Cătălin Drulă: PSD-PNL trebuie să scadă taxele, nu să supraimpoziteze veniturile celor din mediul privat

USR condamnă ferm intenția coaliției PSD-PNL de a supraimpozita veniturile celor din mediul privat și propune scăderea taxelor atât în sistemul privat, cât și în cel public, transmite președintele USR Cătălin Drulă.

„PSD și PNL au creat un dezastru bugetar. Este fără precedent, în ultimii 20 de ani, ca în luna aprilie să nu te închizi cu veniturile și să dai din colț în colț. În toate aceste discuții din coaliție vedem o bătaie de joc. Nu există nicio intenție de a afecta privilegiile, de a afecta specialii, de a face ceva cu pensiile speciale. Proiectul de lege propus în Senat abia se atinge de unul-două procente din pensia specială a premierului Ciucă, care scade cu 1.000 de lei, de la 18.000 la 17.000 de lei. Nu fac niciuna dintre reformele necesare care să așeze România pe baze corecte, să nu mai existe două clase – clasa specialilor și clasa cetățenilor care muncesc cinstit”, a declarat președintele USR.

Singura strategie clară a coaliției de guvernare constă în păstrarea privilegiilor, refuzul reformelor din PNRR și creșterea taxelor pentru români, în timp ce lipsesc cu desăvârșire orice măsuri care să oprească creșterea prețurilor.

„PSD și PNL nu vor să implementeze soluțiile corecte propuse de USR, vor păstrarea privilegiilor. Este o coaliție care duce bugetul României în groapă. Și singura soluție pe care PSD știe să o pună pe masă constă în scumpiri și taxe mai mari. Planul acestei coaliții este să continue inflația, o taxă nevăzută care bagă mâna și în buzunarul celor de la stat și a celor din privat, și să păstreze toată această clientelă de partid cu contracte cu dedicație, cu sutele de BMW-uri, șpăgile de la duty-free și cu pensiile grase și speciale ale parlamentarilor și ale tuturor celelalte categorii privilegiate”, a mai afirmat președintele USR.

Articolul Cătălin Drulă: PSD-PNL trebuie să scadă taxele, nu să supraimpoziteze veniturile celor din mediul privat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

„Avocata interlopilor”, Laura Vicol-Ciorbă, încearcă să-i intimideze pe parlamentarii USR

După ce USR a cerut sancționarea Laurei Vicol-Ciorbă și demiterea ei de la șefia Comisiei juridice pentru abuzurile repetate din cadrul dezbaterilor pe proiectele Predoiu de modificare a Codurilor penale și pentru votul pe care l-a dat în Comisia juridică în favoarea soțului implicat într-un dosar de evaziune fiscală, deputata PSD a demarat acțiuni de intimidare și amenințare.

Am primit o notificare din partea Laurei Vicol-Ciorbă, care mă amenință că trebuie să spun una sau alta, că altfel mă dă în judecată. Suntem obișnuiți cu amenințările PSD și le transmit că nu o să ne intimideze, o să continuăm să facem ce trebuie făcut, o să sancționăm în continuare orice abuz de genul celui petrecut în Comisia juridică la dezbaterea modificărilor la Codurile penale. Comisia juridică ar trebui să fie garant al respectării legii”, declară Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Nu am venit în Parlament să mă las intimidat de avocata penalilor. Da, mi-am găsit mașina spartă în curtea Parlamentului, chiar după ce am demascat abuzurile Laurei Vicol în procedura de modificare a Codurilor penale. Da, am primit notificare de la o firmă de avocatură care o reprezintă pe Laura Vicol, prin care mi se spune să tac. Să nu spun nimic despre procesul penal al soțului ei, în care a fost condamnat (cel puțin la fond) pentru evaziune fiscală. Nu mă opresc să fac opoziție la ceea ce pare să devină noul USL: noul Partid Stat”, precizează deputatul USR Victor Ilie, membru în Comisia juridică.

Prin intermediul unei case de avocatură, Laura Vicol-Ciorbă i-a notificat pe deputații USR Ionuț Moșteanu și Victor Ilie să „înceteze imediat” ceea ce ea consideră a fi „acte de discreditare și denigrare profesională”, în caz contrar urmând să se adreseze instanței.

