Cristian Seidler: CCR pregătește un abuz pentru a apăra pensiile speciale

Raportul preliminar întocmit la legea pensiilor speciale chiar de președintele CCR și care, cel mai probabil, va fi validat mâine de restul judecătorilor înscăunați de PSD-PNL la Curtea Constituțională ignoră total una dintre criticile de bază ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ): cea referitoare la fundamentarea măsurilor și la impactul financiar. Dacă ar răspunde acestei critici, CCR nu ar avea altă soluție decât să declare legea PSD-PNL în întregime neconstituțională.

În sesizarea depusă la CCR, ICCJ se referă, pe cuprinsul a trei pagini, la motivarea deficitară a proiectului de lege privind pensiile speciale și la necunoașterea impactului financiar al măsurilor ce se vor aplicate. CCR ignoră însă, în raportul redactat de judecătorul Marian Enache și făcut public de mass-media, această critică de bază formulată de ICCJ.

Dacă ar fi răspuns acestei critici, foarte probabil CCR nu ar fi avut altă soluție decât să declare legea neconstituțională în ansamblul său. Din păcate, nu există nicio cale prin care CCR să fie trasă la răspundere pentru ignorarea completă a unei critici de constituționalitate. Sperăm, totuși, că documentul făcut public este doar o ciornă greșită a unui jurist neatent și lipsit de experiență profesională și nu reflectă munca unei echipe de magistrați asistenți și judecători aflați deasupra oricăror interese partinice sau de grup, servind doar interesul public general”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

Tot în raportul pe legea PSD-PNL de salvare a pensiilor speciale, CCR observă o încălcare a Constituției în ceea ce privește procedura de adoptare a legii (cel de-al patrulea vot, exprimat în final de Camera Deputaților), dar subliniază că ICCJ nu s-a referit în sesizarea sa la acest aspect.

Și mai grav, Curtea Constituțională își depășește iar competențele legale și constituționale când apreciază că Parlamentul a prevăzut defectuos eșalonarea creșterii vârstei de pensionare a magistraților, indicând Parlamentului cum ar prefera să legifereze, deși recunoaște că nu există prevederi constituționale referitoare la vârsta de pensionare a magistraților.

Este de așteptat ca pensiile speciale să fie salvate de CCR în condițiile în care jumătate dintre judecătorii CCR sunt beneficiari de pensii speciale. Iar Marian Enache, raportor pe legea pensiilor speciale și fost consilier al lui Ion Iliescu, este dublu pensionar special, încasând bani atât ca fost parlamentar, cât și ca judecător CCR. Anul trecut, el a primit pensii speciale de aproape 500.000 de lei.

Articolul Cristian Seidler: CCR pregătește un abuz pentru a apăra pensiile speciale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Politrucii PSD-PNL de la CCR pun în pericol banii din PNRR

Curtea Constituțională a amânat astăzi fără motiv o decizie pe legea PSD-PNL privind pensiile speciale, ceea ce va bloca accesul României la banii europeni din PNRR. Judecătorii CCR, unii dintre ei beneficiari ai pensiilor speciale, sacrifică interesul României de dragul propriilor privilegii.

Curtea Constituțională e în contratimp față de interesele României, cel puțin referitor la pensiile speciale. Interesul țării era ca decizia privind constituționalitatea sau neconstituționalitatea legii salvării pensiilor speciale să fie luată cât mai repede pentru a putea corecta ce e de corectat din punct de vedere constituțional. Oricum, nicio pensie specială nu ar fi desființată și nici nu va trece pe contributivitate în următorii 20 de ani”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

Nici acum, la o lună de la adoptarea în Parlament a legii care salvează pensiile speciale în loc să le desființeze, Guvernul PSD-PNL nu a făcut public câți bani s-ar economisi la bugetul de stat dacă s-ar aplica prevederile impuse de coaliția Ciolacu-Ciucă-Iohannis. Probabil tocmai pentru că suma ar fi ridicol de mică și s-ar vedea, negru pe alb, exact ceea ce a susținut USR și anume că PSD și PNL nu au urmărit decât să păcălească partenerii europeni, menținând cele peste 200.000 de pensii speciale mulți ani de acum încolo.

