Modificări la Statutul Uniunii Salvați România

Congresul USR a aprobat, sâmbătă, o serie de modificări la Statutul partidului, printre care un amendament referitor la sistemul de alegere a președintelui USR și altele menite să aducă mai multă transparență în organizarea și funcționarea formațiunii politice.

La propunerea președintelui Dan Barna, Congresul USR a aprobat modificarea art. 55 din Statutul partidului, astfel încât președintele USR să fie ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat al membrilor USR. Alegerea președintelui prin votul tuturor membrilor se va realiza prin intermediul unei platforme IT colaborative, iar rezultatul va fi validat de Congresul USR. Mandatul președintelui este de maxim 4 ani, iar o persoană nu poate deține funcția de președinte mai mult de 10 ani, indiferent dacă anii sunt consecutivi sau nu.

Am propus Congresului USR, și Congresul a acceptat, ca președintele partidului să fie ales prin votul direct, egal al tuturor membrilor, pentru că eu cred foarte mult în principiul ‵un om, un vot′. În acest fel, toți membrii – și cei din filialele care au avut rezultate bune și foarte bune în alegeri, și cei din filialele cu rezultate mai puțin bune – vor simți că au un cuvânt egal de spus în alegerea președintelui și nimeni nu se va simți descurajat, nu va avea impresia că votul său contează mai puțin decât votul unui coleg dintr-o filială înființată într-un județ favorabil USR. Noul mecanism asigură o largă reprezentativitate în partid și întărește democrația internă”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

Amendamentul privind schimbarea sistemului de alegere a președintelui USR a întrunit 247 de voturi „pentru”.

O altă modificare adusă Statutului USR privește creșterea numărului de membri ai Biroului Național, de la 21 la 25, astfel încât să se asigure o mai bună reprezentare a opiniilor în cadrul executivului USR. Din cei 25 de membri ai Biroului Național, unul este președintele USR, ales de toți membrii partidului, iar ceilalți 24 sunt aleși de Congresul USR, printr-un vot ponderat, adică se iau în calcul rezultatele obținute de filiale la ultimele alegeri.

Pe același principiu, Congresul a decis să crească de la 15 la 21 numărul maxim de membri ai birourilor filialelor județene.

Tot pentru o mai bună reprezentare a opiniilor, Congresul USR a aprobat schimbarea modului de alegeri pentru Biroul Național, în sensul introducerii votului preferențial pe liste de candidați, astfel încât locurile din Biroul Național să fie repartizate în funcție de numărul de voturi obținute de fiecare listă.

Alte amendamente la Statut adoptate în Congresul USR vizează posibilitatea de înființare a unei filiale comunale cu un număr de cinci membri USR, precum și dreptul filialelor de sector ale Municipiului București de a-și alege delegații pentru congres, asemenea filialelor județene.

De asemenea, Congresul USR a aprobat un amendament referitor la reducerea numărului minim de semnături ale membrilor pe baza cărora poate fi declanșat un referendum intern, în condițiile în care USR este singurul partid politic din România în care decizii cu impact major se pot lua prin consultarea internă a tuturor membrilor.

Congresul USR a votat și un amendament care vizează majorarea fondurilor alocate filialelor locale. Concret, cel puțin 32% din banii proveniți din subvenția de la stat vor fi distribuiți către filialele locale de sector, filialele județene, respectiv filiala Municipiului București și Organizația Diaspora.

Nu în ultimul rând, în ședința de sâmbătă a Congresului s-a decis înființarea organizației USR Tineret, din care pot face parte toți membrii USR cu vârsta până în 28 de ani.

Articolul Modificări la Statutul Uniunii Salvați România apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Modificare Statut USR: președintele să fie ales de toți membrii partidului

Comitetul Politic al Uniunii Salvați România a dezbătut și aprobat o serie de modificări la Statutul USR, modificări care vor fi supuse aprobării Congresului. Principala modificare privește modul de alegere a președintelui USR, în sensul ca acesta să fie ales de toți membrii partidului, prin vot egal, direct, secret și liber exprimat.

