USR: Proiectul „Stop petarde!” să fie deblocat în Parlament și adoptat de urgență

Zeci de copii și adulți au ajuns și la final de an 2023 la spital, din cauza rănilor provocate de petarde. În cazul unora, din păcate, nu vorbim doar despre răni care necesită tratament pe moment, ci cu urmări pe viață. Soluția pentru a preîntâmpina astfel de accidente este proiectul „Stop petarde!”, blocat în Parlament de peste un an de PSD. USR a inițiat o petiție pentru a convinge actuala majoritate parlamentară că trebuie să acorde atenție și acestui subiect, petiție care a fost semnată, în doar câteva zile, de aproape 10.000 de persoane.

Proiectul „Stop petarde!”, inițiat de deputatul USR de Cluj Radu Molnar încă din aprilie 2022, trebuie să fie adoptat de urgență, pentru ca accidente precum cele petrecute și în aceste ultime zile să fie prevenite, iar la Revelionul următor să nu mai fie umplute camerele de gardă cu adulți și copii afectați de explozia materialelor pirotehnice.

Cei care vor să semneze petiția prin care cerem Parlamentului să voteze interzicerea petardelor cât mai rapid o pot găsi AICI.

De ce să semnați petiția «STOP petarde!»? Pentru că așa punem și mai multă presiune pe PSD să scoată de la sertar proiectul de lege USR care interzice petardele, proiect pe care l-au îngropat la comisii. Dacă nu vor să treacă proiectul nostru, să-l treacă pe al lor, nu este cazul de orgolii politice aici, ci trebuie să rezolvăm problema. Nu este normal, dacă există o problemă în societate și am găsit soluția corectă pentru ea, în Parlament, cei de la PSD să se comporte ca și când n-ar exista – nici problema, nici soluția. Cum nu e normal să discutăm subiectul acesta doar de Revelion, când vedem copii și adulți răniți și zgomotul de la petarde devine insuportabil. Când revine Parlamentul din vacanță, dacă există voință politică a majorității PSD-PNL putem să rezolvăm problema!”, declară deputatul USR Radu Molnar.

Inițiativa legislativă interzice deținerea de materiale pirotehnice de tipul petardelor de către persoanele fizice. Totodată, oferă pârghii Poliției pentru a lua măsuri atât în ceea ce privește antreprenorii care importă petarde și artificii, cât și în cazul pieței negre, al celor care le comercializează direct pe stradă.

Articolul USR: Proiectul „Stop petarde!” să fie deblocat în Parlament și adoptat de urgență apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR cere urgentarea adoptării proiectului de lege „Stop petarde!”

USR cere PSD-PNL să deblocheze dezbaterile și adoptarea proiectului de lege „Stop petarde!”, ținut în sertare de mai bine de un an, pentru a preîntâmpina producerea de noi accidente cauzate de folosirea materiale pirotehnice.

„Am văzut zilele trecute, odată cu incendiul de la un mall din Cluj Napoca, ce înseamnă materialele pirotehnice lăsate în mâna copiilor. Incidentul era perfect prevenibil! E nevoie de o reglementare mai strictă a acestora, iar cel mai important lucru este scoaterea lor din mâna publicului larg și, mai ales, a copiilor. Pentru că impactul lor asupra oamenilor și animalelor, deopotrivă, este unul dramatic. De la răniri, traume sau sperieturi și până la incendii majore, cum am văzut zilele acestea”, declară deputatul USR Radu Molnar, inițiatorul proiectului „Stop petarde!”.

Inițiativa legislativă interzice deținerea de materiale pirotehnice de tipul petardelor de către persoanele fizice. Totodată, proiectul oferă pârghii Poliției pentru a lua măsuri atât în ceea ce privește antreprenorii care importă petarde și artificii, cât și în cazul pieței negre, al celor care le comercializează direct pe stradă.

Proiectul de lege, depus în aprilie 2022, s-a născut în colaborare cu societatea civilă și a fost dezbătut cu autoritățile – polițiști și pompieri, cu experți în studiul sănătății și poluării aerului, cu biologi și cu asociații de protecție a mediului și a animalelor. Proiectul a primit puncte de vedere favorabile de la Consiliul Legislativ și Guvern și a fost adoptat de Senat în iunie 2022. De atunci este blocat de majoritatea controlată de PSD.

Articolul USR cere urgentarea adoptării proiectului de lege „Stop petarde!” apare prima dată în Uniunea Salvați România.