În dezbaterea parlamentară, USR a depus amendamente tehnice, care vizau fiecare categorie de pensii în parte: magistrați, militari, foști aviatori, grefieri etc. Și pentru fiecare categorie se trecea la principiul contributivității, adică ceea ce cere jalonul din PNRR.

Articolul Politrucii PSD-PNL de la CCR pun în pericol banii din PNRR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR, singurul partid care a votat împotriva salvării pensiilor speciale: Proiectul PSD-PNL nu desființează nicio pensie specială

Senatorii și deputații USR au votat, miercuri, împotriva simulacrului pus în scenă de PSD și PNL în privința pensiilor speciale. Proiectul adoptat astăzi în ambele camere ale Parlamentului nu desființează nicio pensie specială. Cel puțin 20 de ani de acum înainte, pensiile speciale vor continua să existe în România.

USR a fost singurul partid care a refuzat să cauționeze păcăleala pusă în scenă de PSD și PNL, care nu numai că nu desființează nicio pensie specială, dar nici nu îndeplinește cerința-jalon din PNRR, ca sistemul de pensii românesc să fie trecut în integralitatea sa pe principiul contributivității.

Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor, senatorul USR Irineu Darău a întrebat Guvernul dacă are acordul oficial al Comisiei Europene pe forma supusă votului, care sunt economiile realizate cu acest proiect, când vor trece toate pensiile pe contributivitate, așa cum cere PNRR și când vor fi desființate și pensiile speciale ale aleșilor locali?

Irineu Darău: „PNRR este un contract până în 2026, iar PSD și PNL au depus amendamente prin care aplicarea legii se va face de abia din 2029. Magistrații se vor pensiona la 60 de ani, dar peste 10 ani. Promisiuni că pensiile vor trece pe regulile comune de pensionare, dar peste 20 de ani. Minciună, manipulare sau ipocrizie!

Senatorul USR Ștefan Pălărie, a explicat plastic, cu o găleata și un pahar de apă diferența între un pensionar special ca Nicolae Ciucă care încasează 18.000 de lei pe lună și un pensionar simplu care are o pensie contributivă minimă de 1.125 de lei.

Ștefan Pălărie: „Aceasta este inechitatea pe care PSD și PNL o promovează, cu legi care adăugă privilegii peste privilegii, excepții peste excepții astfel încât din principiul contributivității nu a mai rămas nimic. Din această reformă nu a mai rămas nimic, căci lasă neatinși banii din buzunarele celor 210.000 de ”speciali” câți sunt în România!

PSD și PNL au refuzat până în ultimul moment cererea USR pentru acces la calculul de impact bugetar făcut de Banca Mondială, deși deputații USR au semnalat că impactul bugetar e necesar pentru ca proiectul să fie constituțional.

USR a introdus în PNRR desființarea sistemului de pensii speciale și aplicarea principiului contributivității la întregul sistem de pensii publice din România, dar de dragul specialilor PSD și PNL preferă să nu îndeplinească jalonul din PNRR și să piardă banii din PNRR.

Articolul USR, singurul partid care a votat împotriva salvării pensiilor speciale: Proiectul PSD-PNL nu desființează nicio pensie specială apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă: După pensiile speciale, PSD și PNL au salvat și cumulul pensie-salariu pentru speciali

Cumulul pensiei cu salariul la stat va fi interzis doar pentru angajații „de rând”, nu și pentru specialii care adună pensii speciale și indemnizații de zeci de mii de lei. Prin nenumăratele excepții adăugate, inclusiv pe ultima sută de metri, PSD și PNL s-au asigurat că parlamentarii, primarii, șefii de CJ-uri și șefii extrem de bine remunerați ai unor instituții aflate sub control parlamentar nu vor trebui să aleagă între pensie și salariu. USR nu a girat prin vot această nedreptate.

Această lege este una de salvare a cumulului pensiei cu salariul la stat pentru speciali. Domnul Ciucă poate sta liniștit, nu trebuie să aleagă între pensia specială de 18.000 de lei și indemnizația de președinte al Senatului, pentru că demnitarii sunt exceptați. Printr-un amendament venit ieri, nici domnul Florin Georgescu, viceguvernator BNR, nu mai trebuie să renunțe la pensia de 12.000 de lei și să rămână cu cei 70.000 de lei indemnizație de viceguvernator BNR. De ce? Pentru că PSD și PNL, care tot pretind că le pasă de oameni și vorbesc de solidaritate, au introdus în ultimul moment un amendament prin care și cei de la BNR și «săracii» de la ANRE, ASF, ANCOM și alte instituții să nu trebuiască să aleagă între salariu și pensie. PSD și PNL cred că merge cu păcăleala: numim «legea de păstrare a pensiilor speciale» «lege de eliminare a pensiilor speciale», iar pe subiectul cumulului pensie-salariu, măsură de bun simț, pentru specialii nu se schimbă nimic”, declară Cătălin Drulă, președintele USR.

