USR îi solicită, de urgență, premierului Ciolacu să clarifice afirmațiile emisarului său special în SUA

Premierul Marcel Ciolacu are obligația de a clarifica public ce mandat i-a dat domnului Dragoș Sprînceană, cel pe care l-a desemnat ca emisar special în relația cu Statele Unite, dar și dacă a discutat cu președintele interimar Ilie Bolojan despre această misiune diplomatică sau dacă a preferat să o desfășoare unilateral.

Marcel Ciolacu trebuie să clarifice public și dacă PSD, partidul pe care îl conduce, precum și candidatul pe care îl susține, Crin Antonescu, împărtășesc această viziune exprimată de Dragoș Sprînceană: nealinierea cu viziunea europeană în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina, falsa necesitate de a alege între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, precum și legimitatea președintelui interimar, care nu ar exprima poziția oficială a României.

„În acest context complicat, afirmațiile domnului Sprînceană nu pot fi catalogate drept o excentricitate pe persoană fizică. Aici vorbim despre credibilitatea României la nivel internațional, precum și despre poziționarea țării noastre cu privire la cele mai complexe teme ale momentului. USR a fost, este și va rămâne ferm apărător al valorilor democratice și proeuropene și îi readuce aminte domnului Ciolacu faptul că România este un partener de încredere al Statelor Unite și un stat care și-a asumat un profund angajament pentru valorile și obiectivele Uniunii Europene. Orice tentativă de subminare a acestui angajament trebuie respinsă cu fermitate”, afirmă președinta USR, Elena Lasconi.

România nu își poate permite ambiguități în politica externă și este vital ca premierul Ciolacu să comunice dacă domnul Sprînceană a făcut afirmații false în ceea ce privește mandatul primit sau discutăm despre o posibilă deviere de la direcția strategică a statului român. Premierul trebuie să ne spună și dacă a discutat cu președintele interimar Ilie Bolojan despre această misiune diplomatică sau dacă a preferat să o desfășoare unilateral.

USR readuce aminte că, de la cel mai înalt nivel al statului român, în ultimii trei ani a existat o șovăială permanentă în discursul public în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei, ceea ce a dus la o creștere masivă a teoriilor conspirațiilor și a valului de fake news și manipulare în online. Nici fostul președinte Klaus Iohannis, nici premierul Marcel Ciolacu nu au explicat cetățenilor clar, repetat, în ce constă ajutorul pentru Ucraina acordat de România, care este scopul lui, iar acum vedem cu toții la ce efecte a dus această lipsă de comunicare.

USR reafirmă categoric că România trebuie să continue parcursul european și să apere valorile democratice.

Articolul USR îi solicită, de urgență, premierului Ciolacu să clarifice afirmațiile emisarului său special în SUA apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR și Forța Dreptei cer PSD-PNL comisie de anchetă parlamentară pe azilele groazei. Solicitarea, depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaților

Parlamentarii USR și Forța Dreptei au depus, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, solicitare pentru înființarea unei comisii de anchetă parlamentară pe abuzurile din centrele sociale, în baza prevederilor Constituției și ale Regulamentului Camerei Deputaților. Cerem lui Marcel Ciolacu și majorității PSD-PNL din conducerea Camerei Deputaților să nu blocheze înființarea comisiei și să accepte ca deputații să fie convocați în sesiune extraordinară pentru ca ancheta parlamentară să contribuie la aflarea adevărului.

PSD-ul lui Marcel Ciolacu depășește cruzimea PSD-ului lui Dragnea. PSD-ul lui Marcel Ciolacu nu are nicio tresărire când bătrâni sunt bătuți, înfometați, furați și umiliți. Ciolacu, Firea, Budăi, Rafila și toți oamenii puși de PSD în funcții cheie încearcă să îngroape adevărul despre azilele groazei, împing în față câțiva acari Păun pentru ca ei să scape de responsabilitatea politică. Nu îi lăsăm să scape și am depus cerere pentru înființarea unei comisii de anchetă parlamentară, care să analizeze cauzele ce au dus la apariția acestor abuzuri îngrozitoare și să stabilească ce avem de făcut, inclusiv la nivel legislativ, pentru ca astfel de grozăvii să nu mai fie posibile în România. Tragerea la răspundere penală este scopul anchetei penale, comisia parlamentară are altă finalitate și nu trebuie să permitem PSD-PNL să îngroape adevărul dând vina pe un sistem tocmai de ele creat”, declară Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Spre deosebire de ancheta penală, care stabilește răspunderea penală pentru cei care au încălcat legislația în vigoare, ancheta parlamentară are ca scop analiza cauzelor și identificarea măsurilor care se impun, inclusiv la nivel legislativ, pentru ca situații precum cele din azilele groazei să nu se mai poată repeta.

