USR: Domnule Ciolacu, aduceți Legea salarizării în Parlament, altfel riscăm ca anul școlar să înceapă cu o nouă grevă

Senatorul USR Ștefan Pălărie îi cere prim-ministrului Marcel Ciolacu să aducă de urgență Legea salarizării unitare în Parlament, altfel existând riscul ca începerea anului școlar să fie marcată de o nouă grevă sau de demisiile a mii de directori de școală.
Apelul senatorului Pălărie, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, vine în contextul în care 2.500 de directori de școli care au rămas cu salarii mai mici decât profesorii pe care îi conduc au trimis o scrisoare Guvernului în care amenință cu demisiile.

Ștefan Pălărie: „Acum doar două luni, Marcel Ciolacu spunea că, atunci când vine vorba de educație, va livra la milimetru ce a promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă. Luați aceste declarații și promisiunile Guvernului PSD-PNL și vedeți când trebuia să vină cu o propunere de salarizare unică. A trecut termenul! Amânarea asta este tot o formă de a face economii la buget. Este, de fapt, o înghețare a salariilor”.
Ștefan Pălărie atrage atenția că lipsa dialogului și a unei propuneri serioase este o iresponsabilitate maximă față de profesori, față de elevi și față de părinți, în condițiile în care anul școlar stă să înceapă.

„Singurii care se bucură acum sunt baronii locali care văd o oportunitate să numească în schimbul demisionarilor niște directori interimari, niște obedienți politic, să mai rezolve niște sinecuri. Nu pe bază de competență, evident, ci pe bază de carnet de partid. Vedeți, degeaba faci concursuri pentru directori, să încerci să ții oameni buni în management, dacă apoi îi alungi prin toate mijloacele”, acuză senatorul USR.

Articolul USR: Domnule Ciolacu, aduceți Legea salarizării în Parlament, altfel riscăm ca anul școlar să înceapă cu o nouă grevă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Ștefan Pălărie, USR: ”România nu mai are nicio universitate în top 1000. Mulțumim ”România educată”!

Senatorul USR Ștefan Pălărie, membru al comisiei pentru învățământ din Senat, acuză că primul rezultat palpabil al programului România Educată este că niciuna din universitățile românești nu a mai fost cuprinsă în topul universităților din lume, cunoscutul Top Shanghai 1000, Global Academic Ranking of World Universities 2023.

Senatorul USR consideră că acest eșec se datorează în primul rând lipsei de adaptare a celor care conduc învățământul superior românesc la cerințele academice moderne precum și celor care legiferează în interesul rectorilor și nu al performanței academice.

Ștefan Pălărie: ”Dacă unii rectori din România ar urmări performanța academică la fel dă zeloși și cu aceeași abnegație cu care urmăresc meticulos creșterea bazei materiale sau lăbărțarea legilor din statul român am fi Rachetă. Toți vor vrea să înțeleagă modul în care primele 5 universități din România au ajuns să facă parte cu mândrie în top 1,000 universități din lume, la doar 7 ani după bună implementare de reforme bine țintite. Dar nu e așa, important în legile educației elaborate de Ligia Deca au fost permanentizarea rectorilor pe funcții și feudalizarea învățământului universitar românesc”.

Este un pic ironic ca la 7 ani de la lansarea programului România Educată și imediat după adoptarea noilor legi ale educației, singurul rezultat palpabil este absența oricărei universități din România din clasamentul celor mai bune 1000 de instituții de învățământ superior din România, este de părere senatorul USR Ștefan Pălărie.

Articolul Ștefan Pălărie, USR: ”România nu mai are nicio universitate în top 1000. Mulțumim ”România educată”! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Răspunsurile primite de la Ministerul Educației sunt puține, incomplete și nu înlătură suspiciunile de fraudă la bacalaureat

Senatorii USR, membri în comisia pentru învățământ din Senat, și-au exprimat nemulțumirea față de răspunsurile primite din partea Ministerului Educației Naționale cu privire la condițiile de organizare și desfășurare a sesiunii din iunie a examenului de Bacalaureat din acest an, considerând că ele sunt incomplete, parțiale și nu înlătură temerile unor posibile fraude.