În fapt, „avocata interlopilor” este deranjată de faptul că USR a scos la lumină faptul că, în ședința Comisiei juridice din 4 aprilie 2023, deputata PSD a votat modificări la Codurile penale care ar fi putut fi în beneficiul soțului său, implicat într-un dosar de evaziune fiscală și grup infracțional organizat, cu termen 3 iunie 2023, la Tribunalul București. În acest fel, Laura Vicol-Ciorbă a încălcat prevederile Regulamentului Camerei Deputaților și ale Codului de conduită al deputaților și senatorilor, care o obligau să facă cunoscut orice interes care ar putea influența acțiunile sale publice.

Din aceste motive, dar și pentru modul abuziv în care a condus dezbaterile pe proiectele Predoiu de modificare a Codurilor penale, USR a depus o sesizare disciplinară pentru sancționarea deputatei PSD și a cerut înlocuirea ei de la conducerea Comisiei juridice.

Sesizarea disciplinară depusă de USR a fost discutată marți seara în Comisia juridică, în spatele ușilor închise, prilej pentru ca PNL, PSD și UDMR să facă scut în jurul Laurei Vicol-Ciorbă și să respingă solicitarea USR.

Articolul „Avocata interlopilor”, Laura Vicol-Ciorbă, încearcă să-i intimideze pe parlamentarii USR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL numesc noi politruci în conducerea ANRE. Profesionistul propus de USR, respins

Majoritatea PSD-PNL a votat astăzi în plenul Parlamentului numirea unor noi politruci la șefia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). PSD și PNL continuă transformarea posturilor de conducere din instituțiile cheie ale statului în sinecuri pentru oamenii de partid și ignoră criteriile de profesionalism care trebuie respectate în cazul acestor numiri.

„PSD și PNL s-au mobilizat exemplar pentru a-și numi oamenii de partid în funcții bănoase la ANRE, în timp ce oamenii abia mai fac față scumpirilor. Ochii lui Ciolacu și ai premierului Ciucă sclipesc atunci când știu că o să-și numească oamenii pe salarii de peste 8.000 de euro. Oameni care și-au arătat limitele în recenta criză energetică de proporții, ca actualul secretar de stat de la Energie, care a trecut prin 5 Consilii de Administrație, sau doamna susținută de PSD, pe care am mai văzut-o ultima dată acum 5 ani, la numirea trecută în Comitetul de reglementare al ANRE. Așa îi sfidați pe oamenii care se uită către ANRE pentru soluții, alegeți să mergeți mai departe tot cu oamenii de partid”, a declarat Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.

USR a propus un profesionist pentru Comitetul de reglementare al ANRE, pe Radu Florin Porumb, doctor și profesor universitar la Facultatea de Energetică a Universității Politehnica București și director al Școlii Doctorale în Inginerie Energetică. Majoritatea PSD-PNL a refuzat însă această propunere.

USR a solicitat încă din 9 martie demararea de urgență a procedurii parlamentare pentru selecția noilor membri în conducerea Autorității, în condițiile în care mandatele a patru din cei șapte membri ai Comitetului de reglementare al ANRE expiră pe 23 aprilie, după ce au fost prelungite prin ordonanță de urgență.

Grație unei legi USR, noii membri în conducerea ANRE pot fi numiți de Parlament doar după audierea în comisiile de specialitate, ceea ce permite o analiză mai detaliată a competențelor acestora și intervievarea candidaților în Parlament.

Prin votul de astăzi, PSD și PNL au dovedit însă că preferă în continuare politrucii și nu profesioniștii competenți care ar putea să vegheze asupra funcționării corecte a pieței de energie.

Articolul PSD și PNL numesc noi politruci în conducerea ANRE. Profesionistul propus de USR, respins apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Claudiu Năsui, vicepreședinte USR: Plafonarea RCA este încă o greșeală pe care tot noi o vom plăti scump

Vicepreședintele USR, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, avertizează că plafonarea RCA care se află astăzi pe masa guvernului este încă o greșeală pe care tot românii o vor plăti scump.

