Nou refuz al majorității controlate de PSD ca proiectele USR privind desființarea pensiilor speciale să fie dezbătute

Desființarea pensiilor speciale continuă să fie una dintre prioritățile Uniunii Salvați România, indiferent câte piedici se străduiesc PSD și aliații săi să ridice. Parlamentarii USR nu se lasă intimidați și vor lupta cu aceeași perseverență pentru restabilirea echității între pensionarii României.

După ce, în
ședința de marți a Comisiei de muncă, prin votul deputaților PSD și PNL, s-au
amânat pentru luna februarie dezbaterile asupra proiectului USR privind
desființarea pensiilor speciale, parlamentarii USR au insistat pentru înlăturarea
blocajului.

Deputatul USR
Cristian Seidler a solicitat, la începutul ședinței de plen, ca proiectul USR să
fie supus dezbaterii și votului plenului fără să se mai aștepte raportul
Comisiei de muncă, în condițiile în care această comisie – în care PSD a avut
până de curând majoritate indiscutabilă – ține blocat proiectul USR (https://bit.ly/2P8MYB3) de mai bine de un an
și jumătate.

Am solicitat plenului dezbaterea și votarea proiectului în absența unui raport al Comisiei pentru muncă deoarece termenul pentru întocmirea raportului este demult depășit, iar Comisia a amânat orice discuție sub pretextul necunoașterii impactului bugetar. Or, este evident că impactul ar fi unul în sensul reducerii cheltuielilor la bugetul de stat, lucru care nu poate fi decât benefic. I-am invitat de la tribună pe deputații PSD să spună odată, prin vot, dacă vor sau nu ca pensiile speciale să rămână. De fapt, și refuzul dezbaterii și amânarea perpetuă constituie un răspuns”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

Apoi, în ședința
Birourilor Permanente reunite, deputatul Silviu Dehelean, vicelider al grupului
USR din Camera Deputaților, a cerut punerea pe ordinea de zi a plenului reunit
a proiectului USR privind desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor (https://bit.ly/35bHo6J),
blocat și el de peste doi ani. Nici această cerere nu a fost acceptată, pentru
că, dincolo de discursurile teatrale pe care le țin unii social-democrați în
fața camerelor de filmat, PSD refuză cu îndârjire să fie atinse privilegiile create
pentru cele nouă categorii socio-profesionale.

Saga pensiilor parlamentarilor continuă. O noua luptă a avut loc, astăzi, în Birourile Permanente Reunite ale celor două Camere. Când am solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului USR de modificare a Statutului senatorilor și deputaților, ne-am izbit de opoziția domnului Meleșcanu și a liderilor de grup PSD. Social-democrații refuză să elimine privilegiile acordate parlamentarilor loiali care au sprijinit de atâtea ori legile strâmbe pe care le cerea Dragnea”, a declarat și deputatul USR Silviu Dehelean.

Pensiile speciale
costă România, anual, peste 2 miliarde de euro, bani care ar putea fi folosiți
fie pentru a mări pensiile mici ale românilor, fie pentru a construi spitale
moderne ori școli care să nu mai aibă toaletele în fundul curții.

Articolul Nou refuz al majorității controlate de PSD ca proiectele USR privind desființarea pensiilor speciale să fie dezbătute apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Desființarea pensiilor speciale, amânată prin votul PSD și PNL după luna februarie 2020

Uniunea Salvați România consideră că amânarea votului pentru desființarea pensiilor speciale este o nouă țeapă dată românilor care așteaptă de ani de zile un sistem de pensii echitabil. Proiectul USR de desființare a șapte categorii de pensii speciale și plafonarea altor două trebuia să primească raport astăzi în Comisia de muncă a Camerei Deputaților, comisie în care proiectul este blocat de mai bine de un an și jumătate. După ore întregi de dezbateri generale, la propunerea președintelui Comisiei, Adrian Solomon (PSD), și cu votul deputaților PSD și PNL, proiectul a fost însă amânat pentru sesiunea următoare. Adică, după 1 februarie 2020. Adevărul este că USR este singurul partid care își dorește cu adevărat rezolvarea inechității teribile între românii care își primesc pensiile pe principiul contributivității și cei care primesc pensii speciale.