Azi, comisia pentru învățământ din Senat l-a audiat – la cererea USR – pe secretarul de stat în Ministerul Educației și președinte al comisiei naționale pentru organizarea Bacalaureatului, Florian Lixandru, să clarifice circumstanțele care au condus la suspiciuni privind încercarea de a frauda examenul de Bacalaureat din anul acesta prin punerea la dispoziție a variantei de subiect la limba și literatura română înainte ca ea să fie transmisă oficial candidaților.

Senatorul USR Ștefan Pălărie a atras atenția că problema asigurării corectitudinii examenului de Bacalaureat este de o importanță covârșitoare și nu poate fi tratată cu ușurință, iar declarațiile făcute de Ligia Deca, Ministrul Educației Naționale, cu privire la ce s-a întâmplat anul acesta la Bacalaureat au fost ”prea târziu, prea puțin și prea firav”.

Ștefan Pălărie: ”O spun fără nicio rezervă – sistemul românesc funcționează pe sistemul – intră toată lumea, scapă cine poate. Nu ne putem permite să existe o rețea de fake nota 10 a unor elevi care, fiind ajutați din spate, iau note pe care nu le merită. Am urmărit reacțiile Ministerului și mi s-au părut reacții firave, vagi și neconvingătoare.”

La rândul ei, senatoarea USR Silvia Dinică a afirmat că ne aflăm în fața unei situații serioase și grave: Cine beneficiază de informații în plus și cine pleacă de la start cu avantaj și i-a adresat o serie de întrebări domnului Lixandru, întrebări care nu toate și-au primit răspuns.

Silvia Dinică: ”Câte persoane fac parte din grupurile de lucru? Sunt cei care au elaborat și subiectele din anii trecuți? Câți dintre acești profesori sunt acolo de ceva vreme? Care e istoricul lor în elaborarea subiectelor? Au mai existat astfel de situații în care acordurile de confidențialitate să fi fost încărcate? Au existat situații în care au existat probleme și ați sesizat scurgeri de informații pe subiecte legate de examen?”

Senatorul USR Irineu Darău a subliniat că este imperios necesar ca pentru asigurarea corectitudinii examenului, trebuie identificată cea mai slabă verigă de pe fluxul procedural astfel încât să se elimine orice încercare de fraudă.

Irineu Darău:Ar trebui făcut de urgență un audit intern sau chiar penal și, dacă exista un singur punct slab, el trebuie eliminat. Ar trebui ca numărul subiectelor sa fie mai mare. Ar trebui folosită tehnologia și, după elaborare, subiectele ar trebui randomizate cu foarte puțin timp înainte de probă și transmise imediat candidaților. Ce discutăm intră în sfera penalului. Integritatea absolută trebuie să domine sistemul. Daca nu, adolescenții vor fugi din România.”

Articolul USR: Răspunsurile primite de la Ministerul Educației sunt puține, incomplete și nu înlătură suspiciunile de fraudă la bacalaureat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Rezultatele de la bacalaureat arată eșecul sistemului de educație sub mandatele lui Iohannis

Rezultatele de la examenul de bacalaureat ne oferă imaginea nefardată a eșecului sistemului educațional din România sub mandatele lui Klaus Iohannis, în condițiile în care doar 42% dintre copiii care au început clasa I în 2011 au ajuns să treacă examenul de bacalaureat din 2023.

”Din 206.055 elevi care au intrat în școala românească în 2011 doar 87.266 au luat Bac-ul. Și mai dramatic este că mare parte a acestei generații s-a pierdut pe drum în timpul liceului. Am avut 174.472 elevi care au terminat clasa a VIII-a în 2019 și dintre aceștia doar 50% (!!!) au reușit să ia azi examenul – 87.266. Aici suntem!”, declară senatorul USR Ștefan Pălărie.

Miniștrii Educației PSD și PNL care s-au rotit la putere în ultimii ani nu au făcut absolut nimic să schimbe în bine soarta școlii românești. În egală măsură, vinovat de eșec este și președintele Iohannis care, după ce a lansat cu fast programul România Educată, a cauționat adoptarea unor legi ale Educației care nu oferă soluții reale pentru a reduce abandonul școlar, protejează industria meditațiilor și încurajează plagiatorii și impostura academică.