„În România nu suferim doar din cauza lui Putin și a ceea ce se mai întâmplă în lume, ci mai ales din cauza gândirii comuniste a PSD-PNL. Au plafonat prețul lemnelor de au dispărut lemnele de pe piață. Acum plafonează prețurile RCA. Ce înseamnă asta? Că îi forțează pe toți să facă ce a făcut Euroins și toate schemele piramidale din piață. Să țină prețuri mai mici care să nu facă față costurilor.În final, tot șoferii români vor plăti prețuri mai mari”, spune vicepreședintele USR Claudiu Năsui.

Fostul ministru USR al Economiei explică faptul că nicio companie nu o să accepte să stea pe o piață unde fac pierderi. Singurul motiv pentru care ar accepta așa ceva este pentru că după 6 luni vor exploda prețurile și vor compensa pierderile de acum.

Claudiu Năsui spune că dacă PSD și PNL voiau să ieftinească RCA-ul, guvernul putea să facă două lucruri pe termen scurt:

1) Să permită asiguratorilor să lucreze doar cu service-urile cu care au contract, altminteri să dea o sumă fixă asiguratului. În acest mod dispărea supra-taxarea service-urilor pentru RCA.

2) Să elimine plafonarea la șoferii foarte riscanți, care în prezent sunt alocați automat după cota de piață la un asigurator. Asiguratorii, mai departe, cresc primele pentru șoferii prudenți care ajung să-i subvenționeze pe riscanți.

„Astea două măsuri, plus o serie de măsuri care să încurajeze grupuri mari de asigurare din toată lumea să vină în România, ar fi ieftinit în mod sănătos și real RCA-ul. Dar să nu vă așteptați la soluții reale de la oameni care se gândesc numai la cum să o mai dreagă pe termen scurt cât să nu explodeze grenada la ei în mână”, concluzionează Claudiu Năsui.

Articolul Claudiu Năsui, vicepreședinte USR: Plafonarea RCA este încă o greșeală pe care tot noi o vom plăti scump apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Protest USR Constanța, după ce primarul PNL Vergil Chițac i-a vândut o plajă din Mamaia președintelui PSD Constanța

Membrii USR Constanța au organizat astăzi un protest față de un proiect al primarului Vergil Chițac prin care peste 800 de metri pătrați de plajă din Mamaia sunt vânduți unei firme conduse de liderul PSD Constanța, Ion Dumitrache.

„Primarul Vergil Chițac și consilierii PNL și PSD au decis că plajele Constanței nu aparțin constănțenilor, ci șefilor de partide și rechinilor imobiliari. Din păcate, consilierii PNL și PSD au ignorat apelul public lansat de USR Constanța în care li s-a cerut să nu voteze pentru vânzarea a 854 de mp de plajă în stațiunea Mamaia către liderul PSD, Ion Dumitrache. Primarului Vergil Chițac nici măcar nu i-a păsat că, în doar trei zile, peste 1.000 de oameni au semnat petiția prin care i s-a cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului”, au transmis reprezentații USR Constanța.

USR Constanța a cerut zilele trecute tuturor consilierilor locali să voteze împotriva acestui proiect, printr-o scrisoare deschisă, și le-a atras atenția acestora că locuitorii orașului s-au săturat de combinațiile ilegale nefaste care au distrus orașul și plajele stațiunii Mamaia în 20 de ani de administrație sub conducerea lui Radu Mazăre şi a lui Nicuşor Constantinescu.

„Constănţenii nu v-au trimis în Consiliul Local pentru a face jocurile liderilor partidelor pe care le reprezentaţi și, cu atât mai mult, nu prin vânzări de terenuri ce l-ar face până și pe condamnatul penal Radu Mazăre să vă felicite. În Consiliul Local Constanţa reprezentaţi interesele constănţenilor, nu pe cele ale şefilor dumneavoastră. Prin urmare, în speranța că, în cele din urmă, veți găsi verticalitatea și independența necesară, vă îndemnăm să votați împotriva distrugerii plajelor stațiunii Mamaia”, a arătat USR Constanța în scrisoarea deschisă trimisă consilierilor locali.