PSD a găsit un pretext pentru a propune amânarea acestei legi pentru că, de fapt, își dorește păstrarea pensiilor speciale. Am solicitat membrilor Comisiei de Muncă să adoptăm măcar abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și abrogarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, cele care ar urma să intre în vigoare anul viitor. Nici măcar această solicitare nu a fost luată în calcul. Concluzia dezbaterilor de astăzi este următoarea: PSD nu vrea abrogarea pensiilor speciale, ba dorește chiar să le mențină pentru că în ultimii trei ani, așa cum știm cu toții, a introdus, fie prin intermediul legilor dezbătute în Paralment, fie prin Codul Administrativ, noi categorii de beneficiari, și a extins sistemul pensiilor speciale”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler, membru în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

În ultimele zile,
reprezentanți ai PNL au pus și ei pe agenda publică subiecte precum
desființarea pensiilor speciale și interdicția de a cumula pensia cu salariul
de la stat.

USR are depuse deja
proiecte de lege pe aceste teme de mai bine de doi ani, proiecte care ar putea
fi susținute și aprobate dacă se dorește cu adevărat rezolvarea inechităților
dintre pensionari.

În septembrie
2017, deputatul USR Cristian Seidler a inițiat un proiect de lege (http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16321) pentru eliminarea pensiilor speciale ale
senatorilor și deputaților. În aceeași lună, propunerea, susținută de toți
parlamentarii USR, a fost trimisă de Birourile Permanente Reunite ale Senatului
și Camerei Deputaților la Comisia comună privind Statutul deputaților și al
senatorilor, cu termen pentru depunerea raportului 22 septembrie 2017. Termenul
nu a fost respectat și raportul nu a fost întocmit nici până în ziua de azi.

În octombrie
2017, deputații USR Cristina Prună, Cristian Seidler și Claudiu Năsui au
inițiat un proiect de lege (http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=16972) prin care sunt desființate șapte
categorii de pensii speciale – pentru parlamentari, funcționari
parlamentari, judecătorii Curții Constituționale, corpul diplomatic și
consular, angajații Curții de Conturi, personalul aeronautic civil navigant
profesionist și personalul auxiliar al instanțelor și al parchetelor – și sunt
plafonate alte două categorii – pensii militare și pensiile magistraților. USR
a optat pentru această variantă pentru că, pe de o parte, există decizia Curții
Constituționale nr. 873/2010, potrivit căreia contravine Legii fundamentale
eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați, iar pe de altă parte, s-au
luat în considerare riscurile la care sunt expuși militarii și faptul că pensii
ocupaționale similare există în alte țări membre NATO. Proiectul de lege, susținut
de toți parlamentarii USR, a fost respins de Senat prin votul majorității
controlate de PSD și se află, din martie 2018, în dezbaterea Camerei
Deputaților. Comisia de muncă trebuia să întocmească raportul până pe 19
aprilie 2018, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Și nu se va întâmpla prea
curând, după cum s-a văzut în ședința de astăzi.

Tot în octombrie 2017, deputații USR Cristian Seidler,
Silviu Dehelean și Stelian Ion și senatorul USR George Dircă au inițiat un proiect
de lege (http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16511)
astfel încât cumulul pensie-salariu la stat să fie permis doar în anumite
condiții. Concret, potrivit propunerii USR, pensiile publice ar putea fi
cumulate cu salariul primit de la o instituție publică, regie autonomă,
companie națională și societate comercială la care statul este acționar
majoritar sau integral doar dacă nivelul pensiei nu depășește cu 50% nivelul
câștigului salarial mediu brut, iar nivelul venitului net rezultatul după cumul
nu depășește dublul câștigului salarial mediu brut aprobat prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat. Proiectul de lege a fost, de asemenea, respins de
Senat, iar din martie 2018 este blocat tot în Comisia pentru muncă a Camerei
Deputaților.

USR s-a luptat,
încă de la început, pentru eliminarea inechităților create de pensiile speciale
și va continua să facă asta, indiferent de câte piedici vor fi ridicate în
Parlament.

