Proiect USR pentru ca pacienții să nu fie condiționați să meargă la anumite clinici private

Deputații USR Nicu Fălcoi și Adrian Wiener au depus o inițiativă legislativă care propune modificarea Legii drepturilor pacientului (nr. 46/2003) și a Legii privind reforma în domeniul sănătății (nr. 95/2006), în sensul interzicerii oricărei forme de presiune sau de condiționare de către personalul medical sau nemedical din unitățile sanitare publice pentru a determina pacientul să recurgă la servicii medicale în unități sanitare private.

Proiectul de lege s-a născut din preocuparea noastră de a veni în sprijinul pacienților români, astfel încât să le fie apărate mai bine și mai eficient interesele. Ne propunem să limităm plimbarea pacienților între spitalele de stat și cabinetele private deservite de aceleași cadre medicale care le-au acordat servicii de îngrijire în spitalele de stat. Știm cu toții, din păcate, că aceasta e o practică la care se recurge foarte frecvent și adesea în mod cu totul nejustificat, pacientul fiind transformat într-o sursă de venit pentru cabinetele private”, declară deputatul USR Nicu Fălcoi.

Proiectul USR este construit pe premisa că interesul pacientului și grija față de acesta trebuie să primeze în sistemul medical și, de aceea, insistă pe obligația medicilor de a respecta drepturile pacienților.

Există un posibil conflict moral al medicului care lucrează și la stat, și la privat. Aceleași servicii, uneori aceiași pacienți, într-un loc gratuit, dincolo contra cost. Spitalele oferă îngrijiri medicale integrate – există și spitalizare, și consultații ambulatorii. E firesc ca pacientul – persoană vulnerabilă –  care se adresează sistemului public să beneficieze de întreg continuumul de asistență medicală în același loc. Să nu fie constrâns să meargă și în regim cu plată, în privat”, precizează deputatul USR Adrian Wiener.

Nerespectarea interdicției de către medici și personalul nemedical ar urma să constituie abatere disciplinară.

Articolul Proiect USR pentru ca pacienții să nu fie condiționați să meargă la anumite clinici private apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiecte USR pentru ca românii să poată contesta mai ușor în instanță actele administrative

Românii care se consideră nedreptățiți de un act administrativ – fie că vorbim de o decizie ANAF, fie de o hotărâre a unei universități sau a unui consiliu local – îl vor putea contesta mai ușor în instanță. USR a depus, la inițiativa deputatei Oana Murariu, două proiecte de lege prin care este facilitată procedura și sunt eliminate obstacolele birocratice.

Este extrem de important să simplificăm procedurile prin care românii pot contesta actele administrative în Justiție. Administrația publică e într-o situație privilegiată în prezent. În schimb, oamenii au de depășit numeroase bariere, puse exact ca să îi încurce. Acest lucru nu este normal într-o societate democratică și vom consolida dreptul lor de a contesta în instanță un act administrativ”, precizează deputata USR Oana Murariu.

În prezent, pentru a putea ataca un act administrativ în instanță, oamenii trebuie să facă mai întâi o plângere prealabilă la instituția emitentă. Dacă nu fac această plângere în cel mult 30 de zile, nu mai au nicio posibilitate de contestare, nici instituțională, nici în instanță. Odată parcursă această etapă, cetățenii trebuie să-și angajeze un avocat și să facă o adevărată muncă de cercetare pentru a formula corect pe cine cheamă în judecată. Dacă nu cheamă pe cine trebuie sau ratează termenul (unul, din nou, foarte scurt), nu mai au nicio șansă să răzbească în lupta cu administrația care a comis abuzul.

USR își propune să elimine aceste obstacole prin două proiecte de modificare a Legii contenciosului administrativ inițiate de deputata USR Oana Murariu.

Pe de o parte, este vorba de eliminarea obligației de a depune plângere prealabilă, aceasta devenind opțională. Pe de altă parte, este simplificată modalitatea prin care actul administrativ poate fi contestat în instanță. Chemarea în Justiție va putea fi făcută direct către persoana juridică în cadrul căreia funcționează autoritatea care a emis actul administrativ. Dacă, din greșeală, va fi chemată în instanță o autoritate publică care nu are personalitate juridică, instanța se va îndrepta direct asupra celei în cadrul căreia aceasta funcționează.