Terenul vândut în stațiunea Mamaia este de fapt o bucată de plajă, nu un teren aferent construcției, ori plajele nu pot fi vândute. Suprafața de teren vândută este menționată însă în acte ca având o altă destinație, ceea ce reprezintă în sine un abuz și o ilegalitate.

Consilierii USR Constanța au lansat de asemenea o petiție pentru stoparea vânzării plajelor din stațiunea Mamaia.

Articolul Protest USR Constanța, după ce primarul PNL Vergil Chițac i-a vândut o plajă din Mamaia președintelui PSD Constanța apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR îl cheamă pe Ciucă în Parlament să explice de ce vrea ca românii să piardă banii prin PNRR pentru școli, spitale și autostrăzi

USR îl cheamă pe premierul Nicolae Ciucă în Parlament pentru a explica de ce protejează pensiile speciale și vrea să pierdem banii din PNRR pentru creșe, școli, autostrăzi și căi ferate moderne, demne de o țară europeană și de anul 2023.

USR a depus la Biroul Permanent al Camerei solicitare ca premierul PSD-PNL să vină la Ora prim-ministrului din data de 3 aprilie 2023, pentru o dezbatere politică cu tema „Bani prin PNRR pentru școli, spitale și autostrăzi vs. privilegii pentru speciali”. În acest fel, premierul va putea explica românilor ce demersuri vor fi făcute de Guvernul PSD-PNL pentru ca toate jaloanele cuprinse în PNRR să fie îndeplinite la termen și în conformitate cu cerințele Comisiei Europene.

„Noi, în Parlament, la fel ca toți românii, trebuie să înțelegem ce are de gând domnul Ciucă cu PNRR și cu pensiile speciale, pentru că din declarațiile miniștrilor dânsului vedem că tind mai degrabă să accepte să piardă niște bani din PNRR, bani pentru autostrăzi, școli și spitale și să mențină în continuare aceste pensii speciale, un jalon extrem de important. Nu vedem decât declarații care se bat cap în cap de la miniștri și funcționari de rang inferior din acest Guvern PNL-PSD. Vrem să știm părerea și poziția premierului Nicolae Ciucă”, a declarat deputatul USR Ionuț Moșteanu.

USR a mai depus o solicitare, la Senat, la mijlocul lunii februarie 2023, pentru ca premierul Nicolae Ciucă să vină în Parlament să dea explicații despre proiectul PSD-PNL care, în loc să realizeze reforma cerută de Comisia Europeană, salvează pensiile speciale. Premierul a ignorat solicitarea, la fel cum ignoră și interesul românilor.

Ulterior, Comisia Europeană a confirmat ceea ce a susținut USR, arătând că proiectul Guvernului PSD-PNL are un impact foarte mic asupra cheltuielilor bugetare cu pensiile speciale. Adică, nu face nicio reformă a pensiilor speciale.

Între timp, pe primele două luni ale anului 2023, din bugetul de stat s-au cheltuit cu pensiile speciale 2,24 miliarde de lei, în creștere cu 13% față de aceleași luni ale anului trecut. Cu alte cuvinte, cu fiecare lună în care PSD și PNL refuză să elimine pensiile speciale, din buzunarele românilor se duc tot mai mulți bani spre conturile specialilor.

USR solicită PSD-PNL să deblocheze și proiectul USR pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiect blocat din mai 2022 de actuala coaliție a specialilor.

Articolul USR îl cheamă pe Ciucă în Parlament să explice de ce vrea ca românii să piardă banii prin PNRR pentru școli, spitale și autostrăzi apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR și Forța Dreptei atacă la CCR legea care introduce noi obligații pentru fondurile de pensii private

USR și Forța Dreptei atacă la Curtea Constituțională legea PSD-PNL care introduce noi obligații pentru fondurile de pensii private din România și pentru administratorii acestora. Legea va produce pierderi fondurilor de pensii private și va determina retragerea acestora din România.