Articolul Desființarea pensiilor speciale, amânată prin votul PSD și PNL după luna februarie 2020 apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR acuză Poliția și pe ministrul demis al Apelor și Pădurilor de favorizarea tâlharilor care distrug pădurile României

Senatorul USR Mihai Goțiu a depus, în această săptămână, o interpelare oficială, prin care solicită o anchetă a Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției cu privire la modul în care inspectori ai IPJ Vâlcea au obstrucționat controalele legate de tăierile ilegale de păduri de pe Valea Topologului.

Mihai Goțiu arată că în cadrul IPJ Vâlcea lucrează un polițist condamnat penal definitiv pentru ucidere din culpă, ai cărui părinți administrează o firmă implicată în tăieri ilegale, respectiv pădurile din care s-a tăiat ilegal.

De asemenea, senatorul USR îl acuză pe ministrul PSD demis al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, că a emis un ordin „cu dedicație” prin care Gărzile Forestiere au fost lăsate fără posibilitatea de a mai putea cere retragerea atestatelor firmelor care distrug pădurile.

Cum să nu prindă curaj hoții de lemne, cum să nu asistăm la tragedii în pădurile României, cu pădurari împușcați și bătuți, când autoritățile publice, în frunte cu Poliția, sunt complici ai tâlharilor, iar ministrul Mediului protejează firmele acestora?”, întreabă Mihai Goțiu, membru în Comisia pentru Ape și Păduri din Senat.

Senatorul USR a detaliat situația: „Am depus o nouă interpelare, în cazul devastării pădurilor de pe Valea Topologului, adresată Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), prin care am solicitat să fie anchetat de urgență refuzul angajaților Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea de a participa la controalele efectuate de Garda de Mediu și Garda Forestieră în zonă. Coincidență (sau nu?), în cadrul IPJ Vâlcea lucrează un ofițer (condamnat penal pentru ucidere din culpă, cu suspendare!), ai cărui părinți sunt: mama – administrator și proprietar al unei firme care a exploatat ilegal pe Valea Topologului, iar tatăl – administrator al pădurilor furate!

Totul s-a întâmplat la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august, când, în urma sesizărilor pe care le-am făcut publice, s-a demarat un control pe Valea Topologului. Potrivit Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier „Scutul Pădurii”, pe lângă Garda Forestieră și Garda de Mediu, ar fi trebuit să participe și inspectori ai IPJ Vâlcea. Ei bine, în prima zi a controlului, polițiștii au refuzat să participe. În urma informărilor la nivel de ministere, IGPR le-a transmit celor de la Vâlcea să-și trimită angajații pe teren. De voie, de nevoie, s-au prezentat inspectorii Răzvan Moțoc și Costin Cernătescu. Aceștia au refuzat, însă, să semneze procesele verbale și rapoartele întocmite de către inspectorii Gărzii de Mediu și ai Gărzii Forestiere!

Cei doi ofițerii IJP Vâlcea, d-nul Cătălin Nicușor Dănălache (condamnat penal, în anul 2015, pentru ucidere din culpă, la trei ani de închisoare cu suspendare), este fiul patroanei firmei Raluxia Impex SRL, Maria Dănălache, respectiv al administratorului Obștii Scara Mâzgavului. Așa cum se arată în concluziile raportului Corpului de control, care mi-au fost trimise, Raluxia Impex SRL a fost sancționată pentru tăieri de arbori fără drept, tocmai în pădurile Obștii Scara Mâzgavului, pentru aceste fapte fiind deschis și un dosar de cercetare penală. Aștept să aflu care a fost motivația colegilor penalului Dănălache pentru a obstrucționa controlul legat de tăierile ilegale de păduri de pe Valea Topologului”.

Mihai Goțiu a mai arătat că și deciziile luate de ministrul demis al Apelor și Pădurilor Ioan Deneș sunt tot de favorizare a firmelor care distrug pădurile. „Cu ocazia controalelor de pe Valea Topologului, am fost revoltat de faptul că Garda Forestieră nu a solicitat retragerea atestatului firmei care a tăiat ilegal și a distrus pădurea în zonă. Cu surprindere am aflat că domnul ministru Ioan Deneș a semnat un ordin, în noiembrie 2018, prin care Garda Forestieră a fost lăsată fără această atribuție!