La fel ca în cazul pensiilor speciale, refuzul PSD și PNL de a implementa complet și corect reformele necesare îi va afecta pe români.

Specialii o vor duce bine în continuare. Doarme liniștit și domnul Ciucă, învârte cu lopata banii pe care îi tipărește cu nemiluita și domnul Georgescu, inflația continuă să bubuie, doar românii nu sunt nicăieri în această poză. Aceasta este realitatea guvernării PSD-PNL”, precizează Cătălin Drulă.

USR a propus amendament pentru interzicerea expresă a cumulului pensiei speciale cu salariul, dar majoritatea PSD-PNL l-a respins.

O măsură corectă a fost transformată de PSD și PNL într-o listă de excepții, într-o mare incorectitudine, pentru că cei mai bine plătiți și conectați politic vor fi exceptați de la regula aplicată celorlalți. Dacă o doamnă îngrijitoare dintr-o grădiniță decide să îngrijească în continuare copiii, ea va trebui să aleagă între pensia de 1.250 de lei și salariul de 1.900 de lei net, nu va mai putea să beneficieze de aceste două venituri, chiar dacă a contribuit integral, lună de lună, vreme de 35 de ani. În schimb, foștii politicieni, care au fost instalați la șefia a diferite autorități și primesc peste 9.000 de euro pe lună vor putea liniștiți să încaseze și pensia, adesea specială”, precizează deputata USR Oana Țoiu.

Față de PSD și PNL, partide preocupate exclusiv de privilegiile specialilor, USR a propus să fie exceptați de la regula necumulării pensiei cu salariul asistenții maternali, asistenții profesioniști și asistenții personali, în cazul cărora nu se poate vorbi de un loc de muncă tipic, cu week end și vacanțe, ci este vorba de o muncă de îngrijire de 24/24.

Articolul Cătălin Drulă: După pensiile speciale, PSD și PNL au salvat și cumulul pensie-salariu pentru speciali apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiectul PSD-PNL salvează pensiile speciale. USR a votat împotriva acestei păcăleli

USR a votat împotriva legii PSD-PNL care prevede modificări ale pensiilor speciale pentru că legea în cauză nu desființează nicio pensie specială și menține privilegiile pentru cel puțin 20 de ani de acum încolo. USR cere ca pensiile speciale să dispară, să fie trecute pe contributivitate, și să nu mai existe privilegiați care primesc de 10-15 ori mai mult decât românii care au muncit cinstit o viață întreagă.

Legea PSD-PNL este o lege de salvare a pensiilor speciale. Ea nu desființează niciun privilegiu, vor rămâne în plată toate cele 210.000 de pensii speciale care există în România. Realitatea este că PNL și PSD sunt partidele care au introdus pensiile speciale în România, care le susțin și care ar face orice ca să le salveze. În dezbaterea parlamentară, USR a depus amendamente tehnice, care vizau fiecare categorie de pensii în parte: magistrați, militari, foști aviatori, grefieri și așa mai departe. Și pentru fiecare categorie se trecea la principiul contributivității, adică ceea ce cere jalonul din PNRR”, declară Cătălin Drulă, președintele USR.

Dacă USR nu ar fi pus presiune, constant, pentru desființarea pensiilor speciale și dacă nu ar fi introdus jalonul în PNRR, nici măcar nu s-ar fi discutat astăzi despre acest subiect. PSD și PNL încearcă însă o nouă păcăleală. Nici peste 20 de ani beneficiarii pensiilor speciale nu se vor pensiona toți la 65 de ani, așa cum este în sistemul public. Nici peste 20 de ani pensiile speciale nu se vor calcula pe baza veniturilor din întreaga carieră de 35 de ani, așa cum este în sistemul public. Nu în ultimul rând, PNRR este un contract până în 2026, iar PSD și PNL au depus amendamente prin care aplicarea legii se va face de abia din 2029. Minciună, manipulare sau ipocrizie?”, precizează deputatul USR Cristian Seidler, vicepreședinte al Comisiei de muncă.

