PSD face presiuni pentru a afecta legalitatea, utilitatea și credibilitatea sistemelor informatice SIMPV și SICPV

Deputata PSD Lia Olguța Vasilescu, instalată la șefia așa-zisei comisii parlamentare înființate pentru a ancheta „fraudele” de la alegerile europarlamentare, insistă să rezolve, pe banii contribuabilului, o problemă inexistentă. Dacă tot nu se grăbește să desigileze tabletele pentru prevenirea votului multiplu, astfel încât acestea să poată fi folosite la alegerile prezidențiale, deputata PSD încearcă, alături de colegii săi, cu orice preț, să-i scoată responsabili pe reprezentanții AEP și STS de toate neregulile închipuite la partid.

Această pseudo-comisie este o sfidare la adresa bunului simţ al cetăţenilor României și o risipă a banului public. Acuzațiile și comentariile inițiatorilor (PSD-ALDE) au fost ridicole, superficiale și nu fac cinste unui reprezentant ales în Parlament. USR a cerut o Comisie de anchetă a modului dezastruos în care au fost organizate alegerile europarlamentare în Diaspora, nu a unor presupuse fraude și nereguli din mintea inițiatorilor PSD-ALDE. PSD face în continuare presiuni asupra instituțiilor statului, inclusiv asupra foștilor angajați ai AEP, de natură să afecteze legalitatea, utilitatea și credibilitatea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) și a Sistemului informatic de centralizare a proceselor verbale (SICPV)”, a declarat deputatul USR Daniel Popescu, secretarul Comisiei de anchetă.

Deputații PSD Olguța Vasilescu și Cătălin Rădulescu s-au războit și azi cu SIMPV-ul, acest dușman teribil care i-a împiedicat la scrutinul din 26 mai să recurgă la votul multiplu, așa cum au fost obișnuiți în ultimii 30 de ani cei de la PSD, și au preferat să ignore ori să trateze ironic semnalările reprezentanților AEP referitoare la abuzurile repetate comise de șeful AEP, Constantin Mitulețu-Buică. Acesta a fost, se pare, chitit să-i decapiteze pe directorii din AEP care nu s-au dovedit îndeajuns de ascultători față de ordinele primite de la partid și-au îndrăznit să susțină că SIMPV-ul a fost chiar util la scrutinul din 26 mai și că folosirea tabletelor a fost eficientă în combatera votului multiplu”, a declarat senatorul USR Nicu Fălcoi.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat că foștii reprezentanți ai AEP au menționat că nu au primit în prealabil, din partea Comisiei de anchetă, o copie a „Raportului Apahideanu-Șelaru”, documentul ce a stat la baza înființării Comisii de anchetă, fapt ce indică o lipsă totală de transparență și bună practică din partea inițiatorilor Comisiei.

Reprezentanții grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvați România din Comisia de anchetă privind alegerile din 26 mai au solicitat încă de săptămâna trecută desigilarea tabletelor pentru a putea fi pregătit procesul electoral din noiembrie.

Articolul PSD face presiuni pentru a afecta legalitatea, utilitatea și credibilitatea sistemelor informatice SIMPV și SICPV apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR cere PSD să nu vicieze derularea corectă a alegerilor prezidențiale

USR cere parlamentarilor PSD din așa-zisa Comisie specială de investigare a eventualelor nereguli și fraude la alegerile europarlamentare din 26 mai, comisie condusă de deputata PSD Lia Olguța Vasilescu, să urgenteze desigilarea tabletelor pentru prevenirea votului multiplu, tablete folosite la alegerile europarlamentare și care trebuie să fie utilizate și la alegerile prezidențiale. În caz contrar, există riscul major ca desfășurarea alegerilor din noiembrie să fie viciată.

Comisia condusă de Lia Olguța Vasilescu, din care fac parte și Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Cătălin Rădulescu, a decis sigilarea tuturor tabletelor folosite la scrutinul din primăvară pentru înregistrarea votanților și împiedicarea votului multiplu, tablete care ar trebui să fie utilizate și la alegerile prezidențiale din toamnă. Prin această dispoziție arbitrară, PSD împiedică organizarea corespunzătoare a alegerilor prezidențiale, lăsând foarte puțin timp instituțiilor implicate să se pregătească pentru scrutin.

De asemenea, USR urmărește cu îngrijorare cursul dezbaterilor din comisie, unde reprezentanții PSD încearcă din răsputeri să acrediteze ideea unei „fraude electorale” fără a avea nicio bază reală.

Două personaje reprezentative pentru PSD, adică PRM-ista Olguța Vasilescu și deputatul Viorel Sălan, au încercat cu disperare să găsească cea mai mică breșă în declarațiile tranșante, atât ale reprezentanților Institutului Național de Statistică, cât și ale reprezentanților Serviciului de Telecomunicații Speciale, care au spus cât se poate de clar, de la început, că nu există absolut niciun indiciu care să ducă la concluzia că alegerile ar fi fost fraudate. A fost imposibil să înțeleagă până și faptul că Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot (SIMPV) nu este un soft în sine, ci un sistem care are mai multe componente, inclusiv niște soft-uri, și că Institutul Național de Statistică lucrează exclusiv cu Sistemul Informatic de Centralizare a Proceselor Verbale (SICPV), unul dintre softurile din SIMPV”, a declarat senatorul USR Nicu Fălcoi.

