În satele ieșene nu există niciun cabinet stomatologic școlar

În satele din județul Iași nu există, în prezent, niciun cabinet stomatologic de stat, deși la nivelul municipiului mai există încă trei astfel de cabinete. Numărul cabinetelor private, în cele 93 de comune ale Iașului, este de 133, însă numai 78 dintre ele au încheiate contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași (CAS Iași). În mediul urban situația diferă, numărul cabinetelor stomatologice fiind de patru ori mai multe, anume 557 de cabinete, dintre care doar jumătate au momentan încheiate contracte cu CAS.

Prin urmare, totalul cabinetelor stomatologice din mediul
urban este de aproape patru ori mai mare decât cel din rural, în condițiile în
care, conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Iași, publicate la
începutul anului 2018, populația din rural o depășea pe cea din urban cu aproximativ
28.000 de persoane. Totodată, dacă în municipiu există, la momentul actual, 21
de cabinete stomatologice școlare, în satele ieșene nu există niciun astfel de
cabinet care să ofere servicii copiilor din unitățile de învățământ.

Informațiile fac parte dintr-un răspuns al reprezentanților
Ministerului Sănătății, trimis senatorului USR Dan Lungu, după ce acesta i-a adresat
o întrebare fostului ministru Sorina Pintea, în legătură cu situația
cabinetelor stomatologice din județul Iași.

Această întrebare a apărut și în contextul crizei
asistenților medicali stomatologi, numeroase materiale din presa locală menționând
faptul că la nivelul municipiului Iași există un total de 1.500 de medici
stomatologi, în cabinetele cărora lucrează numai 30 de asistenți.

„Criza aceasta a asistenților medicali stomatologi cu care
ne confruntăm este dublată de cea a lipsei cabinetelor din mediul rural. Înțeleg
că există totuși câteva cabinete private însă ce se întâmplă în comunele în
care nu există nici măcar un asemenea serviciu pentru oamenii de acolo? Este
imposibil ca în 93 de comune să nu avem nici măcar un singur cabinet stomatologic
școlar – într-o grădință, o școală sau un liceu. Dacă serviciile de care copiii
sau părinții lor au nevoie nu sunt decontate de Casa de Asigurări, din nou, ce
se întâmplă cu ei? Trebuie să oferim condiții și să susținem medicii
stomatologi să ajungă și în aceste locuri, în Moldova săracă, uitată de țară, unde
totuși trăiesc oameni care au nevoie de servicii medicale”, a menționat Dan
Lungu, senator USR de Iași.

Răspunsul primit de către Senatorul USR îl puteți citi
integral, accesând următorul link: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20r%2014%2010%20lungu%20d%202960%20b.pdf

Articolul În satele ieșene nu există niciun cabinet stomatologic școlar apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR, apel către ministrul Sănătății: Criza medicamentelor din România trebuie să înceteze!

Deputatul USR Tudor Rareș Pop, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, face un apel la noul ministru al Sănătății să rezolve situația celor 128 de medicamente esențiale a căror preț a expirat la începutul lunii noiembrie.
Deputatul USR amintește că Ministerul Sănătății anunța încă de pe 11 octombrie că va rezolva situația celor 128 de medicamente esențiale a căror preț expira, dar nu știm absolut nimic despre ce s-a întamplat concret în ultimile săptămâni.

”Cred că nimeni din Ministerul Sănătății nu știe cu exactitate cum arată farmaciile spitalelor și ce lipsește din ele, nu știu să existe o centralizare la zi în vreun excel de la Ministerul Sănătății, iar www.medicamentelipsa.ro, o inițiativă altfel excelentă a fost abandonat de PSD imediat după preluarea guvernări”, explică deputatul Tudor Rareș Pop.
”Știu că avem foarte multe urgențe de rezolvat în sănătate, de pildă, rectificarea bugetară și salariile medicilor. În același timp, în opinia mea, sunt situații care nu mai pot fi amânate. Criza medicamentelor este una dintre ele”, completează Tudor Rareș Pop.

Deputatul USR face un apel și la părinți, medici, pacienți, care se confruntă cu medicamente esențiale lipsă (din spitale sau din farmacii) să îi scrie pentru a face o listă pe care apoi să o trimită apoi ministrului Victor Costache.

Articolul USR, apel către ministrul Sănătății: Criza medicamentelor din România trebuie să înceteze! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dan Barna, la Ploiești: Îi invit pe președintele Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă la o dezbatere despre ce fel de Românie ne dorim

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, și-a prezentat programul de Președinte la Ploiești. În cadrul unei conferințe de presă, Dan Barna i-a invitat pe președintele Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă la o dezbatere despre parcursul României.