Noile amendamente PSD-PNL la proiectul propriului Guvern privind pensiile speciale nu îmbunătățesc legea și nu aliniază pensiile speciale la pensiile contributive. Ele reprezintă încă un pas înapoi:

– impozitul aplicat sumei care depășește salariul mediu net scade de la 30% la 15%

– este reintrodus personalul asimilat la pensiile speciale ale magistraților

– este prevăzută pentru funcționarii parlamentari posibilitatea de a se pensiona cu 5 ani mai devreme, cu o penalizare de doar 6%.

Practic, partea de pensie specială ce depășește 4.000 de lei se împarte astfel: 85% rămâne la beneficiar, 15% se întoarce înapoi la stat. Cu alte cuvinte, Nicolae Ciucă, președintele PNL și fost premier, va rămâne în fiecare lună cu aproape 16.000 de lei din pensia specială (pensie acum în cuantum de 18.000 de lei).

Cât despre pensiile speciale ale primarilor și șefilor de CJ-uri, legea PSD-PNL nu spune în continuare absolut nimic. Pensiile a circa 15.000 de aleși locali rămân bine mersi și, dacă nu se întâmplă ceva spectaculos, de la 1 ianuarie ar urma să intre în plată.

Articolul Proiectul PSD-PNL salvează pensiile speciale. USR a votat împotriva acestei păcăleli apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Membrii USR, în ziua învestirii noului guvern: Ciolacu, lasă combinațiile penale și taie pensiile speciale!


Reprezentanții USR au afișat astăzi bannere și pancarte în fața mai multor prefecturi din țară, în semn de protest față de învestirea noului Guvernul Ciolacu.

La București, în fața Guvernului, în Alexandria, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Giurgiu, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgoviște și Tulcea, membrii USR i-au transmis noului premier PSD să elimine pensiile speciale și să implementeze cât mai rapid reformele din PNRR.

Mandatul premierului Ciucă a fost dezastruos, iar fostul guvern lasă în urmă cele mai mari prețuri din ultimii 20 de ani, o dublare a prețurilor la alimente, o dublare a ratelor la bănci și o gaură în buget de 30 de miliarde de lei.PNRR, cea mai mare oportunitate de dezvoltare a țării, este în aer.

Membrii USR atrag atenția că nu se va schimba nimic prin venirea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier, deoarece acesta a fost la vârful puterii și în ultimul an și jumătate și a avut o contribuție esențială la eșecul actualei guvernări.

Premierul PSD nu va face altceva decât să ducă mai departe scumpirile, privilegiile pentru speciali, ca și stagnarea și blocarea reformelor. Din aceste motive, românii trăiesc astăzi mai rău, economia este în pericol, pensiile speciale sunt încă în plată. Ciolacu nu este o schimbare, este o continuare a eșecului.

Poze din fiecare județ găsiți aici:
https://drive.google.com/drive/u/1/folders/12_Dq1i3AxyrUJPdst3Lm_fE4Mgee879N

Articolul Membrii USR, în ziua învestirii noului guvern: Ciolacu, lasă combinațiile penale și taie pensiile speciale! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă: Venirea lui Ciolacu la guvern este doar o formalizare a guvernării predate PSD de către Iohannis

Președintele USR Cătălin Drulă consideră că schimbarea lui Nicolae Ciucă cu Marcel Ciolacu în fruntea guvernului nu va aduce nicio schimbare pentru români, ci doar o formalizare a trădării lui Klaus Iohannis care va numi al patrulea premier PSD.

”Bilanțul primei părți a acestei guvernări, păstorită de președintele Iohannis, este unul dezastruos. Cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani dublarea prețurilor la mâncare, dublarea ratelor la bănci, o gaură bugetară a căror a cărei dimensiune crește cu câte 10 miliarde de lei pe lună. În acest context, venirea previzibilă a lui Marcel Ciolacu ca premier nu este nicio schimbare, ci este de fapt o continuare și o cădere a măștilor. Adică, PSD-ului i se dă de către președintele Iohannis al patrulea premier în timpul mandatelor sale și guvernarea României ajunge și formal pe mâinile celor care au dus țara și economia în gard”, spune Cătălin Drulă.