Mai exact, e vorba de Regulamentul din 21 noiembrie 2018, adoptat prin ordin de ministru, prin care posibilitatea retragerii atestatelor în urma rapoartelor de control, a tăierilor ilegale și a distrugerilor de păduri a fost anulată! Practic, Gărzile Forestiere au fost lăsate de d-nul ministru, fără principala armă și sancțiune împotriva firmelor care distrug păduri! Iar acest lucru s-a întâmplat la scurt timp, după ce tot pentru tăieri ilegale de arbori de pe Valea Topologului, s-a solicitat retragerea atestatului unei firme de exploatere! Singurul mod prin care o firmă care distruge pădure își poate pierde atestatul e prin hotărâre judecătorească definitivă, adică la doi-trei ani de la constatarea distrugerii, perioadă în care poate să taie ilegal în continuare. Iar după un an, firma se poate re-atesta! Cum ar veni, singura sancțiune ar fi… un an de concediu”.

În condițiile în care Poliția obstrucționează anchetele pe teren și în care ministrul Apelor și Pădurilor apară firmele care distrug pădurea, ne mirăm că hoții de păduri împușcă pădurari, amenință și lovesc funcționari și inspectori care își fac datoria? Ne mirăm că pădurile României dispar fără ca cineva să răspundă?”, arată Mihai Goțiu.

Senatorul USR a mai adăugat că pregătește și o sesizare penală în acest caz.

Articolul USR acuză Poliția și pe ministrul demis al Apelor și Pădurilor de favorizarea tâlharilor care distrug pădurile României apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Tinerii medici, blocați de PSD să susțină examenul de rezidențiat

Senatorul USR Adrian Wiener a încercat să rezolve criza examenului de rezidențiat care afectează aproape 5.000 de tineri medici printr-un amendament simplu la legea rezidențiatului, dar a fost blocat de PSD. Tinerii medici sunt sacrificați de PSD în virtutea campaniei pentru prezidențiale.

Plenul Senatului a avut pe ordinea de zi o propunere legislativă de modificare și completare a Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului. Chiar dacă proiectul nu viza metodologia de concurs, senatorul USR Adrian Wiener a formulat un amendament de natură să rezolve blocajul de la examenul de rezidențiat.

Concret, amendamentul viza art. 3 al OG 18/2009 în sensul eliminării semnăturii ministrului Educației de pe ordinul care aprobă metodologia de concurs.

Dacă ar fi fost adoptat amendamentul și ar fi existat voința politică pentru ca modificarea să treacă rapid și de Camera Deputaților, s-ar putea organiza în scurt timp examenul de rezidențiat, examen blocat din cauza faptului că nu există un ministru interimar al Educației care să semneze metodologia de concurs, așa cum prevede forma în vigoare a legii.

Lupta electorală pentru prezidențiale face victime colaterale. Peste 5.000 de tineri absolvenți de medicină nu vor putea susține examenul de rezidențiat, poate cel mai important examen din viața lor, examenul care le setează coordonatele carierei de medic – specialitatea și centrul de pregătire în rezidențiat. Luni, exista șansa ca această situație dramatică să fie rezolvată. Pregătisem un amendament simplu la legea rezidențiatului, care ar fi exceptat semnătura ministrului educației de pe ordinul de ministru și ar fi deblocat situația. Întâmplător, legea rezidențiatului se afla pe ordinea de zi a plenului Senatului cu niște modificări care nu vizau metodologia de concurs. Era momentul optim ca situația să se rezolve. Vorbisem cu președintele Senatului să accepte depunerea amendamentului în plen, cu UDMR cu PNL și, crezusem eu, și cu PSD. Surpriză, însă, Florian Bodog cere întoarcerea în comisie a legii și prelungirea cu încă două săptămâni a ‘dezbaterilor’. Tinerii medici, cu nervii întinși la maximum, care se pregătesc câte 8-10 ore pe zi pentru examen stau înfrânți de sistem și așteaptă neputincioși. Spitalele nu vor avea rezidenții de anul I din ianuarie”, a declarat senatorul USR Adrian Wiener.