“Îi invit pe președintele Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă la o dezbatere despre ce fel de Românie ne dorim. O dezbatere cinstită, în fața cetățenilor, care să aibă loc înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.”, a transmis Dan Barna. 

Candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale a declarat că principalele sale obiective, în calitate de Președinte al României, sunt: reforma constituțională, investiția în educație și sănătate, dezvoltarea infrastructurii.

“România are nevoie de o schimbare fundamentală azi. Prima măsură pe care o voi lua în calitate de Peședinte este modificarea Constituției pentru a-i da mai multă putere Președintelui în soluționarea crizelor politice și un rol mai activ în planificarea bugetului țării. Obiective urmate de introducerea în Constituție a inițiativei civice “Fără Penali în funcții publice” și alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Pe partea de educație propun alocarea a 6% din PIB. Mai mult, a venit vremea să unim toate provinciile istorice prin autostrăzi, fiindcă dezvoltarea vine odată cu infrastructura mare.”, a conchis Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.

În perioada 11 octombrie – 7 noiembrie, Dan Barna va merge prin țară pentru a-și face cunoscut proiectul pentru Președinția României.

Articolul Dan Barna, la Ploiești: Îi invit pe președintele Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă la o dezbatere despre ce fel de Românie ne dorim apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Tinerii medici, blocați de PSD să susțină examenul de rezidențiat

Senatorul USR Adrian Wiener a încercat să rezolve criza examenului de rezidențiat care afectează aproape 5.000 de tineri medici printr-un amendament simplu la legea rezidențiatului, dar a fost blocat de PSD. Tinerii medici sunt sacrificați de PSD în virtutea campaniei pentru prezidențiale.

Plenul Senatului a avut pe ordinea de zi o propunere legislativă de modificare și completare a Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului. Chiar dacă proiectul nu viza metodologia de concurs, senatorul USR Adrian Wiener a formulat un amendament de natură să rezolve blocajul de la examenul de rezidențiat.

Concret, amendamentul viza art. 3 al OG 18/2009 în sensul eliminării semnăturii ministrului Educației de pe ordinul care aprobă metodologia de concurs.

Dacă ar fi fost adoptat amendamentul și ar fi existat voința politică pentru ca modificarea să treacă rapid și de Camera Deputaților, s-ar putea organiza în scurt timp examenul de rezidențiat, examen blocat din cauza faptului că nu există un ministru interimar al Educației care să semneze metodologia de concurs, așa cum prevede forma în vigoare a legii.

Lupta electorală pentru prezidențiale face victime colaterale. Peste 5.000 de tineri absolvenți de medicină nu vor putea susține examenul de rezidențiat, poate cel mai important examen din viața lor, examenul care le setează coordonatele carierei de medic – specialitatea și centrul de pregătire în rezidențiat. Luni, exista șansa ca această situație dramatică să fie rezolvată. Pregătisem un amendament simplu la legea rezidențiatului, care ar fi exceptat semnătura ministrului educației de pe ordinul de ministru și ar fi deblocat situația. Întâmplător, legea rezidențiatului se afla pe ordinea de zi a plenului Senatului cu niște modificări care nu vizau metodologia de concurs. Era momentul optim ca situația să se rezolve. Vorbisem cu președintele Senatului să accepte depunerea amendamentului în plen, cu UDMR cu PNL și, crezusem eu, și cu PSD. Surpriză, însă, Florian Bodog cere întoarcerea în comisie a legii și prelungirea cu încă două săptămâni a ‘dezbaterilor’. Tinerii medici, cu nervii întinși la maximum, care se pregătesc câte 8-10 ore pe zi pentru examen stau înfrânți de sistem și așteaptă neputincioși. Spitalele nu vor avea rezidenții de anul I din ianuarie”, a declarat senatorul USR Adrian Wiener.

Senatorul USR, care este și liderul grupului USR din Senat, va încerca și la următoarea ședință de plen să propună introducerea pe ordinea de zi a proiectului de modificare a OG 18/2009, astfel încât amendamentul formulat să poată fi dezbătut și votat.

USR solicită PSD să susțină modificarea și să nu-i folosească pe tinerii medici ca „material electoral”.

Articolul Tinerii medici, blocați de PSD să susțină examenul de rezidențiat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Legea USR privind transparentizarea deconturilor CNAS a fost adoptată 

După doi ani  de la inițiere, proiectul USR privind transparentizarea deconturilor CNAS a depășit toate obstacolele puse în cale  și a fost astăzi adoptat de Camera Deputaților devenind astfel lege.