Liderul opoziției avertizează că reformele, precum eliminarea pensiilor speciale, nu se vor întâmpla cu PSD la șefia guvernului.

”România stagnează. Ba chiar dă înapoi. Oamenii trăiesc din ce în ce mai prost, își pierd din puterea de cumpărare din cauza acestei inflații stimulate de acest guvern. Tranșa a doua din PNDR nu a fost încă trasă, era prevăzută acum șase luni. Reformele nu se întâmplă. Singurul lucru care rămâne la fel este pensia specială de 18.000 de lei a lui Nicolae Ciucă, care este la fel ca în prima zi când a preluat mandatul și astăzi. Este neatinsă și are în domnul Marcel Ciolacu un susținător deplin al pensiilor speciale care sunt pe deplin în plată”, a spus Cătălin Drulă.

Președintele USR i-a acuzat pe liderii PSD și PNL că nu au timp de profesori, pensionari sau antreprenori pentru că guvernează pentru clientela de partid.

”Ați văzut că pe profesorii i-au ținut trei săptămâni cel puțin în stradă, au blocat educația, i-au îngrijorat pe părinți, i-au lăsat pe elevi să nu aibă unde să învețe. N-au timp de economia reală. Nu au timp de pensionarii normali, nu de cei speciali. Totul se face pentru o clientelă de partid. România și românii își doresc o schimbare profundă, dar venirea domnului Ciolacu este doar o continuare a ceea ce a fost până acum și o formalizare a guvernării predate PSD-ului”, a punctat liderul opoziției.

Cătălin Drulă a anunțat că USR va aduna anul viitor forțele reformiste modernizatoare, cu adevărat liberale, pentru a oferi României o soluție alternativă la PSD și la extremismul pro-rus.

Articolul Cătălin Drulă: Venirea lui Ciolacu la guvern este doar o formalizare a guvernării predate PSD de către Iohannis apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR solicită PSD-PNL să voteze de urgență proiectul original de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, nu proiectul copy-paste

USR solicită majorității PSD-PNL care controlează Camera Deputaților și Senatul să pună în circuit parlamentar proiectul USR de desființare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiect pe care îl blochează de peste un an de zile. Dacă doresc desființarea acestor privilegii, așa cum susțin public, PSD și PNL să voteze proiectul original de eliminare a pensiilor parlamentarilor, nu un proiect copy-paste depus ipocrit după 13 luni.

PSD vine și depune propriul proiect de eliminare a pensiilor speciale. Proiect care – ce să vezi? – este identic cu proiectul USR. Noi credem că este doar încă un joc de glezne la finalul căruia parlamentarii să rămână cu pensiile speciale, unele dintre ele de peste 10.000 de lei. Așa că insistăm să fie pus în circuit parlamentar proiectul USR, iar PSD să explice românilor de ce nu a făcut nimic timp de 13 luni, pentru ca acum să vină domnul Simonis cu un proiect la indigo, în care nici măcar alinierea paragrafelor nu a schimbat-o”, declară Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților și purtătorul de cuvânt al partidului.

USR a depus proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale pe 6 mai 2022, după ce parlamentarii și-au recăpătat privilegiile imorale cu ajutorul judecătorilor Curții Constituționale, ei înșiși beneficiari de pensii speciale. Printr-un abuz fără precedent, PSD și PNL refuză de peste 13 luni introducerea proiectului în circuit parlamentar.

USR a solicitat, în mod repetat, prin intermediul liderilor de grup, introducerea în dezbatere a proiectului. Atât prin cereri scrise, cât și verbal, în ședințele Birourilor Permanente Reunite. Solicitări în acest sens au fost adresate, din nou, astăzi, președinților Camerei Deputaților și Senatului.

Până la finalul actualei sesiuni parlamentare pot fi eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, dar și celelalte pensii speciale. Iar cu miliardele de lei economisite pot fi crescute salariile profesorilor.

Articolul USR solicită PSD-PNL să voteze de urgență proiectul original de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, nu proiectul copy-paste apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Încă o minciună a ministrului Budăi: nu a venit cu amendamentele promise la legea pensiilor speciale

Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a mai livrat o minciună românilor când a spus că, astăzi, coaliția PSD-PNL va depune amendamentele agreate la legea pensiilor speciale.

