Bugetul Bacăului pentru 2023: ce investiții are în plan primarul Lucian Viziteu

Lucian Viziteu,
primarul USR al Bacăului, a pus în dezbatere publică bugetul Municipiului Bacău
pentru 2023. Banii alocați investițiilor vor merge integral către cofinanțarea
proiectelor europene, în valoare de 466 de milioane de lei.

Printre principalele
obiective de investiții se numără realizarea unui sistem de management al
traficului pentru prioritizarea transportului public și a deplasărilor cu
bicicleta și construirea efectivă a 27 de km de piste de biciclete, în prezent
în Bacău neexistând niciun km de pistă amenajat conform normelor de siguranță
rutieră.

Alte investiții sunt
legate de reabilitarea rețelelor termice ale sistemului centralizat de
termoficare, de modernizarea Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie și
a colegiilor „Nicolae Vasilescu-Karpen”, „Grigore Antipa” și „Vasile Alecsandri”.

O atenție specială este
acordată dezvoltării primului parc industrial al Bacăului, pentru a atrage
investițiile private, care pot genera dezvoltarea economică a orașului. 42 de
hectare de teren au fost alocate pentru acest proiect în 2021, în 2022 fiind
semnat contractul pentru studiul de fezabilitate și întocmirea planului
urbanistic zonal.

Alte proiecte de
investiții sunt legate de amenajarea pietonală a Pasajului Revoluției,
amenajarea Piațetei Izvoare, construirea unui Centru Comunitar Integrat
(Social-Medical-Educațional) și amenajarea unui adăpost de noapte pentru
oamenii străzii. Este pe listă, de asemenea, modernizarea ansamblului „Hotel
Central” și a Teatrului „Bacovia”.

Articolul Bugetul Bacăului pentru 2023: ce investiții are în plan primarul Lucian Viziteu apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Vot PSD-PNL-UDMR: Șefii de instituții sau funcționarii publici nu vor mai fi amendați pentru că nu-și fac treaba

Conducătorii instituțiilor sau funcționarii care nu și-au făcut treaba nu
vor mai plăti amenzile pentru fiecare zi în care nu au pus în aplicare decizia
instanțelor, amenzile urmând să fie plătite de instituție. Adică, de cetățeni.
PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale au votat la unison această modificare
legislativă, în timp ce USR s-a opus. Întâmplător sau probabil nu, de
modificarea legislativă va beneficia inclusiv premierul Nicolae Ciucă.

În prezent, Legea contenciosului administrativ prevede o amendă de 20% din
salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere a punerii în
executare a hotărârii judecătorești, în cazul în care autoritatea publică este
obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să
elibereze un alt document sau să efectueze anumite operațiuni administrative.

Prin proiectul votat de PSD, PNL, UDMR și minorități, amenda se va aplica autorității sau instituției publice.

Totodată, penalitățile acordate reclamantului vor fi acordate pentru un
termen de maximum 3 luni. Cu alte cuvinte, indiferent de cât de mare este întârzierea
pentru neexecutarea hotărârii judecătorești penalitățile plătite vor fi
limitate.

Întâmplător sau probabil nu, articolul modificat de coaliția PSD-PNL-UDMR este
cel în baza căruia Nicolae Ionel Ciucă are o serie de procese pe rolul Curții
de Apel București, fie în calitate de fost ministru al Apărării, fie în
calitate de premier.

Prin votul dat în plen, PSD, PNL, UDMR și minoritățile au transferat practic
răspunderea pentru neîndeplinirea unor atribuții de la conducătorul instituției
sau funcționarul public în culpă la instituția în sine. Concret, atunci când o
autoritate publică întârzie să pună în executare o hotărâre judecătorească apare
o amendă pentru întârziere și ea, în loc să fie plătită de persoana care nu
și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, este mutată la instituție. Cu alte cuvinte,
cetățenii vor plăti pentru că un ministru, un primar, un șef de autoritate sau
un simplu funcționar public nu și-a făcut treaba. În plus, PSD, PNL și UDMR au
votat ca amenzile să fie limitate
”, declară deputatul USR Alin Apostol,
membru în Comisia pentru administrație publică a Camerei Deputaților.

După adoptarea de către Camera Deputaților, proiectul de lege intră în
dezbaterea Senatului.