Concret, USR cere ca ancheta parlamentară să vizeze, de urgență:

– analiza cauzelor care au dus la nerespectarea drepturilor omului în centrele sociale rezidențiale

– analiza activității instituțiilor centrale și locale abilitate să soluționeze, cu celeritate, aceste situații

– modalitățile de prevenire a abuzurilor, inclusiv măsurile legislative care se impun a fi adoptate.

Comisia de anchetă va fi împuternicită să facă audieri și să ceară autorităților și instituțiilor publice, oricăror structuri de specialitate ale statului, altor entități publice sau private, precum și cetățenilor să îi pună la dispoziție date, informații și materiale necesare pentru desfășurarea și finalizarea anchetei parlamentare.

Dată fiind gravitatea situației și necesitatea de a lua măsuri urgente ca tragedii precum cele din azilele groazei să nu se mai repete, Comisia va avea un termen de 90 zile pentru desfășurarea anchetei parlamentare, raportul rezultat urmând să fie dezbătut într-o ședință a plenului Camerei Deputaților special organizată în acest scop.

Articolul USR și Forța Dreptei cer PSD-PNL comisie de anchetă parlamentară pe azilele groazei. Solicitarea, depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaților apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL au respins cererea USR de demitere a conducerii ASF

USR a solicitat astăzi, în ședința Birourilor Permanente Reunite, suplimentarea ordinii de zi a următorului plen reunit, astfel încât revocarea conducerii ASF și demararea procedurii de selecție pentru conducerea ANRE să figureze pe agenda Parlamentului. Coaliția PSD-PNL a refuzat.

În ședința Birourilor Permanente Reunite de astăzi, liderii grupurilor USR au solicitat, pentru plenul reunit convocat în data de 28 martie, suplimentarea ordinii de zi cu două puncte: solicitarea USR de revocare din funcție a conducerii Autorității de Supraveghere Financiară, respectiv solicitarea USR de demarare a procedurii parlamentare de selecție a noilor membrii în conducerea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.

În cazul ASF, solicitarea USR de revocare a fost formulată după ce peste 2,5 milioane de români s-au trezit că au cumpărat de la Euroins hârtii fără valoare pe post de polițe RCA, sub privirea impasibilă a șefilor ASF, plătiți cu zeci de mii de euro pe lună.

În cazul ANRE, solicitarea USR a fost formulată în contextul în care mandatele a patru din cei șapte membri ai Comitetului de reglementare al ANRE expiră pe 23 aprilie, după ce au fost prelungite în mod ilegal prin ordonanță de urgență.

Ambele solicitări ale USR au fost respinse de reprezentanții PSD și PNL, drept pentru care parlamentarii USR membri în Birourile Permanente Reunite au părăsit ședința în semn de protest.

Nu putem participa la o ședință în care conducerea Parlamentului pleacă de la premisa că nu este de actualitate discutarea solicitării USR de demarare a procedurii pentru demiterea conducerii ASF. Dacă nu acum, atunci când? Ce trebuie să se mai întâmple ca să putem măcar discuta dacă actuala conducere ASF mai poate rămâne în funcție?”, a declarat senatorul USR Narcis Mircescu, membru al BPR.

Articolul PSD și PNL au respins cererea USR de demitere a conducerii ASF apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Ministrul Novak, chemat în Parlament să răspundă acuzațiilor de conflict de interese

Ministrul Sportului, Eduard Novak, vine în Parlament, la solicitarea USR, pentru a răspunde acuzațiilor de conflict de interese formulate la adresa sa.

Grupul USR din Camera Deputaților a depus solicitare la Biroul Permanent pentru ca ministrul Sportului să vină luni, 20 martie, la Ora Guvernului.

Solicitarea USR a fost aprobată, drept pentru care Eduard Novak este așteptat să dea explicații despre:

  • Modul în care Ministerul Sportului acordă premiile și rentele viagere și cum previne conflictele de interese în beneficiu propriu sau beneficiul rudelor de gradul I.
  • Clarificarea modului în care s-a implicat Ministerul Sportului în alegerile interne ale federațiilor naționale.
  • Amânarea nejustificată a legii pentru susținerea sportivilor juniori care trebuiau să primească bani pentru echipamente, transport și mâncare.

Articolul Ministrul Novak, chemat în Parlament să răspundă acuzațiilor de conflict de interese apare prima dată în Uniunea Salvați România.