Luni, ministrul PSD promitea că amendamentele la propriul proiect sunt deja gata, că au fost discutate și cu reprezentanții Comisiei Europene și că astăzi, 25 mai, le va depune la Parlament. Doar că astăzi nu au fost primite niciun fel de amendamente la Parlament.

Nu este nicio surpriză dat fiind istoricul ministrului Budăi, care, după ce i-a mințit pe pensionari, luni la rând, că nu-l lasă PNRR să le crească pensiile, acum a început să-i mintă și pe profesori, spunând că tot din cauza PNRR nu le pot fi acordate majorări de salarii și sporuri.

Nedreptatea continuă. Nimic despre pensiile speciale astăzi din partea Guvernului scumpirilor. Când Marius Budăi spune ceva e fie manipulare, fie minciună. Într-un an și jumătate, de când e iar ministru, nu a făcut nimic la timp, nimic bun. A promis că vine azi cu forma finală a legii pensiilor speciale. Azi… tăcere”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

Proiectul asumat de Guvernul PSD-PNL de așa-zisă reformă a pensiilor speciale zace în sertarele Camerei Deputaților de la începutul lunii aprilie, deși Jalonul 215 din PNRR, care prevede finalizarea cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, trebuia demult să fie îndeplinit.

În timp ce legea PSD-PNL de așa-zisă reformă a pensiilor speciale zace nedezbătută în Parlament, România se apropie tot mai mult de momentul când va pierde peste 3 miliarde de euro pentru neîndeplinirea jalonului din PNRR.

USR a depus mai multe amendamente la proiectul Guvernului Ciucă, astfel încât jalonul din PNRR să fie respectat și România să nu rateze șansa istorică de a primi miliarde de euro pentru școli, autostrăzi și spitale.

USR a cerut de mai multe ori conducerii Camerei Deputaților punerea pe ordinea de zi a plenului a proiectului, dar liderii PSD-PNL au refuzat în Biroul Permanent.

Articolul Încă o minciună a ministrului Budăi: nu a venit cu amendamentele promise la legea pensiilor speciale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Președintele USR Cătălin Drulă, despre greva profesorilor: Ciucă și Ciolacu trebuie să taie pensiile speciale și să crească salariile profesorilor

În contextul grevei profesorilor, președintele USR Cătălin Drulă i-a cerut lui Marcel Ciolacu să voteze proiectele USR pentru eliminarea pensiilor speciale. În acest fel, Guvernul ar avea bani pentru creșterea salariilor profesorilor și pentru alte proiecte de care românii au nevoie, a precizat liderul USR.

„Pentru salarizarea profesorilor, i-am propus lui Marcel Ciolacu să voteze amendamentele USR care cresc cu un calendar rezonabil și predictibil salariilor tuturor profesorilor, o soluție demnă și corectă, cu impact calculat, care poate fi aplicată începând de mâine. Profesorii au nevoie să fie respectați, să li se compenseze banii pe care acest guvern i-a luat prin inflație, au nevoie de salarii decente, să nu se gândească cum să-și asigure hrana și subzistența, ci cum să-și poată face meseria”, a declarat Cătălin Drulă.

Liderul opoziției a atras atenția că în timp ce premierul Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu discută doar despre rotativă și despre ministerele pe care vor să le ocupe oamenii lor de partid, economia României și nivelul de trai al românilor s-au prăbușit.

„De cinci luni de zile ne țin numai în știri despre cine ce bucată de putere apucă, numai despre ciolan, despre ministere, despre rotativă și au uitat complet de România. În acest timp, au dus economia României în prăpastie. Nu mai avem creștere economică, am avut cel mai mare curs al euro pentru trei zile la rând, săptămâna trecută. Vedem un deficit bugetar record, o gaură de zeci de miliarde de lei și o inflație cu două cifre. Acestea sunt rezultatele unei guvernări căreia îi pasă doar de speciali. Îi pasă doar de pensia specială de 18.000 de lei a lui Nicolae Ciucă, îi pasă doar de cei 55.000 de lei pe lună ai lui Valeriu Zgonea”, a conchis președintele USR.

Articolul Președintele USR Cătălin Drulă, despre greva profesorilor: Ciucă și Ciolacu trebuie să taie pensiile speciale și să crească salariile profesorilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.