Articolul Vot PSD-PNL-UDMR: Șefii de instituții sau funcționarii publici nu vor mai fi amendați pentru că nu-și fac treaba apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Primăria Brașov, administrată de primarul USR Allen Coliban, elimină samsarii din piețe și sprijină producătorii reali

Nu mai puțin de 11 samsari și falși producători au
fost eliminați din piețele din Brașov, după controalele efectuate de primărie
în ultima perioadă.

Primăria Brașov a verificat 50 de gospodării ale
producătorilor care vând în piețele orașului și a constatat că unii dintre ei
vindeau zilnic cantități de produse mult mai mari decât cele care puteau fi
obținute pe suprafețele deținute și falsificau carnetele de producător.

Primăria a retras autorizația de vânzare pentru trei
producători care făceau fals în declarații, iar alți 8 producători au renunțat
de bunăvoie să mai vândă în piețele din Brașov, în urma declanșării
controalelor.

Primăria Brașov continuă demersurile de sprijinire a
producătorilor reali din piețele orașului, pentru a asigura astfel accesul locuitorilor
la produse de calitate, anunță Flavia Boghiu, viceprimarul USR al Brașovului.

„Continuăm controalele și continuăm să sprijinim
producătorii locali autentici. Din respect pentru truda celor care își muncesc
pământul, dar mai ales pentru brașovenii care cumpără din piețe”, a afirmat
Flavia Boghiu, viceprimarul USR al Brașovului.

Articolul Primăria Brașov, administrată de primarul USR Allen Coliban, elimină samsarii din piețe și sprijină producătorii reali apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Doi ani de la alegerile locale. Activitatea primarilor USR în cifre

Se împlinesc doi ani de la alegerile locale.

În tot acest timp, primarii USR au luat măsuri concrete pentru dezvoltarea și modernizarea comunităților pe care le administrează și pentru eficientizarea cheltuirii banului public.

Totul pentru a îmbunătăți viața cetățenilor.

Prezentăm, pe scurt, cele mai importante trei măsuri luate de o parte dintre primarii USR în prima jumătate de mandat:

La Bacău, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu:

  • a publicat toate contractele și cheltuielile primăriei și ale instituțiilor subordonate (singura primărie din județ care a făcut asta);
  • a dotat școlile din Bacău cu echipamente moderne IT din bani europeni: 4.267 de tablete pentru elevi în valoare de 3.4 milioane de lei și 734 de clase dotate cu laptopuri, tablete electronice, routere de rețea, videoproiectoare, camere web;
  • a alocat 4.5 milioane de euro pentru lucrările la demisolul și parterul Spitalului Municipal ”Sfânta Maria”.

La Brașov, primarul Allen Coliban:

  • a transparentizat toate contractele primăriei;
  • a adus Brașovul pe primul loc în România la transport public ecologic, având în flotă 51 de troleibuze noi și 60 de autobuze electrice noi și 45 de stații de încărcare, achiziționate din fonduri europene;
  • a dezvoltat un proiect nou de Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, care va fi depus pentru finanțare din PNRR.

La Timișoara, primarul Dominic Fritz:

  • a început construcția de la zero a unui campus școlar modern, care va avea 4 clădiri și 48 de săli de clasă și va găzdui 1.200 de elevi. Numai anul acesta a alocat 10 milioane de lei = cât a cheltuit fostul primar în 2019 pe toată infrastructura de învățământ din oraș;
  • a modernizat aproape 500 de corpuri de iluminat pe trei artere, ceea ce înseamnă un consum redus de energie. Obiectivul: o treime din iluminatul public stradal din Timișoara va consuma mai puțină energie electrică;
  • a refăcut peste 25km de țevi pentru încălzirea centralizată. La final va reduce pierderile din sistem cu 40 de bazine de apă fierbinte pe an.

La Alba Iulia, primarul Gabriel Pleșa:

  • a modernizat sistemul de iluminat public al municipiului Alba Iulia cu fonduri europene, obiectivul principal fiind creșterea eficienței energetice: 4.114 noi corpuri de iluminat cu LED sunt în plin proces de instalare, dotate cu telegestiune, reprezentând 96% din iluminatul public al orașului;
  • a extins sistemul de colectare selectivă a deșeurilor. Ținta asumată de Gabriel Pleșa: minim 30% deșeuri colectate selectiv în orașul care, până acum, nu colecta selectiv nici măcar 1% din totalul deșeurilor;
  • a depus 3 proiecte în valoare de aproximativ 12.5 milioane de euro pentru cumpărarea a 21 autobuze electrice și a unui microbuz electric, și pentru instalarea a peste 40 de stații de încărcare pentru mașini electrice.

