În plină criză energetică, PSD și PNL închid minele din România fără să pună alte capacități în loc

Astăzi la ședința de plen a Camerei Deputaților coaliția PSD-PNL se pregătește să adopte proiectul de ordonanță a decarbonizării sistemului energetic românesc într-un mod mult mai restrictiv decât a cerut Comisia Europeană și a fost asumat de către România. În timp ce în spațiul public susțin, doar pe vorbe, că își doresc ca România să devină independentă energetic și cu ajutorul cărbunelui, la vot demonstrează exact opusul.

USR a propus o serie de amendamente care respectă
acordurile deja încheiate cu reprezentanții Comisiei Europene, dar care
presupun ca închiderea minelor si a termocentralelor să se facă doar după ce în
sistem au fost introduse noi capacități de producție. Amendamentele USR au fost
respinse.

Așa cum arată legea acum, PSD și PNL închid
capacități de producere a energiei electrice înainte să puna ceva în loc și
doar ne spun că “vom face”, dar nu vor să își asume asta prin lege, așa cum USR
a insistat. Vom reintroduce astăzi la plen amendamentele USR, cu speranța că
PSD și PNL vor avea decența să voteze în interesul României, nu doar al
calculelor meschine de partid
”, explică deputatul USR Radu Miruță.

Nimeni nu ne interzice să închidem ce avem doar
după ce punem ceva în loc, dar PSD și PNL exact asta fac și mint că acesta este
un jalon PNRR. Putem bifa jalonul și dacă trecem în lege obligativitatea
închiderii doar după ce o nouă capacitate de producție a fost pusă în
funcțiune.

Mai mult, în contextul crizei energetice, România are la dispoziție fonduri europene în valoare de 1,4 miliarde de euro pentru a deschide noi capacități de producție, bani pe care Guvernul trebuie să se ocupe să îi atragă.

Articolul În plină criză energetică, PSD și PNL închid minele din România fără să pună alte capacități în loc apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Ciolacu admite incapacitatea PSD-PNL de a atrage fonduri europene pentru spitale. Reacția USR: Partidele astea corupte și imbecile îngroapă șansa a milioane de oameni la sănătate

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, și Cristian Ghinea, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, reacționează dur după ce Marcel Ciolacu, liderul PSD, a admis că statul român nu va avea capacitatea de a atrage fondurile europene pentru spitalele trecute prin PNRR, asumându-și anticipat eșecul acestor proiecte.

„Se face curând un an de mandat al lui PSDRafila – mandat în care nu a mișcat nimic, doar numiri și declarații politice. ANDIS, agenția nouă care trebuia să aducă specialiști români din țară și din străinătate, a fost “echipată” cu oameni de partid fără absolut nicio legătură cu construcția de spitale. Din presă aflăm că unul dintre directori a făcut și pușcărie”, a transmis Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, precizând că „partidele astea corupte și imbecile o să îngroape șansa României la dezvoltare și șansa a milioane de oameni la sănătate”.

Cristian Ghinea, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat, în replică la afirmațiile președintelui PSD, că modul în care arată astăzi administrația românească este oglinda incompetenței PSD și PNL:

„PSD și PNL au guvernat România în ultimii 30 de ani. Administrația este oglinda incompetenței și politizării lor. Sinecuri, pile, politruci căpușează toate instituțiile. Rafila se plângea că de ce am pus noi în PNRR înființarea unui departament profesionist la Ministerul Sănătății care să se ocupe de construcția de spitale? Tocmai pentru că Ministerul Sănătății nu a fost în stare să construiască niciun spital, deși aveau o grămadă de “specialiști” care chipurile se ocupau de asta”, a afirmat Cristian Ghinea.

Articolul Ciolacu admite incapacitatea PSD-PNL de a atrage fonduri europene pentru spitale. Reacția USR: Partidele astea corupte și imbecile îngroapă șansa a milioane de oameni la sănătate apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Europarlamentarii USR, replici dure pentru eurodeputații germani care au solicitat respingerea aderării României la Schengen

Europarlamentarii USR au respins în termeni duri discursul jignitor al europarlamentarilor extremiști germani care au solicitat în Parlamentul European respingerea aderării României la Schengen.

Europarlamentarul Vlad Botoș a dat o replică imediată acestor atacuri la adresa României, în limba germană:

„Este inadmisibil ce ați spus, ați jignit poporul român cu aceste afirmații. Este o nerușinare, eu nu pot vedea așa ceva din partea unui german, eu am crescut în cultura germană, dar în educația mea nu a existat o asemenea atitudine”, a declarat europarlamentarul român, care a precizat apoi că aceste manifestări extremiste n-au adus niciodată ceva bun societății, provocând doar sărăcie, deznădejde și război.