În plus, se prevede că nu se mai poate emite un act administrativ cu conținut identic cu unul anulat de o instanță de judecată.

Articolul Proiecte USR pentru ca românii să poată contesta mai ușor în instanță actele administrative apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Reforma malpraxisului medical. Soluțiile au fost propuse de USR și se află în Parlament

USR îi solicită ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să susțină în Parlament propunerile de reformă în domeniul malpraxisului medical, dacă tot declară că sprijină o lege a malpraxisului prin care să fie încurajată activitatea medicală și să fie respectată independența medicilor. USR a depus trei proiecte de lege prin care, pe de o parte, pacienții să poată primi despăgubiri mai ușor, iar pe de alta, medicii să beneficieze de un grad real de protecție.

Sănătatea nu trebuie să aibă culoare politică. Îl invit pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ca în calitatea de deputat, dar și de doctor, să participe la dezbaterile parlamentare asupra celor trei legi de reformă a malpraxisului medical deja înregistrate în Parlament. În loc să fie inițiate alte proiecte de la zero, este mult mai ușor să construim în Parlament, pe baza cadrului deja propus și prin consens politic cât mai larg, o nouă reglementare a malpraxisului medical. Respectul față de pacienți și doctori trebuie să primeze și pentru Guvern și parlamentarii puterii”, declară deputata USR Oana Murariu, co-inițiatoare a proiectelor USR privind malpraxisul medical.

În februarie 2023, deputații USR Oana Murariu, Diana Stoica și Adrian Wiener au depus un proiect de lege prin care și daunele morale să fie acoperite, cel puțin în parte, de polițele de asigurare încheiate de medici în mod obligatoriu, astfel încât aceștia să nu se mai simtă descurajați în a practica anumite intervenții medicale din cauza posibilelor reclamații. Proiectul a fost adoptat de Senat în luna mai și în prezent se află la comisiile Camererei Deputaților.

Un al doilea proiect USR pe tema malpraxisului medical, inițiat de deputata Oana Murariu, vizează desființarea comisiilor de malpraxis de pe lângă Direcțiile de Sănătătate Publică județene, comisii care, în cei peste 16 ani de la înființarea lor, și-au dovedit inutilitatea prin îngreunarea sau chiar blocarea procedurilor.

Nu în ultimul rând, în luna iunie, USR a depus, la inițiativa deputaților Oana Murariu și Adrian Wiener, un proiect de lege prin care pacienții să primească mai rapid despăgubiri. Practic, este vorba despre schimbarea completă a abordării în procesele de malpraxis: pacientul care se consideră prejudiciat va chema în instanță direct spitalul și asiguratorul acestuia. În cazul unei decizii definitive de malpraxis, conducerea spitalului și asiguratorul său se vor îndrepta împotriva asiguratorilor medicilor care au greșit, iar dacă asigurarea nu este îndestulătoare, și asupra medicilor pentru diferență.

Articolul Reforma malpraxisului medical. Soluțiile au fost propuse de USR și se află în Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Stop risipei din bani publici. Proiect USR pentru desființarea comisiilor județene de atribuire de denumiri

USR a depus proiect de lege pentru desființare comisiilor județene de atribuire de denumiri, ceea ce ar însemna economii de peste 6,8 milioane lei pe an din banii publici. Aceste comisii sunt remunerate pentru a emite avize consultative atunci când se pune problema atribuirii sau schimbării denumirilor instituțiilor și obiectivelor de interes local sau județean.

Ordonanța Guvernului 63/2002 prevede ca atribuirea sau schimbarea denumirilor pentru instituțiile publice și obiectivele de interes județean sau local să fie făcută de consiliile județene, respectiv consiliile locale doar cu avizul comisiei de atribuire de denumiri județeană, respectiv a Municipiului București.

Cu alte cuvinte, pentru ca un parc, o piață, un cartier, o stradă sau o stație de transport în comun să primească numele unei personalități ori al unui eveniment istoric, politic sau cultural, trebuie să-și dea avizul o comisie formată din cinci membri, având componența nominală stabilită prin ordin al prefectului.