Senatorul USR, care este și liderul grupului USR din Senat, va încerca și la următoarea ședință de plen să propună introducerea pe ordinea de zi a proiectului de modificare a OG 18/2009, astfel încât amendamentul formulat să poată fi dezbătut și votat.

USR solicită PSD să susțină modificarea și să nu-i folosească pe tinerii medici ca „material electoral”.

Articolul Tinerii medici, blocați de PSD să susțină examenul de rezidențiat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR solicită urgentarea depunerii moțiunii de cenzură și invită Opoziția la discuții

Liderii grupurilor parlamentare ale USR, Stelian Ion și Adrian Wiener, îi invită pe toți liderii partidelor din Opoziție la o discuție despre necesitatea depunerii moțiunii de cenzură în cel mai scurt timp, considerând că orice zi care trece aduce avantaje Guvernului Dăncilă și PSD.

 

Invitația pentru liderii celorlalte partide din Opoziție este pentru marți, ora 11.00, la Parlament.

Am observat că se tărăgănează foarte mult o decizie a ALDE și Pro România cu privire la moțiunea de cenzură. Ca urmare, am invitat toți liderii grupurilor parlamentare la o întâlnire, mâine, pentru a avea o discuție în cadru larg referitor la urgentarea depunerii moțiunii de cenzură. Dorim prin aceasta să-i punem pe colegii din ALDE și Pro România în postura de a-și exprima, în mod clar, opțiunea cu privire la semnarea și susținerea moțiunii de cenzură”, a declarat Stelian Ion, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

USR consideră și că moțiunea de cenzură trebuie depusă cât mai repede și să nu se aștepte strângerea a 233 de semnături, număr egal cu cel al voturilor minim necesare pentru adoptarea moțiunii de cenzură. În acest moment, sunt îndeplinite condițiile regulamentare pentru depunerea moțiunii de cenzură.

Fiecare zi ce trece nu face decât să întărească poziția premierului Viorica Dăncilă, care recurge la mijloace incorecte pentru a prelua, la bucată, deputați din alte partide. În aceste condiții, credem că este neapărat necesar să depunem cât mai repede această moțiune de cenzură pentru că ea tranșează această criză. Cei care au intrat mai nou în Opoziție trebuie să-și definească foarte clar poziționarea față de moțiunea de cenzură. Nu poți să pretinzi că ai intrat în Opoziție și tu să vii cu tot felul de condiționări absurde cu privire la semnarea și susținerea acestei moțiuni”, a mai declarat deputatul Stelian Ion.

USR este consecventă și susține orice demers parlamentar care va duce la răsturnarea Guvernului Dăncilă, guvern care și-a dat cu vârf și îndesat măsura incompetenței. După adoptarea moțiunii de cenzură, USR va susține în Parlament orice nou guvern din care nu face parte PSD, cu îndeplinirea anumitor condiții.

Alianța USR PLUS este pregătită să intre la guvernare după alegeri parlamentare anticipate, care să scoată România din criza politică, economică și morală generată de PSD.

Articolul USR solicită urgentarea depunerii moțiunii de cenzură și invită Opoziția la discuții apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD face presiuni pentru a afecta legalitatea, utilitatea și credibilitatea sistemelor informatice SIMPV și SICPV

Deputata PSD Lia Olguța Vasilescu, instalată la șefia așa-zisei comisii parlamentare înființate pentru a ancheta „fraudele” de la alegerile europarlamentare, insistă să rezolve, pe banii contribuabilului, o problemă inexistentă. Dacă tot nu se grăbește să desigileze tabletele pentru prevenirea votului multiplu, astfel încât acestea să poată fi folosite la alegerile prezidențiale, deputata PSD încearcă, alături de colegii săi, cu orice preț, să-i scoată responsabili pe reprezentanții AEP și STS de toate neregulile închipuite la partid.