În Sectorul 1, primarul Clotilde Armand:

  • a renegociat toate contractele de utilităţi, de exemplu, factura la compania salubritate Romprest a fost înjumătățită;
  • a reorganizat Poliția Locală și eficientizat activitatea acestei instituții;
  • a demarat trei proiecte pe fonduri europene, în valoare de peste 10 milioane euro. Unul dintre ele a fost câștigat și se implementează acum: este un sistem ultramodern de colectare selectivă a deșeurilor din Sectorul: 1.973 de platforme (la anul pe vremea asta vor fi peste tot în S1).

În Sectorul 2, primarul Radu Mihaiu:

  • a dublat bugetul de dezvoltare: bani pentru investiții prioritare în reabilitări de blocuri, școli, străzi și spații verzi;
  • a atras fonduri pentru 2 creșe noi (una mare de 110 locuri la Ion Vlad in Pantelimon și una mică de 40 de locuri in Floreasca);
  • a reușit să obțină 3 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile pentru digitalizarea Sectorului 2.

La Victoria (Brașov), primarul Camelia Bertea:

  • a redeschis, cu ajutorul mobilizării comunității locale, Spitalul Orășenesc Victoria;
  • a finalizat închiderea depozitului de gunoi, reușind astfel să evite declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva orașului Victoria, ceea ce ar fi însemnat sancțiuni și amenzi foarte mari;
  • a depus cel mai mare proiect pe fonduri europene din Victoria. Este vorba de un proiect de peste 3.8 milioane de euro prin PNRR pentru eficientizarea energetică a 7 blocuri din oraș. Rezultatul: condiții mult mai bune de trai și facturi mult mai mici pentru energie.

La Întorsura Buzăului (Covasna), primarul Raul Urdă:

  • a alocat 2,7 milioane de lei pentru școli, cea mai mare sumă din bugetul local. Rezultatele: fonduri pentru toate bursele școlare pentru elevi; nicio școală din oraș nu mai are wc-ul în curte; asfalt nou pe căile de acces spre școli și grădinițe;
  • a modernizat 5 spații destinate colectării selective a deșeurilor din zona blocurilor, urmând să fie amplasate și camere de supraveghere video;
  • a depus proiecte de peste 4 milioane de euro în cadrul PNRR pentru achiziționarea de 3 microbuze și un autobuz electric, pentru reînființarea transportul în comun, 10 stații de așteptare smart și două semafoare smart.

La Dumbrăvița (Timiș), primarul Horia Bugarin:

  • a alocat peste 6 milioane de lei de la bugetul local pentru cel mai complex proiect de infrastructură rutieră din istoria comunei, care înseamnă asfaltare, iluminat stradal și mai mult spațiu verde;
  • a început montarea a 835 de lămpi LED prin care se va face o economie energetică de 60%, cu o finanțare nerambursabilă de 90% din valoarea totală de 2.300.000 lei;
  • a asigurat locuri la grădiniță și școală pentru fiecare copil din Dumbrăvița.

La Smârdan (Galați), primarul Silviu Zinica:

  • a introdus în premieră burse pentru elevii din Smârdan;
  • a asigurat transport gratuit elevilor școlii din Smârdan;
  • s-a ocupat de eficientizarea rețelei de furnizare a apei potabile în Smârdan, iar, datorită investițiilor făcute în ultimul an, locuitorilor comunei le este asigurată furnizarea de apă potabilă non-stop.

Articolul Doi ani de la alegerile locale. Activitatea primarilor USR în cifre apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR a blocat la CCR creșterile de salarii pentru parlamentari. Coaliția PSD-PNL-UDMR le reintroduce pe ușa din dos

Curtea Constituțională a dat dreptate USR, admițând astăzi sesizările noastre pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public. Prin sesizarea CCR, USR a împiedicat creșterea indemnizațiilor parlamentarilor și a protejat banul public și bugetul de stat. Confruntată cu decizia CCR, Coaliția PSD-PNL-UDMR apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea indemnizațiilor pentru demnitari și aleșii locali pe ușa din dos, printr-un amendament ce va fi astăzi votat în plenul Senatului.