”Ratele de promovare tot mai mici la Bacalaureat și la Evaluarea Națională reprezintă oglinda unui sistem de educație acaparat de politicieni care au eșuat în a reforma învățământul românesc. Adică au promis din nou ce n-au făcut vreodată. Anul acesta, în plus, avem un Bac sub semnul fraudării subiectelor, ceea ce ne duce cu gândul la cultivarea „specializării” de bază a PNL-PSD”, spune deputatul USR Filip Havârneanu.

Marți, 4 iulie, de la ora 12:00, USR a convocat reprezentanții Ministerului Educației la Comisia pentru învățământ din Senat pentru a da explicații privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat

Articolul USR: Rezultatele de la bacalaureat arată eșecul sistemului de educație sub mandatele lui Iohannis apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Reprezentanții Ministerului Educației, convocați la Comisia pentru învățământ din Senat pentru a da explicații privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat

La inițiativa USR, Comisia pentru învățământ din Senat a convocat reprezentanții Ministerului Educației, marțea viitoare, pentru a da explicații privind posibile tentative de fraudare a examenului de bacalaureat.

Suspiciunile că subiectele la proba de limba română au fost scurse înainte de începerea examenului sunt grave și trebuie clarificate. Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), instituția care gestionează subiectele de bacalaureat, trebuie să explice ce anume s-a întâmplat luni dimineață și cum este posibil ca începând cu ora 6:00 să înceapă un număr mare căutări pe internet ale sintagmei – „de bună seamă” – una dintre cerințele subiectului extras.

Ștefan Pălărie: Suspiciunea că suntem în țara în care se dau pe șest, pe sub mână, subiectele de la Bacalaureat este una extrem de gravă! Nu doar că suntem țara care pierde zeci de mii de copii în defectuosul proces de educație al țării, dar ideea că examenul de BAC poate fi fraudat prin aflarea subiectelor înainte ca elevii să ajungă în sala de examinare arată că toate camerele video, toate sistemele de supraveghere devin absolut irelevante atunci când niște copii speciali, privilegiați ai unor rețele de sprijin și fraudare, ajung în posesia subiectelor și a rezolvărilor lor”.

Reprezentanții Ministerului Educației au confirmat prezența la comisie, marți, 4 iulie, ora 12.00.

Articolul USR: Reprezentanții Ministerului Educației, convocați la Comisia pentru învățământ din Senat pentru a da explicații privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR și Forța Dreptei, moțiune simplă împotriva ministrului Educației

Ștefan Pălărie: Ligia Deca trebuie să răspundă în Parlament pentru falimentul din Educație

USR și Forța Dreptei au depus, miercuri, o moțiune simplă împotriva ministrului Ligia Deca și solicită Guvernului PSD-PNL să-și asume angajamentele din programul de guvernare în privința finanțării sistemului de educație. Moțiunea este intitulată #Îndrăznesc să susțin educația!

„Educația românească a ajuns la un nivel atât de jos de plată, încât anumiți profesori nu își pot permite nici măcar să rămână în grevă sau să intre în grevă. Săptămâna viitoare, doamna Ligia Deca ar trebui să vină în Parlament și să răspundă pentru acest faliment generalizat. Doamna ministru trebuie să vină în Parlament să dea explicații și de aici să hotărâm dacă vrem cu adevărat un viitor diferit pentru România: investiții în educație, reformă în Educație prin legi corecte și nu legi neconstituționale precum cele propuse și care astăzi sunt oprite la CCR și o formă de salarizare decentă prin legea salarizării unice din sistem”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie.

Semnatarii moțiunii solicită Guvernului României prin moțiune:

•             Luarea tuturor măsurilor necesare în vederea pregătirii bugetului pentru anul 2024 în conformitate cu Programul de guvernare, care să cuprindă minimum 18% din bugetul național / 6% din PIB;

•             Creșterea de îndată a salariilor profesorilor conform principiului „salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”.

Articolul USR și Forța Dreptei, moțiune simplă împotriva ministrului Educației apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR și Forța Dreptei au contestat Legile Educației la CCR. Care sunt principalele argumente

USR și Forța Dreptei au contestat la CCR noile legi ale Educației. Au fost identificate mai multe prevederi neconstituționale în ambele legi, cele mai grave fiind limitarea dreptului la învățătură al copiilor și încălcarea principiul egalității în drepturi.