Această pseudo-comisie este o sfidare la adresa bunului simţ al cetăţenilor României și o risipă a banului public. Acuzațiile și comentariile inițiatorilor (PSD-ALDE) au fost ridicole, superficiale și nu fac cinste unui reprezentant ales în Parlament. USR a cerut o Comisie de anchetă a modului dezastruos în care au fost organizate alegerile europarlamentare în Diaspora, nu a unor presupuse fraude și nereguli din mintea inițiatorilor PSD-ALDE. PSD face în continuare presiuni asupra instituțiilor statului, inclusiv asupra foștilor angajați ai AEP, de natură să afecteze legalitatea, utilitatea și credibilitatea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) și a Sistemului informatic de centralizare a proceselor verbale (SICPV)”, a declarat deputatul USR Daniel Popescu, secretarul Comisiei de anchetă.

Deputații PSD Olguța Vasilescu și Cătălin Rădulescu s-au războit și azi cu SIMPV-ul, acest dușman teribil care i-a împiedicat la scrutinul din 26 mai să recurgă la votul multiplu, așa cum au fost obișnuiți în ultimii 30 de ani cei de la PSD, și au preferat să ignore ori să trateze ironic semnalările reprezentanților AEP referitoare la abuzurile repetate comise de șeful AEP, Constantin Mitulețu-Buică. Acesta a fost, se pare, chitit să-i decapiteze pe directorii din AEP care nu s-au dovedit îndeajuns de ascultători față de ordinele primite de la partid și-au îndrăznit să susțină că SIMPV-ul a fost chiar util la scrutinul din 26 mai și că folosirea tabletelor a fost eficientă în combatera votului multiplu”, a declarat senatorul USR Nicu Fălcoi.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat că foștii reprezentanți ai AEP au menționat că nu au primit în prealabil, din partea Comisiei de anchetă, o copie a „Raportului Apahideanu-Șelaru”, documentul ce a stat la baza înființării Comisii de anchetă, fapt ce indică o lipsă totală de transparență și bună practică din partea inițiatorilor Comisiei.

Reprezentanții grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvați România din Comisia de anchetă privind alegerile din 26 mai au solicitat încă de săptămâna trecută desigilarea tabletelor pentru a putea fi pregătit procesul electoral din noiembrie.

Articolul PSD face presiuni pentru a afecta legalitatea, utilitatea și credibilitatea sistemelor informatice SIMPV și SICPV apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR a votat împotriva sporirii puterilor Poliției și Jandarmeriei, dorită de Carmen Dan și PSD

În ciuda demersurilor deputaților USR membri în Comisia juridică, proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, inițiat de Florin Iordache și Carmen Dan, votat în această sesiune extraordinară de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, conține, în continuare, numeroase prevederi nocive. USR consideră că toate aceste prevederi vor fi folosite de organele de forță pentru a comite noi abuzuri față de românii care îndrăznesc să critice, pașnic, politica dezastruoasă a PSD și a aliaților acestuia.

Să nu uităm nicio clipă de unde vine acest proiect, de la patroana represaliilor din 10 august asupra manifestanților pașnici, Carmen Dan. Carmen Dan a inițiat proiectul anul trecut și și-a dorit foarte mult întărirea acestor organe de forță ale statului român. Proiectul, așa cum a rezultat el din dezbaterile în Parlament, are o parte bună, pentru că aduce unele clarificări, dar conține și prevederi toxice, dând polițiștilor posibilitatea, în mod explicit, să folosească forța împotriva unor persoane pașnice. Noi am spus că este inacceptabil – și am formulat amendamente în acest sens – să se poată folosi violența fizică împotriva unei persoane pașnice, care nu face nimic, doar refuză să părăsească zona. Acele persoane trebuie ridicate fără a le provoca suferințe fizice, fără a fi gazați, fără a fi loviți cu bastoanele, picioarele, etc. Singurele excepții acceptate ar fi fost când protestatarul este violent și când încearcă să se sustragă controlului. Din păcate, amendamentele noastre nu au fost acceptate”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Proiectul de lege crește fără justificare și cuantumul maxim al amenzii pe care polițiștii o pot da persoanei care refuză să se legitimeze sau care nu deține un act de identificare. Practic, amenzile ar urma să se tripleze, de la 500 de lei la 1.500 de lei.