„Acum patru ani, PSD, sub conducerea lui Dragnea, voia să folosească ghilotina ca să termine Pilonul II de pensii din România, acum PSD și PNL folosesc perna pentru o sufocare lentă. Vor să gonească fondurile de pensii private din România și de aceea au pus în această lege ca, în cazul în care pleacă un fond, pentru că îi forțează să aibă pierderi și inevitabil vor pleca, să preia ASF-ul aceste fonduri. Dacă ar avea pic de interes să îi ajute pe români, ar desființa pensiile speciale, nu Pilonul II de pensii. PSD-PNL vor să distrugă sistemul de pensii private, singurul care putea să salveze pensiile românilor, pentru că le făcea independente de factorul politic”, a afirmat deputatul USR Claudiu Năsui.

PSD a urmărit mereu să pună mâna pe banii românilor din fondurile de pensii private și a reușit acum să impună și PNL această poziție.

„Nu putem avea încredere într-o inițiativă legislativă promovată de PSD, dușmanul pensiilor private din România, care nu este la prima tentativă de desființare a acestor fonduri, acum și cu susținerea foștilor colegi din PNL. Se forțează ieșirea administratorilor de fonduri de pensii private din România și se creează condițiile pentru obligarea acestora să investească banii noștri, ai celor 7 milioane de contribuabili de la Pilonul II de pensii private, în companii deținute de stat. Cine ar putea accepta ca banii lui de pensie sa fie investiți într-o companie de stat, administrată, de exemplu, de o coafeză numită de PSD într-un consiliu de administrație, în loc de o companie privată care produce profit în domenii de viitor?”, transmite Ionel Dancă, deputat Forța Dreptei.

Legea încalcă principiul securității juridice, previzibilității și clarității normelor, există încălcări aduse inclusiv dreptului de proprietate. În plus, au fost încălcate dispozițiile privind desfășurarea procedurii parlamentare, deoarece raportul a fost emis în ziua votului final și a lipsit situația extraordinară care să justifice adoptarea unei ordonanțe de urgență.

Noile reglementări instituie cadrul legal care să permită Autorității de Supraveghere Financiară să impună fondurilor de pensii private ce investiții să facă, fără ca ASF să aibă obligația de a fixa criterii clare raportate la principiile economiei de piață, bazată pe liberă inițiativă și concurență.

USR și Forța Dreptei au votat împotriva acestei legi, marți, 21 februarie, în Camera Deputaților, legea fiind însă adoptată prin votul majorității PSD-PNL.

Articolul USR și Forța Dreptei atacă la CCR legea care introduce noi obligații pentru fondurile de pensii private apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL resping din nou solicitarea USR de reducere a taxelor pe muncă pentru români

PSD și PNL au respins din nou astăzi, în plenul Camerei Deputaților, solicitarea USR de a introduce pe ordinea de zi și a vota proiectul USR de reducere a taxelor pe muncă. Legea USR combate taxarea excesivă a muncii și prevede eliminarea taxelor pe salariul minim.

Votul PSD-PNL dovedește încă o dată cât valorează promisiunile lui Marcel Ciolacu și ale altor lideri ai coaliției de guvernare în privința reducerii taxelor pe muncă, promisiuni care nu se concretizează de fapt în nimic. PSD și PNL nu doar că nu scad taxele pe muncă, chiar dacă sunt la putere și ar putea modifica rapid legislația în acest sens, ci blochează și proiectele prin care USR vrea să facă asta.

„Taxele pe salarii în România sunt foarte mari. Proiectul USR reduce taxele pe muncă, în special pe salariile mici. Dacă va fi votat, o sumă din salariul fiecărui angajat din România va fi scutită de taxe. În contextul scumpirilor, a inflației, legea i-ar ajuta pe toți oamenii care muncesc în această țară. Votați acest proiect, dacă vă doriți cu adevărat reducerea taxelor pe muncă, pentru ca oamenii să vadă că acest Parlament face legi și lucrează în interesul lor”, a transmis deputata USR Cristina Prună.

Poverile fiscale impuse de stat descurajează în prezent munca în România, printr-o taxare aberantă, în special în cazul salariilor mici. Statul român impune cea mai mare povară fiscală pe salariile mici din toată Europa.