USR și-a propus să elimine risipa din bani publici și să desființeze acele instituții care par să existe mai mult pentru a oferi poziții confortabile unor pile și nepoți, decât pentru a sluji interesul public. În cazul comisiilor județene de atribuire de denumiri, este inadmisibil ca, pentru nimic, un membru al unei astfel de comisii să primească un venit care depășește cu mult pensia minimă socială din România. Banii astfel risipiți, peste 6,8 milioane lei pe an, ar putea fi folosiți în proiecte de dezvoltare locală, investiții de interes pentru comunitate”, declară deputata USR Pollyanna Hangan, co-inițiatoare a proiectului USR.

Pentru activitatea lor, membrii comisiei primesc o indemnizație de ședință, al cărei cuantum este stabilit prin hotărâre de Guvern. Prin HG 960/2004, indemnizația de ședință a fost fixată la jumătate din indemnizația lunară a membrilor CJ, respectiv CGMB.

În cazul organizării a două ședințe pe lună, un membru al comisiei de atribuire de denumiri poate încasa echivalentul indemnizației lunare a consilierului județean, indemnizație lunară care este, mai departe, egală cu 10% din salariul președintelui consiliului județean.

Ne-am asumat tăierea sinecurilor și asta vom face cu fiecare instituție inutilă din această țară. Angajații din comisiile pentru atribuirea de denumiri primesc bani din taxele românilor fără să existe obligația să aibă competență în domeniu, căci sunt aleși direct de prefect. Trebuie să spunem «Stop!» numirilor politice fără rost, numiri care îngreunează povara statului român. Sper ca toate partidele să înțeleagă că nu avem bani de aruncat pe fereastră și să voteze proiectul”, precizează deputata USR Denisa Neagu, co-inițiatoare a proiectului USR.

Inițiativa USR propune ca atribuțiile comisiilor de atribuire de denumiri să fie transferate către Direcțiile Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național.

Articolul Stop risipei din bani publici. Proiect USR pentru desființarea comisiilor județene de atribuire de denumiri apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect USR pentru simplificarea desfășurării alegerilor europarlamentare în străinătate

Parlamentarii USR de Diaspora, Radu Mihail și Iulian Lorincz, au depus o inițiativă legislativă menită să asigure o mai bună desfășurare a alegerilor europarlamentare în străinătate. Proiectul propune o serie de măsuri astfel încât, începând cu alegerile din 2024, să nu mai avem situații în care un număr însemnat de cetățeni să nu-și poată exercita dreptul de vot.

În 2019, USR a organizat zeci de sesiuni de lucru în diverse țări și comunități, cu participarea cetățenilor care au stat la cozi imense sau nu au putut vota, a unor membri ai birourilor secțiilor de votare și reprezentanți ai misiunilor diplomatice. Sugestiile rezultate au fost înaintate Comisiei speciale comune a Parlamentului care le-a luat în considerare alături de alte observații și propuneri, rezultând un pachet legislativ solid, a cărui implementare a dus la o bună desfășurare a alegerilor prezidențiale din 2019 și parlamentare din 2020. Ne dorim ca aceste măsuri care au facilitat exercitarea dreptului de vot și care au conferit mai multă transparență și corectitudine procesului electoral la ultimele două rânduri de alegeri să fie puse în aplicare și la alegerile europarlamentare care vor avea loc anul viitor”, declară senatorul USR Radu Mihail.

Printre măsurile incluse în proiectul USR:

–              posibilitatea de a vota prin corespondență;

–              posibilitatea ca votul să se desfășoare pe durata a două zile;

–              extinderea perioadei de votare după ce s-au închis secțiile, dacă la coadă se mai află încă persoane;

–              posibilitatea deschiderii unor secții de votare suplimentare la solicitarea comunităților de români din străinătate;

–              generarea listelor de vot electronice;

–              monitorizarea prezenței la vot prin intermediul tehnologiei care împiedică votul multiplu (SIMPV);

–              operatori de calculator/tabletă în secții;

–              proces clar de completare a membrilor birourilor electorale din străinătate.