Nu în ultimul rând, proiectul nu doar că nu reduce perioada pentru care o persoană poate fi reținută administrativ, la secția de Poliție, așa cum a propus USR, dar, la propunerea UDMR, nu mai precizează un maxim pentru perioada reținerii. În text, prin votul coaliției PSD-ALDE, susținută de UDMR, apare doar că persoana va fi eliberată „de îndată”, fără ca această noțiune să fie definită.

USR consideră că există riscul ca „de îndată” să fie interpretat de forțele de ordine în așa fel încât protestatarii să fie abuzați și intimidați prin reținerea lor la secția de Poliție mult peste perioada necesară identificării și verificării situației de fapt.

Proiectul de lege, revăzut marți în Comisia juridică a Camerei Deputaților, a fost programat a fi adoptat în ședința de miercuri a plenului, fiind introdus la începutul ordinii de zi. De altfel, în ultimele două săptămâni, coaliția PSD-ALDE, cu sprijinul aliaților de la UDMR, a încercat în mai multe rânduri să urgenteze aprobarea proiectului de lege, după ce el a fost adoptat tacit de Senat.

Deputații USR au votat vota „împotriva” proiectului de lege inițiat de Florin Iordache și Carmen Dan.

Uniunea Salvați România va ataca proiectul la Curtea Constituțională.

Articolul USR a votat împotriva sporirii puterilor Poliției și Jandarmeriei, dorită de Carmen Dan și PSD apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR va vota împotriva sporirii puterilor Poliției și Jandarmeriei, dorită de Carmen Dan și PSD

În ciuda demersurilor deputaților USR membri în Comisia juridică, proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, inițiat de Florin Iordache și Carmen Dan, care va fi votat în această sesiune extraordinară de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, conține, în continuare, numeroase prevederi nocive. USR consideră că toate aceste prevederi vor fi folosite de organele de forță pentru a comite noi abuzuri față de românii care îndrăznesc să critice, pașnic, politica dezastruoasă a PSD și a aliaților acestuia.

Să nu uităm nicio clipă de unde vine acest proiect, de la patroana represaliilor din 10 august asupra manifestanților pașnici, Carmen Dan. Carmen Dan a inițiat proiectul anul trecut și și-a dorit foarte mult întărirea acestor organe de forță ale statului român. Proiectul, așa cum a rezultat el din dezbaterile în Parlament, are o parte bună, pentru că aduce unele clarificări, dar conține și prevederi toxice, dând polițiștilor posibilitatea, în mod explicit, să folosească forța împotriva unor persoane pașnice. Noi am spus că este inacceptabil – și am formulat amendamente în acest sens – să se poată folosi violența fizică împotriva unei persoane pașnice, care nu face nimic, doar refuză să părăsească zona. Acele persoane trebuie ridicate fără a le provoca suferințe fizice, fără a fi gazați, fără a fi loviți cu bastoanele, picioarele, etc. Singurele excepții acceptate ar fi fost când protestatarul este violent și când încearcă să se sustragă controlului. Din păcate, amendamentele noastre nu au fost acceptate”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Proiectul de lege crește fără justificare și cuantumul maxim al amenzii pe care polițiștii o pot da persoanei care refuză să se legitimeze sau care nu deține un act de identificare. Practic, amenzile ar urma să se tripleze, de la 500 de lei la 1.500 de lei.

Nu în ultimul rând, proiectul nu doar că nu reduce perioada pentru care o persoană poate fi reținută administrativ, la secția de Poliție, așa cum a propus USR, dar, la propunerea UDMR, nu mai precizează un maxim pentru perioada reținerii. În text, prin votul coaliției PSD-ALDE, susținută de UDMR, apare doar că persoana va fi eliberată „de îndată”, fără ca această noțiune să fie definită.

USR consideră că există riscul ca „de îndată” să fie interpretat de forțele de ordine în așa fel încât protestatarii să fie abuzați și intimidați prin reținerea lor la secția de Poliție mult peste perioada necesară identificării și verificării situației de fapt.

Proiectul de lege, revăzut marți în Comisia juridică a Camerei Deputaților, este programat a fi adoptat în ședința de miercuri a plenului, fiind introdus la începutul ordinii de zi. De altfel, în ultimele două săptămâni, coaliția PSD-ALDE, cu sprijinul aliaților de la UDMR, a încercat în mai multe rânduri să urgenteze aprobarea proiectului de lege, după ce el a fost adoptat tacit de Senat.

