PSD și PNL mențin adeverința de la angajator pentru ca medicii care acordă concedii medicale să primească amenzi usturătoare

Cazul de la Cluj al medicului amendat cu 6.000 de lei, după ce a acordat un concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, nu ar fi existat dacă PSD și PNL nu ar fi blocat, în Parlament, proiectul de lege depus de deputatele USR Diana Stoica și Oana Țoiu în iunie 2023 pentru simplificarea procedurii prin care angajații primesc concediu medical.

USR a propus, anul trecut, simplificarea procedurii pentru acordarea concediilor medicale, prin eliminarea adeverinței pe care trebuie să o elibereze angajatorul. PSD și PNL, aceleași partide care se încăpățânează să nu elimine integral aberanta taxă pe boală, au blocat însă proiectul USR. Între timp, medicii sunt amendați cu sume uriașe nu pentru că și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile, ci pentru că adeverința lipsește sau este „neconformă”.

Pe legislația încă în vigoare, angajații care au nevoie de concediu medical – fie pentru că s-au îmbolnăvit, fie pentru a îngriji copilul bolnav – sunt nevoiți să parcurgă o procedură greoaie pentru a-l obține: trebuie să meargă la locul de muncă, să ceară adeverință pe formular standard și, cu adeverința semnată, să meargă la medicul de familie care îi acordă concediul medical. În cazul în care, odată ajuns la medicul de familie, se constată că adeverința nu a fost completată corect, fie angajatul reia întregul parcurs – ceea ce înseamnă alte drumuri, alt timp și alte costuri, precum și o întârziere în acordarea concediului medical și implicit a tratamentului necesar -, fie medicul se expune riscului de a primi o amendă uriașă.

Ce s-a întâmplat la Cluj este încă o palmă dată copiilor bolnavi și medicilor de către Guvernul Ciolacu. Hârtia din cauza căreia medicul a primit amenda este oricum o aberație, pentru care statul pune oamenii care muncesc și se îmbolnăvesc să umble pe drumuri, în loc să se trateze și să se recupereze. Anul trecut, eu și colegii din USR am depus o lege prin care să eliminăm această adeverință inutilă pentru că medicii eliberează concediul medical în funcție de afecțiune și de tratament. Proiectul nostru de lege e susținut de pacienți, de medici și de mediul de afaceri, dar PSD și PNL l-au respins în Senat și îl blochează în Camera Deputaților. Vor să mențină această birocrație inutilă, să facă rău bolnavilor și să amendeze medicii”, declară deputata USR Diana Stoica.

Proiectul USR de lege trebuia să primească raport din partea Comisiilor pentru muncă și pentru sănătate din Camera Deputaților până la 31 octombrie 2023, ceea ce nu s-a întâmplat.

Cerem PSD și PNL să deblocheze dezbaterea proiectului USR și să-l voteze, pentru ca oamenii bolnavi și părinții care trebuie să-și îngrijească copilul bolnav să beneficieze de drepturile lor legale.

Articolul PSD și PNL mențin adeverința de la angajator pentru ca medicii care acordă concedii medicale să primească amenzi usturătoare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cristina Prună: Accesul salariaților la REVISAL, amânat de Guvern până în 2025. Românilor le este furat un drept de-abia câștigat

La inițiativa USR, Parlamentul a adoptat, în luna aprilie 2022, legea prin care angajații primeau acces online și neîngrădit la datele proprii din Registrul de evidență a salariaților (REVISAL). La mai bine de patru luni de la intrarea în vigoare a legii, singurul pas pe care l-a făcut Guvernul Ciucă este să dea, astăzi, o hotărâre de guvern de amânare până în 2025 a acestui drept. Până atunci, salariații români rămân cu aceeași birocrație inutilă, cu procedurile greoaie și consumatoare de timp.

Coaliția PSD-PNL guvernează din nou împotriva intereselor românilor. Salariaților le este furat un drept de-abia câștigat. Perspectiva anului 2025 este atât de îndepărtată încât nu poate fi privită ca o certitudine. Nu există pași și etape intermediare, ci doar o promisiune peste ani de zile, cum au fost atâtea altele în trecut. Când trebuie să taxeze salariile românilor, nu există niciun fel de tergiversări. Aproape jumătate din salariile noastre ajung în fiecare lună în conturile statului. Dar când vorbim de servicii de secol XXI, pe care același stat e obligat prin lege să ni le ofere, vedem că statul nu respectă legea. Guvernul Ciucă ne demonstrează pe zi ce trece incompetență și teamă de transparență!”, declară Cristina Prună, deputat USR și inițiatoare a legii privind accesul neîngrădit la REVISAL.

Legea USR a fost adoptată de Parlament pe 20 aprilie 2022 și a fost promulgată pe 20 mai 2022. Guvernul avea la dispoziție, din acel moment, 60 de zile pentru a stabili procedura prin care angajații să aibă acces online, în câteva click-uri, la datele din platforma REVISAL existentă.

Cele 60 de zile au trecut și nu s-a întâmplat nimic. În
schimb, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi a fost introdusă o
hotărâre de guvern de amânare a accesului la REVISAL până în 2025, când va fi
refăcută platforma cu fonduri europene (PNRR).

Articolul Cristina Prună: Accesul salariaților la REVISAL, amânat de Guvern până în 2025. Românilor le este furat un drept de-abia câștigat apare prima dată în Uniunea Salvați România.