Amendamentul agreat de Comitetul Politic al USR, reunit sâmbătă la Brăila, a fost propus de președintele USR, Dan Barna.

Dacă modificarea Statutului va fi agreată și de Congresul USR din 13 iulie, președintele USR va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat al membrilor USR pentru un mandat de maximum 4 ani. Cu alte cuvinte, un om va însemna un vot „pro” sau „contra”. În prezent, președintele USR este ales printr-un vot ponderat, adică este luată în calcul și performanța filialei din care votantul face parte.

Președintele USR trebuie să fie președintele tuturor membrilor, și al celor din filiale cu rezultate bune și foarte bune, și al celor din filiale cu rezultate mai puțin bune. Este de preferat votul egal, pentru că, în caz contrar, unii membrii s-ar putea simți descurajați. Noul mecanism propus asigură o largă reprezentativitate în partid și întărește democrația internă”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

Alte modificări validate de Comitetul Politic al USR vizează validarea candidaților locali, drepturile și obligațiile membrilor, formarea filialelor rurale și selectarea delegaților la congres.

Articolul Modificare Statut USR: președintele să fie ales de toți membrii partidului apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Conducerea USR a validat afilierea la grupul ALDE+Renaissance+USR PLUS din Parlamentul European

Comitetul Politic al Uniunii Salvați România, reunit sâmbătă la Brăila, a validat afilierea europeană la grupul ALDE+Renaissance+USR PLUS din Parlamentul European. De asemenea, conducerea USR a analizat rezultatele alegerilor europene din 26 mai și modul în care a decurs campania electorală.

Decizia de validare a afilierii europene a întrunit 84 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și trei abțineri.

Avem o datorie uriașă față de cei peste 2 milioane de români care au votat Alianța 2020 USR PLUS la alegerile din 26 mai și care au făcut din Alianță un jucător pe scena politică la egalitate cu PSD și PNL. Îi vom reprezenta pe români cu fruntea sus în Europa și vom încerca să reparăm tot răul pe care l-au făcut PSD și ALDE în ultimii doi ani și jumătate în ceea ce privește imaginea și credibilitatea României. Europarlamentarii Alianței 2020 USR PLUS vor demonstra că locul României este în Europa și că Europa poate însemna o sursă de progres și de prosperitate pentru toți românii”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

În cadrul noului grup format în Parlamentul European, al cărui nume definitiv va fi stabilit în curând, delegația Alianței 2020 USR PLUS va fi a treia ca mărime după cele ale Franței și Marii Britanii.

În ceea ce privește analiza rezultatelor obținute în alegerile europarlamentare, au fost felicitați în ședința Comitetului Politic al USR liderii filialelor care au contribuit decisiv la victoria din 26 mai. Este vorba de USR Diaspora, USR București și de cele șase filiale de sector, dar și de USR Cluj, USR Timiș, USR Brașov, USR Iași, USR Sălaj și USR Constanța.

Pe ordinea de zi a ședinței Comitetului Politic al USR figurează și mai multe propuneri de modificare a Statutului USR. Una dintre principalele modificări este propusă de Dan Barna și vizează schimbarea sistemului de vot pentru președintele partidului, în sensul ca acesta să fie ales printr-un vot direct și deschis al tuturor membrilor USR.

Sistemul alegerii prin votul direct al tuturor membrilor partidului a funcționat foarte bine la stabilirea candidaților pentru europarlamentare, așa că avem toate motivele să implementăm această variantă expresie absolută a democrației interne și pentru alegerea președintelui USR”, a mai declarat președintele USR, Dan Barna.

Odată validate propunerile de modificare a Statutului, ele vor fi dezbătute și votate în Congresul USR din 13 iulie.

 

 

Articolul Conducerea USR a validat afilierea la grupul ALDE+Renaissance+USR PLUS din Parlamentul European apare prima dată în Uniunea Salvați România.