Considerăm că aceste măsuri sunt foarte necesare pentru a evita situațiile inacceptabile prin care au trecut cei care au votat în străinătate în 2019. Au fost atunci oameni care au stat ore întregi la cozi. Trebuie să obligăm statul să deschidă un număr suficient de mare de secții și ca ele să fie deschise astfel încât toată lumea să poată vota. Din fericire, avem deja mecanismele implementate la ultimele două rânduri de alegeri – prezidențiale și parlamentare. Tot ce trebuie să facem acum este să transpunem bunele practici de acolo la europarlamentare, fără să fie nevoie să reinventăm roata”, precizează deputatul USR Iulian Lorincz.

Articolul Proiect USR pentru simplificarea desfășurării alegerilor europarlamentare în străinătate apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect USR pentru transparentizarea cheltuielilor cu deplasările aleșilor și funcționarilor publici

Senatoarea USR Silvia Dinică a depus o inițiativă legislativă de modificare a Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, astfel încât autoritățile și instituţiile publice să fie obligate să comunice informațiile privind cheltuielile de cazare, masă, transport intern și extern, diurnă, cadouri, acțiuni de reprezentare și protocol, precum și sursele de finanțare utilizate pentru deplasările interne sau externe. De asemenea, obligația publicării acestor informații se va aplica și deplasărilor efectuate în interes privat dacă acestea se realizează, total sau parțial, prin intermediul unei autorități sau instituții publice.

Sper ca acest proiect de lege să fie dezbătut și să fie adoptat într-un mod constructiv și în interesul comun al societății. Cetățenii merită să știe că deciziile nu sunt influențate de conexiuni sau privilegii, ci sunt luate în interesul lor. Depunerea acestei legi reprezintă un pas semnificativ în direcția unei societăți mai echitabile și transparente”, declară senatoarea USR Silvia Dinică.

Transparența cheltuielilor pentru deplasările funcționarilor publici sau ai reprezentanților instituțiilor de stat este esențială pentru monitorizarea utilizării corecte și responsabile a banului public și a guvernării corecte în România.

În plus, această măsură va contribui la prevenirea și combaterea corupției, stimulând eficiența administrativă și eliminând cheltuielile nejustificate.

Articolul Proiect USR pentru transparentizarea cheltuielilor cu deplasările aleșilor și funcționarilor publici apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Congresul USR a votat un mandat de construire a unui pol de dreapta la alegerile din 2024

USR a votat în cadrul unui congres organizat sâmbătă, la Sala Radio, un mandat pentru formarea unui pol de dreapta la alegerile din 2024. 647 de delegați au votat pentru mandatul propus de Cătălin Drulă, au fost doar 5 voturi împotrivă și 48 de abțineri.

La congresul USR au fost invitați și au ținut discursuri liderii UDMR, PMP, Forța Dreptei, precum și primarul general Nicușor Dan.

Președintele USR Cătălin Drulă a prezentat o viziune pentru câștigarea alegerilor din 2024 de către un pol al forțelor de dreaptă și 10 principii care să stea la baza unui program de guvernare.

Principalele angajamente pe care liderul opoziției le-a menționat pentru 2024 sunt: investirea banilor publici în educație, eliminarea privilegiilor, tăierea cheltuielilor inutile ale statului, reconstrucția statului pe bază onestitate și performanță, protejarea mediului și investiții în energia verde.

Congresul USR a votat ca programul de guvernare să fie realizat printr-un proces de largă consultare în societate, plecând de la reformele și investițiile din PNRR și de la principiile liberalismului modern.

În cadrul congresului, s-au mai votat programarea alegerilor interne din USR în februarie 2025 și noi membrii ai Comisiei de Cenzori.

Articolul Congresul USR a votat un mandat de construire a unui pol de dreapta la alegerile din 2024 apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect USR pentru ca instituțiile să nu mai poată secretiza cum au cheltuit banii publici

USR a solicitat Administrației Prezidențiale informații despre călătoriile președintelui Iohannis și costurile acestora, dar datele au fost ascunse sub pretextul „informațiilor clasificate”. Pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete și pentru ca instituțiile publice să nu mai poată secretiza cheltuielile politicienilor cu deplasările în țări exotice, USR a depus un proiect de lege prin care să fie asigurată informarea corectă a cetățenilor.