În ceea ce privește legea învățământului preuniversitar, argumentele de neconstituționalitate se referă la limitarea accesului la educație în funcție de vârstă, posibilitatea de exmatriculare a elevilor și discriminarea în ceea ce privește admiterea la liceu. USR a subliniat, de asemenea, posibile încălcări ale drepturilor la viața privată ale elevilor și profesorilor, în lipsa garanțiilor legale privind folosirea înregistrărilor video în școli.

În ceea ce privește legea învățământului superior, contestația se referă la reducerea tarifelor pentru transportul local doar pentru studenții mai tineri de 30 de ani, încălcarea dreptului la învățătură, precum și la alte potențiale încălcări ale Constituției (art. 136 privind înființarea de societăți comerciale și art. 148 în cazul prevalenței dreptului Uniunii Europene față de cel național).

În cazul ambelor legi, USR și Forța Dreptei au invocat încălcări privind principiul securității juridice, previzibilității și clarității normelor deoarece conțin inadvertențe legislative.

Ștefan Pălărie: „USR a contestat la CCR noile legi ale Educației pentru că discriminează. Discriminează între elevii cu posibilități materiale și cei săraci care nu pot face meditații pentru admiterea paralelă la liceu. Discriminează între copiii care învață în școli cu masă caldă și cei care nu au acest noroc. Discriminează între copiii care merg la școli ce pot plăti pază privată și copiii care merg la școli nepăzite”.

Articolul USR și Forța Dreptei au contestat Legile Educației la CCR. Care sunt principalele argumente apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorul USR Ștefan Pălărie, despre intimidarea profesorilor: ”Un abuz pentru care ministrul Ligia Deca este direct responsabil„

Senatorul USR Ștefan Pălărie trage un semnal de alarmă cu privire la intimidarea profesorilor care ar urma să participe luni la grevă.

”În timp ce suntem în Comisie cu legile educației, aud pe surse că Ministerul cere liste (!??!) cu cine a semnat pentru greva profesorilor. Acolo, între rânduri, dacă este adevărat, stă ascunsă o amenințare directă cu represalii împotriva celor care au avut curajul să spună „destul!” sau care nu se vor prezenta la ore. E inadmisibil! Dacă este așa, reprezintă o abatere extraordinar de gravă și un abuz pentru care ministrul Ligia Deca este direct responsabil”, spune senatorul Ștefan Pălărie.

Senatorul USR afirmă că acestea sunt momentele în care vedem la ce folosesc inspectorii județeni și directorii numiți politic, pe linie de partid.

”Am văzut deja că s-a pornit morișca de propagandă care acuză profesorii de toate relele și mă aștept de la oamenii lui Iohannis la orice răzbunare. Pentru că cineva a avut curaj să iasă din rând și să li se opună. Vedem acum la ce folosesc, în momente grele, inspectorii județeni și directorii numiți politic, pe linie de partid”, declară Pălărie.

https://www.facebook.com/StefanPalarieUSR/posts/pfbid0cyBAGs4hZcZkj75q3B44rJQuDgiMQUWUagTAjjTNtohFnpaAVHydVPHo2pXLdgNol

Articolul Senatorul USR Ștefan Pălărie, despre intimidarea profesorilor: ”Un abuz pentru care ministrul Ligia Deca este direct responsabil„ apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiectul USR „Școala de la 8 -17”, respins de senatorii coaliției de guvernare

PNL și PSD au respins, joi, propunerea USR de a introduce prin Legile Educației programul școlar de la 8 la 17, care să cuprindă o masă caldă și sănătoasă la prânz și activități extrașcolare pentru copii, de tipul „Școala după școală”.

Introducerea „școlii de la 8 la 17” ar fi impus dezvoltarea infrastructurii școlare în așa fel încât toate școlile din România să poată funcționa în viitor într-un singur schimb, cu program prelungit și doar în cazuri excepționale să existe posibilitatea pentru cel mult două schimburi.