Toată activitatea de până acum a așa-zisei comisii de anchetă creată de PSD-ALDE confirmă ceea ce USR a afirmat încă de la început și anume că scopul nu a fost nicio clipă identificarea neregulilor la alegerile europarlamentare, mai ales aflarea celor responsabili pentru că zeci de mii de români din Diaspora au fost împiedicați să-și exercite un drept constituțional. Scopul a fost discreditarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) astfel încât PSD să poată manipula rezultatele viitoarelor alegeri.

Încă din iulie, a fost evident că PSD urmărește să obțină controlul asupra Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot (SIMPV), sistem care are un rol foarte important în prevenirea fraudelor la alegeri. Tocmai de aceea numărul semnalărilor pentru ambele procese electorale din luna mai 2019 a fost mult mai mic (9.282!) în comparație cu numărul semnalărilor transmise la alegerile parlamentare din 2016 (246.573) și la alegerile locale din 2016 (40.261), deși în luna mai 2019 s-au desfășurat simultan doua procese electorale. Este clar ca lumina zilei că: 1. obiectul acestei comisii de anchetă este desființat și, ca atare, se impune desființarea comisiei și 2. reprezentanții PSD încearcă să saboteze următoarele cicluri electorale și mai cu seamă cel pentru alegerea președintelui României”, a afirmat și deputatul USR Daniel Popescu, secretar al Comisiei de anchetă.

Articolul USR cere PSD să nu vicieze derularea corectă a alegerilor prezidențiale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD-ALDE vor să creeze ”softul paralel” pentru fraudarea alegerilor

A treia zi de audieri în Comisia de anchetă privind alegerile din 26 mai confirmă suspiciunile USR că PSD-ALDE vor să discrediteze Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) astfel încât să manipuleze rezultatele viitoarelor alegeri.

Astăzi a avut loc un adevărat asalt al PSD-ALDE împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP), după ce președintele instituției a declarat cu subiect și predicat în cadrul audierii că la alegerile europarlamentare și la referendum nu au fost constatate decât erori de completare a proceselor verbale, nicidecum fraude, și că la nivelul BEC nu au fost constatate probleme legate de sistemul informativ.

”Consider șocante insistențele membrilor PSD-ALDE de a discredita Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. A fost linia de atac pe tot parcursul audierilor reprezentanților principalelor instituții, precum MAI, MAE și, astăzi, AEP. Președintele AEP a confirmat că instituția pe care o conduce nu are expertiza, capacitatea și resursele de a gestiona un asemenea sistem. Asistam la o șaradă bazată pe informații incomplete lansate în spațiul public”
, a declarat Daniel Popescu, reprezentantul USR în Comisia de anchetă privind alegerile din 26 mai.

În stilul caracteristic, PSD-ALDE dorește să facă încă un pas către eliminarea SIMPV prin crearea unui program paralel celui realizat de STS și care a funcționat în timpul alegerilor. Olguța Vasilescu a propus în Comisie crearea unui grup de experți IT care inițial trebuia să analizeze datele din SIMPV și eventuale disfuncționalități ale sistemului electoral, dar astăzi a ieșit la iveală că membrii Comisiei au fost induși în eroare, iar adevăratul scop al grupului de experți IT este să realizeze un soft paralel. USR consideră că acest nou program nu poate avea putere probatorie, căci el trebuie supus cel puțin acelorași teste la care a fost supus softul inițial aparținând instituțiilor statului.

Articolul PSD-ALDE vor să creeze ”softul paralel” pentru fraudarea alegerilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD-ALDE vrea controlul asupra sistemului informatic de monitorizare a alegerilor

În urma celei de-a doua zi de audieri din Comisia de anchetă privind alegerile de pe 26 mai, Uniunea Salvați România reclamă că PSD-ALDE urmărește să obțină controlul asupra Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot (SIMPV) care are un rol foarte important în prevenirea fraudelor la alegeri.

La audierile de marți, Ministrul de Interne Carmen Dan a susținut că procedura de vot la alegerile din 26 mai a fost îngreunată de organizarea simultană a celor două procese electorale și de funcționarea deficitară a SIMPV concretizată în timpii ridicați necesari validării CI-urilor, slaba instruire a operatorilor de tablete din secțiile de votare și multitudinea de semnale eronate privind posibile cazuri de vot multiplu.

“În spatele unei false dorințe de aflare a adevărului despre alegerile din 26 mai, ancheta PSD-ALDE a virat astăzi în mod clar spre Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. A fost susținută mutarea sistemului de la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) chiar de către Carmen Dan, după audiere. Ne paște un mare pericol deoarece PSD a înțeles că în momentul în care se folosește numărare electronică, cu chei de verificare, e mult mai greu să te mai înțelegi cu doi primari de-ai tăi dintr-un colț de județ care să-ţi mai completeze puțin cifrele, pentru că totul e electronic, lucrurile sunt mult mai verificabile”, a declarat deputatul Daniel Popescu, reprezentantul USR în Comisia de anchetă privind alegerile de pe 26 mai.

USR nu susține mutarea sistemului SIMPV sub controlul AEP, în condițiile în care șefii instituției sunt numiți politic, iar ultimul șef Daniel Barbu este anchetat de DNA pentru acuzații de corupție. Sistemul SIMPV și-a dovedit deja eficiența la alegerile locale și parlamentare din 2016 și nu poate fi cauza blocajului din diaspora

Articolul PSD-ALDE vrea controlul asupra sistemului informatic de monitorizare a alegerilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.