Prin decizia Curții Constituționale de astăzi, USR a reușit să oprească creșteri salariale adoptate pe ascuns în beneficiul politicienilor, prin așa-zisa corectare a unei erori materiale. Majoritatea condusă de Ciolacu și Ciucă a amăgit din nou oamenii cu creșteri de câteva zeci de lei, dar au făcut legea neconstituțională. Miniștrii PSD nu sunt în stare să facă un calcul financiar al măsurilor pe care le propun, sunt iresponsabili cu cheltuirea banului public, dar aruncă în mod repetat în spațiul public manipulări și minciuni. Problema vine chiar de la liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a încasat de la propria firmă dividente mai mari decât încasările acesteia. Tot astăzi, la Senat, se va vota o lege prin care veniturile politicienilor vor crește totuși – o sfidare pe față, exact în ziua deciziei CCR”, declară Cristian Seidler, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

USR a contestat la CCR, pe 8 iunie 2022, majorările salariale acordate demnitarilor, invocând lipsa fișei financiare, încălcarea principiului bicameralismului și încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor. Detalii, AICI.

Astăzi, exact în
ziua în care judecătorii CCR ne-au dat dreptate, majoritatea PSD-PNL-UDMR a
adăugat la OUG 115/2022, în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, un
amendament fix pentru ca aceștia să primească indemnizații mărite.

La propunerea senatorilor UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022 indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite) vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021.

De asemenea, prin
amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor
crește cu 25% și salariile și sporurile personalului de specialitate implicat
în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului,
Consiliului Legislatic și Administrației Prezidențiale.

USR nu poate
accepta ca, sub umbrela majorării salariilor pentru angajații la stat, să beneficieze
de creșteri de indemnizații și parlamentarii, aleșii locali și membrii
Guvernului. Drama oamenilor obișnuiți, care se luptă în această perioadă cu
inflația galopantă, cu ratele la bănci uriașe și cu facturile exorbitante nu
trebuie să fie folosită de PSD, PNL și UDMR pentru a mai băga niște bani în
buzunar parlamentarilor și baronilor locali.

Articolul USR a blocat la CCR creșterile de salarii pentru parlamentari. Coaliția PSD-PNL-UDMR le reintroduce pe ușa din dos apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Coaliția securisto-socialistă respinge inițiativa legislativă USR prin care primăriile ar trebui să organizeze dezbateri pe toate chestiunile legate de bugetul local, taxe și impozite

Coaliția
PSD-PNL-UDMR a respins inițiativa legislativă a senatorilor USR Andrei Postică
și Remus Negoi prin care autorităţile publice locale şi judeţene ar fi fost obligate
să organizeze cel puțin o întâlnire în care să se dezbată proiectele de
hotărâri privind aprobarea strategiilor, a bugetelor și rectificărilor bugetare,
a stabilirii impozitelor şi taxelor locale, precum şi proiectele de hotărâri
care reglementează organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, indiferent
dacă a fost solicitată sau nu.

În prezent,
autoritățile locale sunt obligate să organizeze dezbateri pe teme de interes
pentru comunitățile locale dar doar dacă acest lucru este solicitat în mod
expres de asociaţii legal constituite sau alte autorităţi publice.

Luând cuvântul în
cadrul dezbaterilor din Plenul Senatului, senatorul USR Adndrei Postică a
argumentat că o asemenea măsură ar reprezenta o măsură de transparentizare a
activității din primării și ar facilita dialogul și schimbul deschis de opinii
intre aleșii locali și cetățeni.

Andrei Postică: ”Autoritatea publică locală trebuie să fie proactivă, să dea dovadă
de deschidere în colaborarea cu cetăţenii, organizând permanent consultări
publice şi dezbateri din care să rezulte acte normative destinate cetăţenilor
şi care să răspundă nevoilor reale ale oamenilor din comunităţi.”

Inițiativa USR a primit avize favorabile de la
Consiliul Legislativ și de la Consiliul Economic și Social. Guvenrul
militaro-socialist a transmis ca nu susține proiectul iar Comisia de
Administrație publică a emis un raport de respingere.

La rândul său, răspunzând reprezentanților
coaliției de guvernământ, senatorul USR Remus Negoi a explicat că înițiativa legislativă
este menită să evite situația când membrii comunităților locale sunt puși în
fața faptului împlinit în chestiuni majore, care îi privesc pe toți și fiecare
în parte.

