Rectori pe viață în universitățile din România, dacă PSD și PNL resping proiectul USR de limitare a numărului de mandate de rector la cel mult două

Deputații USR Brian Cristian și Andrei Miftode au solicitat parlamentarilor PSD și PNL, ieri, în plenul Camerei Deputaților, să voteze proiectul USR de limitare a mandatelor rectorilor la maximum două, în condițiile în care, în prezent, rectorii își pot asigura mandate pe viață dacă profită de interpretabilitatea legii.

Proiectul depus de USR consideră limitarea mandatelor rectorilor un principiu de bun simț, deoarece mediul academic trebuie să încurajeze diversitatea de viziune, nu să se lase condus de grupuri de interese și de poli de putere.

Deputatul USR Brian Cristian a criticat poziția PSD și PNL pe această temă, precizând că lipsa prevederilor legale care să limiteze numărul de mandate în cazul rectorilor blochează dezvoltarea universităților din România.

„În loc să lăsați universitățile să se dezvolte sănătos, democratic, vreți să le lăsați pe persoană fizică în mâinile unor colegi de-ai dumneavoastră de partid și acesta e un lucru care nu duce nici la dezvoltare, nici la acele metrice care ne fac să ne plasăm pe locuri bune în clasamentele internaționale. De aceea, USR va vota împotriva respingerii acestui proiect de lege”, a afirmat Brian Cristian.

„Prin respingerea acestui proiect, universităţile vor continua să fie feude ale unor domni care le coboară nivelul an de an și vor continua să fie parazitate, ca mai toate instituțiile statului, de sinecurism şi nepotism. Domniile acestor rectori eterni sunt parțial responsabile pentru locul nostru academic în lume”, a declarat de asemenea, în cadrul dezbaterilor, deputatul USR Andrei Miftode.

Proiectul legislativ pentru limitarea mandatelor rectorilor la maximum două a fost depus în luna iunie a acestui an de un grup de 19 deputați și senatori USR și urmează să fie supus la vot mâine, 16.11.2022, în Camera Deputaților.

Articolul Rectori pe viață în universitățile din România, dacă PSD și PNL resping proiectul USR de limitare a numărului de mandate de rector la cel mult două apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD l-a făcut pe Tudorel Toader rector pe viață. USR depune, din nou, un proiect de limitare a mandatelor rectorilor

Uniunea Salvați România contestă modificările aduse de PSD la Legea Educației prin care rectorii universităților pot rămâne în funcție pe viață, prin eliminarea condiției de a ocupa mai mult de două mandate complete în aceeași universitate. 

USR consideră că amendamentul depus de senatorul PSD Liviu Pop la Legea Educației, votat pe 10 februarie în Senat, este un cadou pentru rectorii cu carnet de partid sau care au făcut favoruri politicienilor. Unul dintre rectorii care va beneficia de acest cadou este Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției și în prezent rector la Universitatea Ioan Cuza din Iași, care a slujit infractorii din PSD și a modificat legile justiției. 

“M-am pronunțat în repetate rânduri împotriva feudalizării învățământului superior și permanentizarea unor persoane în funcțiile de conducere. Acești stăpâni de universități își creează un sistem de vasalitate și de complicități, nociv pentru educație. Doar deschizând competiția pentru alegerea unor alte persoane în funcția de rector asigurăm funcționarea democratică și meritocratică a învățământului superior.”, transmite senatorul USR Vlad Alexandrescu, membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.

“Asistăm la un atac asupra democrației din învățământul academic. În consecință, USR răspunde prin redepunerea în Parlament a legii de limitare a rectorilor la două mandate complete, deci perioada maximă de 8 ani. Și actuala lege modificată cu dedicație de Victor Ponta lasă portițe pentru a fi fentată. Anul acesta toți rectorii feudalizați și-au luat vacanță de studii și s-au autosuspendat o lună pentru a nu avea mandat complet și, astfel, să poată candida din nou și să rămână în funcție. USR va corecta această răsplată a politicienilor pentru rectori”, conchide deputatul USR Cristina Iurișniți, membru Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.

USR susține depolitizarea Educației și eliminarea influenței politice din universități. În aprilie 2019, parlamentarii USR Cristina Iurișniți și Vlad Alexandrescu au depus un proiect de lege care propunea limitarea mandatelor rectorilor și decanilor la maximum două, cu scopul de a crește integritatea și transparența academică. Însă propunerea a fost respinsă pentru că partidele vechi susțin feudalizarea universităților. 

Astăzi, 11 februarie, USR a depus din nou proiectul legislativ privind limitarea mandatelor rectorilor și decanilor la maxim două și care prevede și o pondere de 25% pentru studenți din numărul total de electori în cadrul alegerii rectorilor. USR susține democratizarea universităților și va continua lupta împotriva cumulului de putere a rectorilor susținuți politic. 

Articolul PSD l-a făcut pe Tudorel Toader rector pe viață. USR depune, din nou, un proiect de limitare a mandatelor rectorilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Partidele vechi și ,,frăția rectorilor” susțin feudalizarea învățământului universitar

Astăzi, în plenul Camerei Deputaților învățământul din România a fost din nou victima intereselor politice. Partidele cu state vechi și “frăția rectorilor”, indiferent de culoarea politică, au respins în plenul Camerei Deputaților propunerea legislativă a parlamentarilor USR Cristina Iurișniți și Vlad Alexandrescu de limitare a mandatelor rectorilor (pl-x 233/2019). Din 242 de deputați prezenți, doar 42 au susținut inițiativa, 25 votând contra, iar 174 abținându-se, în ciuda raportului favorabil votat în unanimitate de toți parlamentarii Comisiei de Învățământ.

Propunerea legislativă avea ca cop democratizarea și creșterea integrității și transparenței academice prin limitarea mandatelor rectorilor la maximum două și prin dreptul conferit studenților de a deține o pondere de 25% din numărul total de electori în cadrul alegerii rectorilor. Totuși, votul de astăzi a demonstrat  din nou că interesul partidelor este de a susține cumulul de putere și feudalizarea din învățământul universitar.

“Ar fi interesant de văzut, câți dintre actualii rectori din România ar susține această inițiativă, având în vedere că majoritatea acestora au profitat de actuala prevedere care le permite să se autosuspende din funcție pentru a putea recandida. Mai mult decât atât, ar fi și mai elocvent să vedem câți dintre acești rectori sunt oameni politici, apropiați de vechile partide, care de foarte mulți ani feudalizează comunitățile academice din țară și încearcă să își consolideze puterea.”, Cristina Iurișniți, deputat USR, unul dintre inițiatorii proiectului.

În ciuda votului de astăzi, propunerea legislativă va trebui să fie votată și de Senat, în calitate de Camera decizională. Concomitent, USR, la inițiativa doamnei deputat, Cristina Iurișniți, va depune o propunere legislativă care va interzice atât directorilor de școli, cât și rectorilor din universități să dețină, pe perioada exercitării mandatului, funcții de conducere în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional.

USR susține democratizarea și creșterea calității managementului din universități și va continua lupta împotriva cumulului de putere a rectorilor susținuți politic.

Articolul Partidele vechi și ,,frăția rectorilor” susțin feudalizarea învățământului universitar apare prima dată în Uniunea Salvați România.