Publicarea de imagini nud în scopul răzbunării, sancționată penal. Proiectul USR, adoptat de Parlament

Difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără acord, va constitui infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare până la 3 ani. Proiectul de modificare a Codului penal depus de USR în 2019 a fost, astăzi, votat de Parlament.

La patru ani de la depunere, Parlamentul a aprobat proiectul USR care vine să acopere un vid legislativ din Codul penal, este vorba de incriminarea unei fapte care a luat amploare mai ales în ultimii 10-15 ani. Nu puține au fost cazurile în care partenerii își fac unul altuia, în viața de cuplu, fotografii și filmări inadecvate publicării și, ulterior, la despărțire, materialele sunt postate pe internet, în scop de răzbunare. Efectele unei asemenea fapte pot fi foarte grave, de la afectarea reputației victimei pe termen lung la pierderea locului de muncă sau chiar hărțuirea de către persoane străine. În prezent, singura soluție o constituie procesul civil, dar știm că, în civil, daunele morale se acordă destul de greu în România și sunt, adesea, insuficiente pentru acoperirea prejudiciului, așa că se impunea modificarea legii penale”, declară deputatul USR Mihai Badea.

Legea USR completează Codul penal în sensul incriminării divulgării, difuzării, prezentării sau transmiterii, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să-i provoace acesteia o suferință psihică sau să aducă o atingere imaginii sale. Pedeapsa va fi închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Legea a fost inițiată în urma discuțiilor cu ONG-uri care apără drepturile femeilor, reprezentanți ai Poliției, DIICOT și ai Institutului de Criminologie.

Prin modificarea votată astăzi de Parlament, România se alătură țărilor care au incriminat revenge porn, printre care Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, Australia și Japonia.

Articolul Publicarea de imagini nud în scopul răzbunării, sancționată penal. Proiectul USR, adoptat de Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiectul senatoarei USR Florina Presadă privind pedepsirea pornografiei non-consensuale adoptat în unanimitate de Senat

Proiectul senatoarei USR Florina Presadă privind pedepsirea pornografiei non-consensuale (sau revenge porn) a primit votul unanim al Senatului. Proiectul de lege adoptat azi prevede că divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau să aducă atingere imaginii sale, să fie pedepsite cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani și amendă.

Proiectul de legea a fost elaborat în urma unor discuții cu ONG-uri care apără drepturile femeilor, reprezentanți ai Poliției, DIICOT și ai Institutului de Criminologie. Posibilitățile tehnologice de a filma și fotografia persoane în situații intime au făcut ca din in ce în ce mai multe femei să cadă victime ale acestei fapte. Cu toate acestea, organele judiciare nu aveau un cadrul legal care să conducă la pedepsirea faptelor.

Vreau ca victimele să poată cere dreptate în instanţăiar organele judiciare să poată instrumenta astfel de cazuri. Azi am mai făcut un pas în această direcţie.Mă bucur că senatorii de la toate partidele au înțeles necesitatea acestui demers legislativ. Țări ca Franța, Marea Britanie sau Statele Unite au incriminat deja de câțiva ani această faptă, pornografie din răzbunare sau pornografie non-consensuală. Sper ca propunerea să fie adoptată și de Camera Deputaților, astfel încât victimele să poată cere să li se facă dreptate și să descurajăm astfel de fapte.” a menționat Florina Presadă.

Propunerea legislativă privind pedepsirea pornografiei non-consensuale urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților care este cameră decizională.

 

Articolul Proiectul senatoarei USR Florina Presadă privind pedepsirea pornografiei non-consensuale adoptat în unanimitate de Senat apare prima dată în Uniunea Salvați România.