„Școala de la 8 la 17 era singura cale de a opri abandonul școlar și industria meditațiilor. Dar PSD și PNL resping la foc automat orice idee bună, orice intenție mai curajoasă. Vor să rămânem cu aceleași școli aglomerate, cu presiunea pe părinți de a suporta costul învățământului. Vedem că tot ce a însemnat România Educată se traduce doar prin vorbe goale”, spune Ștefan Pălărie, senator USR, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat.

Conform viziunii USR, programul prelungit ar fi urmat să fie introdus – cel mai târziu – începând cu anul școlar 2029-2030 de către toate unitățile de învățământ.

„Am primit mesaje din partea părinților pe site-ul legile-educatiei.usr.ro despre cât ar fi ajutat această prevedere. Coaliția a decis, însă, să le respingă și să evite reforma care ar fi putut schimba felul in care se face școală în România”, afirmă senatoarea Silvia Dinică, membră în Comisia pentru învățământ din Senat.

USR consideră că, pe lângă orele obligatorii, copiii trebuie să beneficieze de o masă la prânz și, opțional, să poată rămâne să-și facă temele, să recupereze materie prin intermediul orelor remediale, să se pregătească pentru olimpiade, dar și să se bucure de activități extrașcolare (teatru, sport, vizite la muzee etc.), puse gratuit la dispoziția lor.

„Am susținut ferm în comisie că avem nevoie de curaj și de viziune. Nu putem accepta la infinit limitările majore actuale din învățământ. Ne dorim ca în câțiva ani să avem peste tot învățământ într-un singur schimb și cu program prelungit, care să acopere toate situațiile și nevoile educaționale. Infrastructura poate evolua într-acolo, mai ales cu bani europeni. De aceea am propus soluții și termene clare prin amendamentele noastre”, declară Irineu Darău, senator USR membru în Comisia pentru învățământ din Senat.

Articolul Proiectul USR „Școala de la 8 -17”, respins de senatorii coaliției de guvernare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR, despre greva generală din educație: „Ligia Deca și Guvernul PNL-PSD au jucat alba-neagra cu salariile mărite ale profesorilor. E jenant!”

USR cere ministrului Educației, Ligia Deca, să pună capăt tentativelor de a demola definitiv învățământul românesc. În ziua în care în Comisia pentru învățământ din Senat a început dezbaterile asupra noilor legi ale Educației, 70% dintre profesori au votat pentru grevă generală, ceea ce demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că modificările propuse de triada Iohannis-Cîmpeanu-Deca nu au nimic de a face nici cu România Educată și nici cu sistemul de învățământ din România.

Senatorul USR Irineu Darău, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, spune că, în timp ce USR a propus amendamente prin care salariile profesorilor să crească, în așa fel încât catedra să redevină atractivă pentru proaspeții absolvenți, coaliția de guvernare nu numai că le-a respins, dar, pentru a evita discuția despre salarizarea profesorilor, un reprezentant al Ministerului Educației a afirmat, cu subiect și predicat, că Ministerul s-a înțeles cu sindicatele privind noile grile de salarizare pentru profesori.

Irineu Darău: „Noi, USR, am cerut documentele oficiale și noile grile de salarizare. Între timp, am vorbit și cu sindicatele și nu pare să se confirme nicio înțelegere. Faptul că profesorii intră în grevă demonstrează exact contrariul: fie că ministerul nu a vorbit cu sindicatele care trebuie, fie cineva minte.”

La rândul său, senatorul USR Ștefan Pălărie consideră că profesorii au fost desconsiderați de la cap la coadă în aceste luni, în care se stabilește viitorul educației, iar așa-zisele reforme i-au dat la o parte exact pe profesori.

Ștefan Pălărie: „Ligia Deca și Guvernul PNL-PSD au jucat alba-neagra cu salariile mărite. Practic, profesorii au fost mințiți pe față. Actuala putere le spune profesorilor: ori plecați, ori stați pe salarii mizere, ori faceți meditații. E jenant ca asta să fie viziunea despre educație.”

Articolul USR, despre greva generală din educație: „Ligia Deca și Guvernul PNL-PSD au jucat alba-neagra cu salariile mărite ale profesorilor. E jenant!” apare prima dată în Uniunea Salvați România.