Deputații USR vor vota „împotriva” proiectului de lege inițiat de Florin Iordache și Carmen Dan. Dacă proiectul va fi, totuși, adoptat, Uniunea Salvați România va uza de toate pârghiile parlamentare pentru a împiedica intrarea acestuia în vigoare.

Articolul USR va vota împotriva sporirii puterilor Poliției și Jandarmeriei, dorită de Carmen Dan și PSD apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Avocatul Poporului va fi al PSD-ALDE, nu al românilor

Votul majorității coagulate în jurul PSD o instalează în funcția de Avocatul Poporului pe Renate Weber, până mai ieri europarlamentar și membru ALDE, și dovedește că trocul politic este mai presus de principii și de interesul românilor. Votul dovedește și că unele partide care încearcă să se prezinte publicului ca fiind în opoziție cu PSD tranzacționează o funcție esențială pentru bunul mers al democrației contra beneficii personale și de partid.

Încă o dată, PSD și ALDE, alături de partenerii lor conjuncturali, dovedesc că nu au înțeles nimic din votul românilor de pe 26 mai. Nu poți să instalezi în funcția de Avocatul Poporului o persoană care a dovedit, prin poziționările sale din ultimii doi ani, că susține mutilarea legilor Justiției, înființarea Secției speciale, adoptarea de OUG-uri care să ducă la revizuirea sentințelor definitive și alte asemenea grozăvii menite să-i apere pe penali și să blocheze, cu orice cost pentru România, Justiția. Nu poți să preferi unui om integru, profesionist și cu anvergură morală, cum este Peter Eckstein Kovacs, un politruc care a rămas fără slujbă la Bruxelles, un politician care a rostogolit în spațiul public una din temele preferate de propagandă ale Kremlin-ului. Vom avea în continuare un Avocatul Poporului care numai al poporului nu este, iar la conducerea ANRE ajunge cel care până mai ieri a fost secretarul general al PSD, domnul Marian Neacșu. Trocul politic a fost încă o dată mai presus”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

Propunerea fostului senator UDMR Peter Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocatul Poporului, formulată de Uniunea Salvați România, s-a bucurat de susținerea reprezentanților societății civile și a fost susținută, în final, doar de USR, PNL, UDMR și minoritățile naționale.

Renate Weber ajunge Avocatul Poporului după ce ALDE, cu Renate Weber în fruntea listei, a obținut puțin peste 4% la alegerile din 26 mai și a ratat intrarea în Parlamentul European. Se pune, ca atare, problema legitimității doamnei Renate Weber ca Avocatul Poporului, dacă românii nu au creditat-o suficient pentru a-i acorda votul lor.

USR își exprimă îndoieli serioase cu privire la modul în care va apăra Renate Weber interesele românilor, în contextul în care PSD-ALDE continuă să legifereze în domenii esențiale prin ordonanțe de urgență adoptate total netransparent. Cel mai recent exemplu: ordonanța de urgență pe Codul administrativ, care acordă numeroase privilegii baronilor locali, inclusiv pensii speciale, deși a fost avizată negativ de Consiliul Economic și Social și există serioase semne de întrebare cu privire la constituționalitatea ei.

De asemenea, USR a votat împotriva numirii lui Marian Neacșu în conducerea ANRE, agenție care se ocupă printre altele de facturile la gaze ale românilor. Marian Neacșu nu are pregătirea și competențele pentru a ocupa această funcție, obținută fără audiere în comisiile de specialitate, dar și mai grav are o condamnare definitivă la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru că și-a angajat fiica, nelegal, la cabinetul parlamentar. Adică, pe bani publici.

USR îi solicită doamnei Renate Weber, în proaspăta ei calitate de Avocatul Poporului, să-și dovedească buna credință și să atace la Curtea Constituțională OUG-ul pe Codul administrativ. În caz contrar, va lăsa România la mâna baronilor și va confirma faptul că nu este decât Avocatul PSD-ALDE.

Articolul Avocatul Poporului va fi al PSD-ALDE, nu al românilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.