Remus Negoi: ”Inițiativa
ar fi permis comunității locale să se informeze direct, de la aparatul
primăriei și de la aleșii locali despre cele mai importante chestiuni care
afectează o comunitate locală și pe fiecare dintre membrii acesteia: strategia
de dezvoltare a comunității, bugetul și rectificările bugetare modificările
taxelor și impozitelor. În același timp, inițiativa ar fi permis aleșilor
locali să cunoască direct opiniile cetățenilor cu privire la propunerile lor. Nu
este vorba de a organiza dezbateri pentru fiecare proeict de hotărâre de
consiliu local, ci doar pentru cele 5 domenii foarte importante!”

Inițiativa legislativă USR care ar fi dus la
transparentizarea activității autorităților locale a fost respinsă cu 78 de voturi
PENTRU raportul de RESPINGERE iar 33 de senatori au votat împotrivă. Senatul
este prima cameră sesizată, proiectul legislativ urmând să intre în dezbaterea
Camerei Deputaților care este for decizional.

Articolul Coaliția securisto-socialistă respinge inițiativa legislativă USR prin care primăriile ar trebui să organizeze dezbateri pe toate chestiunile legate de bugetul local, taxe și impozite apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR cere creșterea transparenței cheltuirii banului public și condamnă încercările coaliției sărăciei de sifonare a bugetelor locale de către firmele de partid

USR cere
coaliției de guvernământ să pună capăt încercărilor de a modifica legile care
reglementează achizițiile publice și achizițiile sectoriale. 

Sub pretextul
creșterii prețurilor la materiale din cauza pandemiei și a războiului din
Ucraina, și argumentând că „modificările au drept scop facilitarea accesării
fondurilor europene prin reglementarea sectorului achiziţiilor publice în acord
cu exigenţele legislaţiei unionale”, PSD-PNL-UDMR au propus creșterea de 10
ori! a pragurilor până la care se pot face achiziții directe, fără licitații.
În comisii, în urma dezbaterilor, au decis doar să dubleze pragurile.

Luând cuvântul la dezbaterile din Plenul Senatului, senatoarea USR Simona Spătaru a argumentat că nici dublarea plafoanelor la achiziții publice directe – așa cum a rezultat în urma dezbaterilor din comisii – nu este de natură să schimbe modul netransparent și abuziv al achizițiilor publice de o asemenea valoarea, fără licitații.

Simona
Spătaru:
”Nici nu știi
dacă să râzi sau să plângi atunci când vezi că devalizatorii de bani publici
sușțin, citez,  că prezenta iniţiativă
legislativă ar avea drept scop crearea unui cadru favorabil pentru realizarea
investiţiilor şi reformelor avute în vedere de Comisia Europeană prin acest
implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Prin această
inițiativă legislativă se permite achiziția de bunuri și servicii de până la
300.000 lei și de lucrări de 3.000.000 lei fără să treacă prin SEAP. Cum poți
să susții că acest lucru va consolida poziţia României în Uniunea Europeană,
așa cum susțin, în expunerea de motive, autorii inițiativei legislative?”

Ca și în cazul
dezbaterilor asupra Programului Anghel Saligny, și de această dată USR a
recunoscut nevoia de a permite autorităților locale să angajeze lucrări sau să
achiziționeze bunuri care să conducă la creșterea calității vieții românilor,
numai că acest lucru trebuie să se facă transparent și cu responsabilitate.  

Articolul USR cere creșterea transparenței cheltuirii banului public și condamnă încercările coaliției sărăciei de sifonare a bugetelor locale de către firmele de partid apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Premieră în România – primul referendum de demitere a unui primar, organizat în comuna Dumbrăvița, județul Brașov

Primul referendum organizat vreodată în România pentru demiterea unui primar va avea loc duminică, 19 iunie 2022, în comuna Dumbrăvița din județul Brașov, în urma eforturilor depuse de membrii USR din localitate, care au adunat peste 1.100 de semnături ale cetățenilor.

Membrii USR Dumbrăvița îi îndeamnă pe locuitorii comunei să participe la referendum și să voteze pentru demiterea actualului primar al localității, Popa Zachiu (PNL), nemulțumiți de faptul că acestuia nu îi pasă deloc de dezvoltarea comunei, deși este de 16 ani în vârful administrației locale, fiind la al cincilea mandat.