Cu această ocazie unul din inițiatorii legii, deputatul USR Tudor Pop a ținut să declare: ” Votul de azi este un prim pas înainte, politic vorbind. Cu votul de azi acceptăm, în sfârșit, faptul că avem o problemă cu decontările fictive. Și cu faptul că zeci de milioane de lei se duc în buzunarele unei rețele de corupție și nu pe îngrijirea pacienților.” 

Așadar începând de astăzi, conform noii legi, asigurații vor avea la dispoziție  mai multe metode de a cere informații în legătură cu deconturile care se fac în numele lor. Astfel CNAS este obligat să comunice informații despre deconturi fie  la cerere în termen de 45 de zile,  fie online prin intermediul dosarului electronic de sănătate al pacientului (DES) .

Adoptarea acestui proiect reprezintă o victorie importantă  în lupta cu corupția din sistemul de sănătate din România, o luptă pe care parlamentarii  USR și-a asumat-o în și au transformat-o în obiectiv în cei trei ani de când au fost aleși în Parlament.  De aceea deputatul Tudor Pop dă asigurări ca face tot posibilul ca această lege să nu rămână doar pe hârtie ci să devină realitate: ” Voi urmări mai departe implementarea acestui proiect, în așa fel încât toți asigurații din Sănătate să aibă acces necondiționat la totalitatea decontărilor efectuate în numele lor.”  

Lupta însă nu se oprește aici iar parlamentarii Uniunii Salvați România se vor bate în contiuare în Parlament pentru ca toate proiectele lor  din domeniul sănătății să devină realitate și  cetățeanul român plătitor de taxe să aibă parte de un sistem de sănătate în conformitate cu standardele europene.

Articolul Legea USR privind transparentizarea deconturilor CNAS a fost adoptată  apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Bolnavii din satele ieșene, tot mai neglijați

Senatorul USR Dan Lungu a adresat o interpelare Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, referitoare la numărul medicilor de familie care activează în prezent mediul rural ieșean și la numărul centrelor medicale de permanență aflate pe raza județului Iași. Răspunsul primit din partea Ministerului este unul îngrijorător, întrucât poate fi constatat faptul că numărul medicilor din mediul rural a scăzut cu aproximativ 50 din 2017 până astăzi, iar numărul pacienților înscriși pe lista unui singur medic îl depășește pe cel maxim prevăzut în lege.

Astfel că, dacă în anul 2017 într-un total de 418 sate din județul Iași activau 241 de medici de familie, în anul 2019 numărul acestora este, conform Ministerului Sănătății și Direcției Generale de Asistență Medicală și Sănătate Publică, de 196, ei activând în 191 de cabinete de familie. Conform contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019, „pentru asigurarea calității asistenței medicale, numărul maxim de persoane înscrise pe lista medicului de familie este de 2.200”, în timp ce „numărul optim, din punctul de vedere al asigurării unor servicii de calitate, care se ia în calcul pentru stabilirea numărului de medici de familie pe unitate administrativ teritorială/zonă urbană, este de 1.800”. Conform unei statistici realizate de Direcția Județeană de Statistică Iași, la începutul anului 2018, în județul Iași, totalul populației după domiciliu era de 939359 de oameni, iar cea din mediul rural număra un total de 483943. Numărul pacienților din mediul rural înscriși pe lista unui medic ar depăși, prin urmare, chiar și numărul maxim prevăzut în contract, el ajungând la aproape 2500 de pacienți pe lista unui singur medic.

În ceea ce privește centrele de permanență din județul Iași, în prezent conform răspunsului oferit de reprezentanții Ministerului Sănătății, acesta sunt, în total, 13, „în următoarele comune: Bivolari, Ciurea, Ciortești, Deleni, Focuri, Mircești, Movileni, Plugari, Prisacani, Schitu Duca, Victoria, Vlădeni, Voinești”. Raportat la numărul de locuitori, numărul centrelor de permanență este unul extrem de mic. Prin comparație, conform Direcției de Sănătate Publică, în județul Timiș există 48 de astfel de centre, iar în județul Bihor, 34.