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a afirmat că românii sunt cetățeni europeni și merită să circule peste tot în UE fără să stea la cozi:

„Românii merită să nu mai fie tratați ca europeni de mâna a doua din cauza unor conducători corupți și a jocurilor politice de la noi și de la alții. Românii merită respect, la fel ca germanii, austriecii sau olandezii,” a afirmat Vlad Gheorghe, respingând în termen duri declarațiile europarlamentarului extremist german și atrăgând atenția asupra legăturilor partidului acestuia cu Rusia.

Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță a subliniat importanța aderării României la Spațiul Schengen, atrăgând atenția asupra avantajelor economice ale acestei integrări, atât pentru România, cât și pentru UE:

„Să ajuți Dacia să exporte mai ușor este nu doar un avantaj pentru români, ci și pentru francezi. Este bine pentru toată Europa când firmele ei o duc mai bine, pentru că nu mai stau aiurea în vămi, completând formulare ce înseamnă timp și bani. Să lași oamenii să circule este, la fel, bine pentru toată Europa,” a afirmat europarlamentarul USR.

Articolul Europarlamentarii USR, replici dure pentru eurodeputații germani care au solicitat respingerea aderării României la Schengen apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Conferința privind Viitorul Europei și Anul European al Tineretului, temele celei de-a doua ediții a Future of Europe Youth Summit

Între 7 și 10 iulie a
avut loc cea de-a doua ediție a Future of Europe Youth Summit, un eveniment
marca USR Tineret care a adus în România tineri de pe întreg continentul,
pentru a discuta despre viitorul Europei și despre rolul generației lor în
timpul Anului European al Tineretului. Peste 60 de participanți s-au adunat în
Bran, Brașov, în umbra faimosului castel, și au discutat subiecte precum
situația precară de securitate în Europa, schimbările climatice, ascensiunea
inteligenței artificiale sau nevoia de a avea egalitate de șanse în societate.

Evenimentul a fost
dedicat Conferinței privind Viitorul Europei, dar și Anului European al
Tineretului. Cele două inițiative au creat un prilej de dezbatere prin care se
poate croi un viitor mai bun pentru tinerii din Europa, confruntați cu crize
fără precedent.

La Summit au participat
membri ai ramurilor de tineret ale partidelor afiliate Renew Europe din toată
Europa, alături de membri ai Parlamentului European și reprezentanți ai USR.
Evenimentul a fost deschis de o dezbatere la care au luat parte primarul
orașului Brașov, Allen Coliban, deputatul Dan Barna, directorul Friedrich
Naumann Foundation România și Republica Moldova, Raimar Wagner, dar și cofondatoarea
proiectului Femei în Politică Alina Gîrbea.

S-a continuat mai apoi cu
dezbateri la care s-au alăturat eurodeputații Nicu Ștefănuță, unul dintre cei
care au sprijinit evenimentul, și Vlad Gheorghe, viceprimarul Brașovului, Flavia
Boghiu, precum și președintele USR București, Vlad Voiculescu.

Pe lângă numele din sfera
politică, participanții au avut ocazia să discute și cu reprezentanți ai
societății civile, precum Cezara Panait, Head of Digital Policy la Europuls
Centrul de Expertiză Europeană, cu care au dezbătut despre impactul
inteligenței artificiale asupra societății noastre, dar și Angela Grămadă,
director executiv al asociației Experts for Security and Global Affairs, cu
care au schimbat opinii despre efectele invaziei Rusiei în Ucraina asupra
securității europene.

Organizatorii și-au
propus ca în cadrul evenimentului să pregătească și o serie de rezoluții pe
temele dezbătute. Participanții au fost împărțiți în grupuri de lucru, pentru a
pregăti aceste documente cu propuneri și reforme. Acestea vor fi prezentate în
cadrul proiectului Renew4Youth, o inițiativă a grupului Renew Europe din
Parlamentul European, de a pune tinerii pe primul plan al politicilor europene.

Întregul summit nu ar fi
fost posibil fără ajutorul esențial al Fundației Friedrich Naumann pentru
Libertate. Mulțumiri se cuvin în special domnului Raimar Wagner pentru sprijinul
constant pentru tinerii implicați în viața societății.

Articolul Conferința privind Viitorul Europei și Anul European al Tineretului, temele celei de-a doua ediții a Future of Europe Youth Summit apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Republica Moldova şi Ucraina au primit oficial statutul de ţări candidate la UE. Vlad Botoș: „În sfârșit, aceste țări se vor desprinde de influența nefastă a Rusiei și se vor alătura familiei europene”

Șefii de stat şi de
guverne din Uniunea Europeană, reuniți în cadrul Consiliului European de la
Bruxelles, au aprobat, joi seară, candidaturile Ucrainei şi Republicii Moldova
la UE, după ce atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European au susținut
această măsură.