USR a solicitat Administrației Prezidențiale, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, informații despre vizita oficială întreprinsă în Japonia de președinte. Klaus Iohannis consideră însă că românii nu trebuie să știe cât costă vizitele sale oficiale și cine îl însoțește în ele, ascunzând toate datele sub umbrela «informațiilor clasificate». Între timp, președintele a mai făcut o vizită în America de Sud și acum se pregătește să plece în Africa, iar românii tot nu au aflat pe ce se s-au dus banii lor. Zice președintele că legea nu-i permite să fie transparent cu modul în care cheltuie banii publici, USR vine sa-l ajute și propune modificarea legislației astfel încât nicio instituție publică să nu se mai poată ascunde sub pretextul informațiilor clasificate”, declară Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților și purtătorul de cuvânt al USR.

Dreptul cetățenilor la informație este stipulat și în Constituție, iar autoritățile publice au obligația să-și desfășoare activitatea într-o manieră deschisă față de public, în care accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la astfel de informații să fie doar o excepție. Cu toate acestea, realitatea ne arată că sunt autorități publice centrale sau locale care acționează într-o manieră ce nu poate fi considerată transparentă, motiv pentru care solicitanții sunt nevoiți să apeleze la instanță pentru a nu le fi îngrădit accesul la informații de interes public.

Proiectul USR de lege, inițiat de Ionuț Moșteanu, prevede modificarea Legii 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate în sensul stabilirii interdicției de a clasifica, ca secrete de serviciu, informațiile care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra cheltuirii banilor publici. Exceptate de la comunicare vor fi doar cheltuielile care privesc securitatea națională, a căror divulgare poate prejudicia siguranța națională și apărarea țării.

Articolul Proiect USR pentru ca instituțiile să nu mai poată secretiza cum au cheltuit banii publici apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește 12 ani. Proiectul USR, aprobat de Parlament

Părinții își vor putea lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până la împlinirea de către acesta a vârstei de 12 ani. Proiectul USR, inițiat de parlamentarii Radu Panait și Alexandru Robert Zob, care extinde vârsta copilului de la 7 la 12 ani a fost aprobat de Parlament.

În prezent, părinții pot beneficia de concediu medical de îngrijire a copilului doar în cazul în care acesta are până în 7 ani. Însă, copilul are nevoie de îngrijirea și supravegherea unui părinte chiar și după această vârstă, așa că mulți părinți cu copii mai mari de 7 ani, care nu au bunici sau locuiesc departe de aceștia, se văd nevoiți să-și consume concediul de odihnă stând acasă cu copiii lor. În plus, să nu uităm de numeroasele familii monoparentale din România care nu beneficiază de sprijinul unui al doilea părinte sau al altor persoane de încredere cu care să-și poată lăsa copiii”, declară deputatul USR Radu Panait.

Proiectul de lege, depus de USR în iunie 2022, modifică OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate astfel încât să fie extinsă la 12 ani vârsta copilului pentru îngrijirea căruia părinții să aibă dreptul la concediu și indemnizație.

Când am depus proiectul ne-am gândit la datoria noastră de a fi alături de părinți și de a-i sprijini cu adevărat, nu prin declarații, în condițiile în care un copil vine mereu cu o multitudine de provocări, iar familiile din România au nevoie să simtă că statul le e alături. Un copil bolnav are nevoie să își aibă alături părintele și la 7 ani, și la 9 ani, și la 12 ani. Salutăm adoptarea proiectului, este o normalitate de care părinții și copiii au nevoie”, precizează senatorul USR Alexandru Robert Zob.

Durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav este de maximum 45 de zile calendaristice per an, per copil, cu excepția situațiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, este imobilizat în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor sau este supus unor intervenții chirurgicale.

Articolul Concediu pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește 12 ani. Proiectul USR, aprobat de Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiecte USR. Reclamele la jocurile de noroc să fie însoțite de o atenționare, iar cei care controlează această piață să nu poată fi jucători

USR propune, printr-un proiect de lege, ca reclamele la jocurile de noroc să fie însoțite de o atenționare cu privire la riscurile pe care le presupune practicarea acestora. Totodată, printr-un alt proiect, USR propune ca cei plătiți din bani publici să controleze piața jocurilor de noroc să nu poată fi și jucători, așa cum a arătat un caz recent.