„De prea mult timp, comuna Dumbrăvița este lăsată la voia întâmplării. Nu avem drumuri, nu avem canalizare, serviciile publice sunt aproape inexistente, nu avem creșă, nu avem un parc sau locuri de joacă decente, condițiile din grădinițe și școli sunt deplorabile. Cât de multe ar fi putut face actualul primar în acești 16 ani putem să ne imaginăm uitându-ne la alte comune, precum comuna Ciugud, unde consilierii noștri locali au fost în vizită. Avem modele de succes pe care le putem prelua, comune administrate cu competență, responsabilitate și simțul datoriei față de cetățeni și comunitate. Trebuie doar să avem un primar care să își dea interesul,” au transmis membrii USR Dumbrăvița.

Membrii USR consideră că referendumul de demitere este urmarea firească a abuzurilor comise de către actualul primar, a deselor încălcări fățișe ale legilor, a nerespectării intereselor generale ale comunității și a atribuțiilor legale ce-i revin și anunță că vor lupta prin toate mijloacele legale pentru ca Dumbrăvița să aibă un primar competent și integru, care acționează în interesul cetățenilor.

Articolul Premieră în România – primul referendum de demitere a unui primar, organizat în comuna Dumbrăvița, județul Brașov apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Primarii USR investesc în infrastructura sportivă, pentru a-i ajuta pe tineri să-și redescopere interesul pentru mișcare

Primarii USR investesc în infrastructura sportivă a localităților pe care le administrează, pentru revigorarea practicării sportului, atât la nivel profesionist, cât mai ales la nivel de masă, pentru ca locuitorilor să se bucure de beneficiile mișcării.

În Sectorul 2 al Capitalei, primarul USR Radu Mihaiu investește în proiectul Cartierului Micilor Sportivi de la Baza Granitul, un proiect integrat format dintr-o creșă cu 100 de locuri (cu finanțări obținute de la Compania Națională de Investiții), o grădiniță cu profil sportiv pentru 100 de copii și un complex sportiv cu terenuri de fotbal, de tenis, bazin de înot, patinoar, o bază sportivă nautică și o zonă de parc. Copiii vor putea astfel să învețe beneficiile sportului de la cele mai mici vârste, având la îndemână spații special create și amenajate pentru ei.

Radu Mihaiu este de asemenea pe punctul de a finaliza lucrările de reabilitare ale Parcului Morarilor, un parc cu tematică sportivă, cu un teren de fotbal și două de mini-fotbal, teren de baschet de nivel competițional, pistă de alergare, aparate noi de fitness și o zonă a șahiștilor.

La Brașov, primarul USR Allen Coliban a început un program de reabilitare a terenurilor de sport din oraș, printr-o investiție de 7,5 milioane de lei. 32 de terenuri de sport noi sau reabilitate sunt prevăzute în program pentru acest an, o parte dintre acestea aparținând unităților de învățământ. Terenurile vor avea condiții de nivel competițional, ca suprafață de joc și dotări, urmând a fi instalate și sisteme de nocturnă. În plus, pe baza solicitărilor primite de la fiecare unitate de învățământ, școlile vor fi dotate cu tot ceea ce au nevoie, de la mingi de fotbal, baschet, volei sau rachete de tenis și badminton, la saltele și echipamente de fitness.

La Bacău, primarul USR Lucian Stanciu Viziteu are în pregătire mai multe investiții importante în domeniul sportiv, de care se vor bucura zeci de mii de băcăuani. Va fi construit un stadion municipal, pentru care s-a demarat documentația de rigoare, și o nouă bază sportivă modernă TIP 1.

Viziteu are de asemenea în lucru reabilitarea și modernizarea Bazei Sportive „Constantin Anghelache” și a Bazei Sportive „Lucrețiu Avram”, două baze de referință, în care nu s-a mai investit nimic în ultimele patru decenii. În pregătire se află, de asemenea, realizarea a două Street Workout-uri, spații moderne pentru tinerii pasionați de gimnastică.

În Sectorul 1 al Capitalei, administrat de primarul USR Clotilde Armand, au fost refăcute terenurile de baschet din parcuri. De asemenea, Clotilde Armand a reușit să obțină redeschiderea Bazei sportive „Cireșarii”, închisă de ani de zile, timp în care a ajuns într-o fază avansată de degradare. Armand a făcut mai multe solicitări către Ministerul Educației, pentru semnarea unui parteneriat și preluarea în administrare a acestui spațiu, astfel încât să fie îngrijit și pus la dispoziția comunității, anunțând că Primăria Sectorului 1 are resursele necesare pentru reamenajarea și întreținerea acestei importante baze sportive.