Faptul că în Iași numărul centrelor de permanență este atât de mic nu poate fi decât îngrijorător. Ele sunt esențiale pentru pacienții care trăiesc în Moldova cea izolată – pentru oamenii care nu reușesc să ajungă la cabinetele medicale de familie fie din cauza distanței, fie din cauza drumurilor proaste, fie din cauza faptului că ele sunt anapoda distribuite în teritoriu, deseori fiind grupate mai multe într-un singur loc, chiar în centrul comunei. Iar dacă, în sfârșit, oamenii reușesc să ajungă, numărul mare de pacienți distribuit fiecărui medic este un semnal de alarmă care, spun eu, ar trebui să ne pună pe toți măcar puțin pe gânduri. În acest moment e mult mai riscant să fii bolnav în rural decât în urban, nu suntem egali în fața serviciilor medicale, deși suntem egali în fața taxelor și impozitelor”, a menționat Senatorul USR Dan Lungu.

Răspunsul Ministerului Sănătății la interpelarea adresată poate fi citit accesând link-ul următor: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20r%20lungu%20d%202644%20a.pdf

Articolul Bolnavii din satele ieșene, tot mai neglijați apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR, proiect de lege în Parlament la cererea societății civile: Interzicerea expunerii țigărilor în magazine

Parlamentarii USR Emanuel Ungureanu, Tudor Pop și Adrian Wiener au depus, pe 5 iunie, un proiect de lege care prevede interzicerea expunerii țigărilor în magazine, reclamele la țigări din magazine, acțiunile de promovare și distribuirea gratuită de mostre de produse din tutun, precum și interzicerea sponsorizării evenimentelor de către companiile producătoare de tutun.

“Această inițiativă complexă are un rol bine definit și anume adaptarea legislației românești la uriașa ofensivă a industriei tutunului care are consecințe dezastruoase asupra sănătății populației. Copiii și adolescenții sunt printre cei mai vulnerabili în fața valului de reclame sofisticate care promovează consumul otrăvii tutunului sau a altor produse în amestecul toxic din diferite produse. Alături de colegii mei din USR, dar și din alte partide parlamentare, prin acest proiect declanșăm un război total împotriva celor care atentează la sănătatea noastră. Fumatul ucide nu este un slogan ci o realitate cruntă împotriva căreia toți demnitarii statului român trebuie să lupte cu toată energia.”, transmite Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților

Consumul de tutun reprezintă principala cauză prevenibilă a bolilor cronice netransmisibile, existând dovezi științifice care demonstrează cert că reducerea numărului persoanelor care folosesc produse ce conțin tutun conduce la diminuarea poverii reprezentate de aceste boli. Descurajarea debutului consumului acestor produse conduce la reducerea, atât pe termen scurt cât mai ales pe termen mediu și lung, a numărului de fumători.

Parlamentarii USR arată în proiectul legislativ că aproape jumătate de milion de copii români cu vârsta între 10 și 18 ani (477.050), reprezentând aproximativ un sfert din totalul copiilor din această categorie de vârstă, au încercat cel puțin o dată în viață să fumeze.

Mai mult, 11,2% dintre copiii școlarizați cu vârsta între 13 și 15 ani fumează constant (adică au afirmat că au fumat în ultimele 30 de zile), ceea ce înseamnă că aproximativ 70.000 de copii (69.493) din această categorie de vârstă au șanse mari de a deveni în curând fumători zilnici. 32.608 de copii cu vârsta de 15 ani, reprezentând 14% din totalul acestei categorii de vârstă, fumează deja în mod curent. De asemenea, mai mult de jumătate (58%) dintre fumătorii români afirmă că au început să consume constant tutun înaintea vârstei de 18 ani, iar o treime (33%) între 19 și 25 de ani.

În proiectul de lege se arată că Banca Mondială a evaluat, încă din 1999, evoluția mortalității la nivel global prin boli datorată fumatului până în 2050: “dacă oamenii vor continua să fumeze ca acum, numărul de decese datorate fumatului vor fi în 2050 de aproximativ 530 milioane de oameni. Dacă, prin măsuri de educație, reglementare, se reușește înjumătățirea celor care încep să fumeze până în 2020, atunci numărul de decese datorate fumatului va fi în 2050 de aproximativ 500 milioane – pentru că efectul diminuării debutului fumatului apare după mai mult timp.”

Consumul de tutun este recunoscut, în Strategia Națională de Sănătate Publică 2014-2020 ca fiind un factor comportamental major cu impact semnificativ asupra stării de sănătate a adulților și copiilor din România, fiind considerat un determinant major pentru starea de sănătate a populației.

Un proiect similar este deja adoptat în țări europene precum Irlanda, Franța, Slovenia, Spania, Polonia, Kosovo și Regatul Unit al Marii Britanii.

 

Articolul USR, proiect de lege în Parlament la cererea societății civile: Interzicerea expunerii țigărilor în magazine apare prima dată în Uniunea Salvați România.