Primul proiect, inițiat de deputații USR Adrian Wiener și Diana Stoica, vine în condițiile în care asistăm la o prezență tot mai agresivă în spațiul public a reclamelor la jocurile de noroc, la o adevărată explozie a locațiilor în care se pot desfășura astfel de activități și, mai ales, la o creștere a numărului de persoane ruinate sau care au dezvoltat dependență de jocuri de noroc.

Inițiativa legislativă propune ca publicitatea pentru jocurile de noroc să fie însoțită, alternativ, de unul din următoarele mesaje: „Familie, viață socială, bunăstare: ești gata să riști totul?”, respectiv „Jocurile de noroc implică riscuri: îndatorare, dependență, singurătate”. De asemenea, publicitatea pentru jocurile de noroc să nu încurajeze, în mod direct sau indirect, minorii și adolescenții să participe la jocuri de noroc.

Pentru unele persoane, jocurile de noroc ajung să fie reperul central al vieții, să se asocieze cu stres major, anxietate, depresie sau tulburări relaționale grave pe care persoanele afectate nu mai pot să le gestioneze. Povara financiară, emoțională și socială a dependenței este mult mai mare la nivelul grupurilor sociale marginalizate, dezavantajate. Prin acest proiect dorim să facem cunoscute riscurile parierii necontrolate, să aducem niște repere de responsabilitate individuală; dorim să asociem oricărei forme de publicitate mesaje clare legate de impactul pe care jocurile de noroc pot să îl aibă”, declară Adrian Wiener, deputat USR și medic.

Al doilea proiect – inițiat de deputații USR Diana Stoica, Filip Havârneanu și Adrian Wiener, precum și de senatorul USR Sebastian Cernic – pleacă de la recent mediatizatul caz al unui reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice care, făcând parte din Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a câștigat circa 100.000 de euro la pariuri la același operator de jocuri de noroc.

Pentru a elimina semnele de întrebare cu privire la independența și obiectivitatea membrilor Comitetului de Supraveghere al ONJN, proiectul propune ca aceștia, la fel ca personalul ONJN, să nu poată participa la jocurile de noroc operate în România de persoane juridice private.

Jocurile de noroc distrug vieți. Și oamenii trebuie să fie informați corect despre asta, inclusiv în cadrul reclamelor. Prin urmare, primul proiect obligă operatorii să includă avertismente despre riscurile care vin la pachet cu această activitate, adică dependență, sărăcie, îndatorare, riscul de a îți pierde familia etc. Cel de-al doilea proiect de lege corectează o imoralitate. Acum, operatorii de jocuri de noroc nu au voie să joace, dar cei plătiți din bani publici să controleze piața jocurilor de noroc nu au această interdicție. Vrem să îndreptăm acest lucru și să fie și în lege ceea ce este de facto – o incompatibilitate. Nu poți să fii și controlor, și jucător în același timp”, precizează deputata USR Diana Stoica.

Cele două proiecte depuse vin în continuarea demersurilor USR de a-i proteja pe români de flagelul dependenței de jocuri de noroc, care distruge familii și vieți.

Pachetul de legi USR împotriva păcănelelor mai conține patru proiecte:

– „Fără păcănele lângă școli” – interzice sălile de jocuri de noroc lângă școli, parcuri, centre culturale și spitale.

– „Fără reclame stradale la păcănele” – interzice publicitatea stradală și orice alte activități de marketing pentru jocurile de noroc.

– „Fără păcănele la parterul blocului, la sate ori lângă alte păcănele” – prevede ca sălile de jocuri de noroc să nu poată funcționa la parterul blocurilor, la mai puțin de 300 de metri de o altă sală de jocuri de noroc și nici în localități cu o populație mai mică de 5.000 de locuitori.

Articolul Proiecte USR. Reclamele la jocurile de noroc să fie însoțite de o atenționare, iar cei care controlează această piață să nu poată fi jucători apare prima dată în Uniunea Salvați România.