La Alba Iulia, primarul USR Gabriel Pleșa are în lucru, prin finanțări ale Companiei Naționale de Investiții, două baze sportive și o sală de sport. 2,7 milioane de lei au fost investiți în reabilitarea pistei de atletism de la stadionul municipal, recepționată în septembrie 2021. 2 milioane de lei vor fi investiți, de asemenea, în refacerea gazonului de pe stadionul municipal, cu irigații și degivrare. În privința infrastructurii sportive școlare,a fost refăcut un teren de sport în curtea Liceului Economic, urmând să fie amenajat un teren de sport la Școala Generală Vasile Goldiș și două noi locuri de joacă, la Școala Generală Vasile Goldiș și la viitoarea creșă din cartierul Partoș.

La Câmpulung Muscel, administrat de primarul USR Elena Lasconi, vor fi amenajați peste 100 de mii de metri pătrați de spații verzi, cu terenuri multifuncționale, aparate de fitness, calisthenics, un patinoar și un teren de baschet. Valoarea investiției este de peste 16 milioane de lei.

La Victoria, în județul Brașov, primarul USR Camelia Bertea a terminat un studiu geotehnic pentru un teren de 5.000 de metri pătrați, care urmează să fie predat Companiei Naționale de Investiții, pentru construirea unui bazin didactic de înot.

Articolul Primarii USR investesc în infrastructura sportivă, pentru a-i ajuta pe tineri să-și redescopere interesul pentru mișcare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Oana Țoiu susține candidatura avocatului Alexandru Dimitriu la Primăria Sectorului 5

Deputata USR
Oana Țoiu i-a îndemnat pe cetățenii Sectorului 5 să-l voteze pe avocatul
Alexandru Dimitriu la primăria acestui sector și să contribuie astfel la
schimbarea în bine a lucrurilor.

„De ce am încredere în Alexandru Dimitriu ca primar al Sectorului 5?
Pentru că lucrăm de 5 ani împreună. Pentru că de peste 10 ani stă în Sectorul 5
împreună cu familia lui și depinde și el de calitatea grădinițelor și a
școlilor din sector. Pentru că are o carieră de avocat în care a lucrat cu
mediul de afaceri și știe cum să atragă investitori în sector, astfel încât
angajatorul să fie aproape de cartierele în care stau oamenii. Pentru că a
reușit să lucreze cu funcționarii din administrația publică și asta s-a dovedit
și în investițiile record pe care le-a făcut în Ministerul Justiției pentru
instanțe, dar știe și să urmărească cum se fură banul public din administrația
publică. Și știm asta pentru că a pornit împreună cu echipa din Sectorul 5
multiple procese în care a recuperat pentru cetățeni milioane întregi care
altfel erau irosite în licitații ilegale,” a transmis deputata USR, la
evenimentul de lansare a candidaturii lui Alexandru Dimitriu.

Oana Țoiu a mai afirmat că, în ciuda dezamăgirilor provocate de foștii primari
ai sectorului, locuitorii trebuie să participe la alegeri și să-l voteze pe
Alexandru Dimitriu, pentru a înlătura astfel de la conducerea sectorului clanul
de politicieni de rit vechi și a face posibilă construcția unui viitor mai bun
pentru copiii lor.

„Știu că este greu pentru bucureșteni să-și hrănească din nou speranța la
vot. De ce să-l credeți pe Alexandru Dimitriu că va face un parc în
București, când atâția ani nu a fost făcut niciun parc? Pentru că celălalt
primar USR, Radu Mihaiu, a respectat deja această promisiune când a făcut
parcul din Sticlăriei. Puteți să credeți că Alexandru Dimitriu își va respecta
promisiunile nu doar pentru că a făcut asta întreaga lui carieră, ci pentru că
ne aveți pe noi, aici, gaj, alături de el, ca o echipă mare,” a mai declarat
Oana Țoiu.

Articolul Oana Țoiu susține candidatura avocatului Alexandru Dimitriu la Primăria Sectorului 5 apare prima dată în Uniunea Salvați România.