Scăderea taxelor ar reduce sărăcia în muncă, ar reduce numărul românilor care pleacă să-și caute un loc de muncă peste hotare și ar crește numărul locurilor de muncă bine plătite din România.

Articolul PSD și PNL resping din nou solicitarea USR de reducere a taxelor pe muncă pentru români apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR și Forța Dreptei atacă la CCR legea care obligă producătorii și operatorii economici să raporteze lunar stocurile de produse agricole

USR și Forța Dreptei atacă la Curtea Constituțională obligația impusă producătorilor agricoli şi operatorilor economici de a raporta lunar Ministerului Agriculturii stocurile la produsele agricole și alimentare.

Obligația acestor raportări va permite grupurilor de interese conectate la instituțiile statului să intre în posesia unor informații cu caracter de secret comercial și să facă averi, prin speculă și manipularea prețurilor, în timp ce producătorii români își vor pierde puterea de negociere, atrag atenția reprezentanții USR.

„PNL și PSD sunt la un pas de instituirea rechizițiilor la preț fix – dar nu pentru stat, ci pentru samsari. Ce s-ar întâmpla dacă doar băieții deștepți ar ști câte cereale se consumă în România? Care sunt stocurile de produse și unde sunt localizate acestea? Cât de vechi sunt? Băiatul la costum, cu mașină de lux, care va sosi la poarta fermei, va ști ce cantități are agricultorul în silozuri, de când le are și când trebuie să le vândă. Îi va stabili producătorului prețul și condițiile de achiziție. Practic, acești băieți ar face bani buni pe operațiuni de import – export, vor manipula prețul la produsele agricole”, transmite deputatul USR Bogdan Rodeanu.

Legea încalcă prevederile constituționale legate de libertatea economică și de protecția concurenței loiale. În plus, propunerea legislativă este nejustificată și nefundamentată, iar expunerea de motive încalcă normele de tehnică legislativă, deoarece nu respectă principiului securității juridice, previzibilității și clarității normelor.

USR a votat împotriva acestei legi, miercuri, 8 februarie, în Camera Deputaților, legea fiind însă adoptată prin votul majorității PSD-PNL.

Articolul USR și Forța Dreptei atacă la CCR legea care obligă producătorii și operatorii economici să raporteze lunar stocurile de produse agricole apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Abuz constituțional făcut de PSD și PNL, pentru a-l proteja pe ministrul Lucian Bode de moțiune

PSD și PNL fac scut în jurul
ministrului de Interne Lucian Bode și blochează dezbaterea moțiunii depuse de
USR și Forța Dreptei împotriva sa, după eșecului aderării României la Schengen.

Moțiunea depusă ieri de USR
și Forța Dreptei trebuia dezbătută în maximum 6 zile de la depunere. Conform
cutumei, dacă a șasea zi era în weekend, moțiunea se dezbătea luni. PSD și PNL
au invocat însă chestiuni procedurale pentru a amâna audierea ministrului în
Parlament. 

„Astăzi, în Biroul Permanent,
moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei împotriva ministrului de Interne
a fost blocată pe motive absurde. PSD și PNL au solicitat aviz de la Comisia de
Externe și de la Ministerul de Externe pentru a putea dezbate moțiunea.  Mai mult, termenul pentru aviz a fost
prelungit până la data în care Parlamentul se pregătește de vacanța
parlamentară, încălcând regulamentul care spune că moțiunea simplă trebuie
dezbătută în 6 zile. Tot efortul PSD și PNL, pentru ca Lucian Bode să aibă
sărbători liniștite. Două partide care fac scut în fața celui care a îngropat
visul românilor de a intra în Schengen”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul de
grup al deputaților USR.

Nu este prima dată când PSD
și PNL apelează la tertipuri procedurale pentru a bloca o moțiune. În trecut, au
investigat autenticitatea grafologică a semnăturilor depuse de parlamentarii
USR la moțiunea de cenzură. Este doar o metodă de a trage de timp.

Articolul USR: Abuz constituțional făcut de PSD și PNL, pentru a-l proteja pe ministrul Lucian Bode de moțiune apare prima dată în Uniunea Salvați România.