Decizia vine într-un
moment de cumpănă în ceea ce privește securitatea în regiune și este un
puternic semnal dat de liderii europeni că aspirațiile Republicii Moldova și
ale Ucrainei la libertate, democrație și siguranță au avut ecou.

Europarlamentarii USR au
sprijinit constant și activ eforturile Moldovei în acest demers. „Este un
moment istoric și sperăm că Republica Moldova și Ucraina se vor putea, astfel,
desprinde de influența nefastă a Rusiei și să se poată alătura familiei europene.
Moldovenii de dincolo de Prut ne-au cerut ajutorul, iar noi am făcut tot ce a
depins de noi atât în mod formal, cât și informal să-i ajutăm și să îndeplinim
acest deziderat”, a declarat liderul delegației USR în Parlamentul European,
Vlad Botoș.

Articolul Republica Moldova şi Ucraina au primit oficial statutul de ţări candidate la UE. Vlad Botoș: „În sfârșit, aceste țări se vor desprinde de influența nefastă a Rusiei și se vor alătura familiei europene” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Vlad Gheorghe cere sesizarea Comisiei de la Veneția în cazul deciziei CCR privind prescripția faptelor – solicitare trimisă Comisarului pentru drepturile omului

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe i-a solicitat Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatović, să sesizeze Comisia de la Veneția în cazul deciziei recente a Curții Constituționale a României privind prescripția faptelor.

Europarlamentarul USR a atras atenția asupra caracterului nociv al acestei decizii și asupra modului în care aceasta afectează sute de dosare în diverse stadii procedurale, deschizând o cale excepțională de atac pentru infractorii deja condamnați, care sunt astfel favorizați, în dauna victimelor și a dreptului lor la justiție.

„Când vorbim despre întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale nu ne referim doar la infracțiuni de corupție, ci și la dosare privind traficul de ființe umane, pornografie cu minori și abuzuri, înșelăciune, jaf etc. Am atenționat Comisarul despre încălcarea expresă prin această decizie a dreptului Uniunii și am amintit hotărârea anterioară a CJUE din 21 decembrie 2021, conform căreia supremația dreptului Uniunii este clară, mai ales când decizii precum cea mai recentă hotărâre a CCR pot duce la impunitate”, a transmis europarlamentarul USR.Vlad Gheorghe a mai afirmat că este dreptul instanțelor să nu aplice această decizie, fără ca magistrații să riște sancțiuni disciplinare, admițând însă că, pentru Inspecția judiciară condusă de Lucian Netejoru și pentru CSM-ul Liei Savonea, nu va conta foarte mult decizia CJUE.

„L-am informat și pe Comisarul European pentru justiție, Didier Reynders, despre această decizie a CCR – ultima cu Dorneanu președinte și doar una dintr-un lung șir de hotărâri care ne-au adus critici în MCV și continuarea mecanismului pentru țara noastră, pentru că nu progresăm și nu ne facem temele pe justiție. Păi cum să ni le facem, dacă-avem USL 2 la guvernare, pe Predoiu ministru la justiție și un nou PSD-ist șef la CCR?”, a concluzionat europarlamentarul USR Vlad Gheorghe.

Articolul Vlad Gheorghe cere sesizarea Comisiei de la Veneția în cazul deciziei CCR privind prescripția faptelor – solicitare trimisă Comisarului pentru drepturile omului apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Fapte, nu vorbe: UE sprijină Republica Moldova în lupta cu coronavirusul

USR salută și susține decizia Uniunii Europene de a sprijini cu până la 840 milioane de euro Republica Moldova și celelalte state din Parteneriatul Estic  în contextul pandemiei de coronavirus.

UE nu abandonează Republica Moldova și pe ceilalți parteneri estici indiferent de viziunea celor aflați la conducere. Dincolo de respectarea angajamentelor, Uniunea Europeană face eforturi suplimentare pentru ca și partenerii noștri să beneficieze de sprijin în lupta împotriva COVID19.

Condamnăm, în acest context, continuarea propagandei și manipulării din partea forțelor pro-ruse de la Chișinău, în frunte cu președintele Igor Dodon, care atacă frecvent Uniunea Europeană, promițând fonduri din partea Moscovei care rămân deocamdată doar promisiuni.

Rămânem cât se poate de fermi în lupta pentru parcursul european al Republicii Moldova și al celorlalte state din Parteneriatul Estic și vom continua să sprijinim fără ezitare forțele pro-europene de la Chișinău, Kiev sau Tbilisi. Apreciem că gestul Uniunii Europene reprezintă normalitatea cu care comunitatea europeană a acționat de fiecare dată în relația cu partenerii, în antiteză cu modul în care Federația Rusă a continuat să se bazeze exclusiv pe propagandă, manipulare și promisiuni neonorate.

Articolul Fapte, nu vorbe: UE sprijină Republica Moldova în lupta cu coronavirusul apare prima dată în Uniunea Salvați România.