USR și Forța Dreptei sesizează CCR pe legea prin care statul ia impozit de două ori pe unele terenuri agricole

Deputații USR și Forța Dreptei sesizează Curtea Constituțională pe legea prin care PSD și PNL îi obligă pe români să plătească un impozit suplimentar de 80% pentru terenurile agricole din extravilan pe care le vând mai repede de 8 ani de la momentul dobândirii.

Este o mizerie, PSD și PNL îi obligă pe oameni să plătească de două ori impozit pentru același lucru, pentru că acest impozit de 80% dublează impozitul din Codul fiscal de 3%. E unul din proiectele prin care marii arendași și latifundiari, precum Paul Stănescu de la PSD, țin blocată piața terenurilor din România. Tot promovează astfel de legi pentru a concentra, prin hiperbirocrație și impozitare excesivă, terenurile în mâna unui grup mic de oameni, cu încălcarea principiului liberei circulații a terenurilor și capitalurilor”, declară deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Sesizarea depusă la CCR vizează legea de aprobare a OUG 104/2022, adoptată pe 12 decembrie, prin votul PSD, PNL, UDMR și al minorităților naționale.

Legea încalcă mai multe prevederi din Constituție, inclusiv cele referitoare la egalitatea în drepturi și dreptul la proprietate privată.

Concret, legea afectează dreptul de proprietate privată prin crearea unei diferențe de tratament între terenurile agricole în funcție de caracteristicile lor specifice, ceea ce conduce la o aplicare inegală a legii și la o restricționare sau discriminare indirectă a drepturilor de proprietate privată ale unor proprietari de terenuri.

De asemenea, legea este neconstituțională din cauza introducerii unei duble impuneri fiscale, pe lângă impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare. Practic, sunt impuse două taxe distincte pentru același procedeu sau activitate economică.

Nu în ultimul rând, legea operează modificări în ceea ce privește regimul general al proprietății, pentru care Senatul este Cameră decizională, nu Camera Deputaților. Or, atunci când o lege este adoptată de o Cameră care nu este desemnată ca fiind decizională pentru acea materie, se încalcă principiile de bază ale separării și echilibrului puterilor în stat, așa cum sunt ele prevăzute în Constituție.

Cât despre ordonanța de urgență aprobată prin lege, dincolo de faptul că nu exista vreo situație excepțională care să justifice adoptarea ei de către Guvern, în momentul adoptării exista deja în dezbaterea Parlamentului un proiect pentru reglementarea vânzării terenurilor agricole situate în extravilan.

Articolul USR și Forța Dreptei sesizează CCR pe legea prin care statul ia impozit de două ori pe unele terenuri agricole apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR PLUS debirocratizează vânzarea și cumpărarea de terenuri agricole

Deputații USR PLUS Silviu Dehelean și Ionuț Moșteanu au depus un proiect de lege, inițiat alături de parlamentari PNL, UDMR și ai minorităților naționale, pentru modificarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole.

Sub pretextul descurajării cumpărării de terenuri pentru
investitorii străini, PSD, prin latifundiarul Paul Stănescu, a creat o lege
care favorizează doar marii arendași și ridică numeroase bariere birocratice în
calea celor pe care pretinde că îi protejează – fermierii și tinerii fermieri
români. Prin modificările aduse de PSD anul trecut se împiedică constituirea
unei clase de mijloc consistente în satele României. 

Propunerile USR PLUS de modificare a Legii 17/2014 vor elimina
labirintul birocratic impus de PSD pentru a bloca vânzarea terenurilor
agricole. În prezent, după intrarea în vigoare a legii la 1 februarie 2021, mulți
dintre proprietarii de terenuri preferă să își arendeze proprietățile către
latifundiari precum Paul Stănescu, decât să vândă terenul, o acțiune făcută de
PSD aproape imposibilă.

Înainte de intrarea în vigoare a legii, vânzarea unui teren agricol putea dura aproximativ o săptămână, din 2014 același proces a durat două luni. După modificările PSD de anul trecut, ai nevoie de zeci de documente de la diverse instituții și de cel puțin patru luni. Deși autorii PSD au susținut că noile prevederi ale legii sunt unele protecționiste, în favoarea proprietarilor români, este taman pe dos: cei afectați și blocați sunt exact cetățenii români care nu au resursele de timp, bani și know-how pe care o au investitorii străini. Sprijinirea fermierilor români trebuie să fie realizată prin alte mijloace, nu prin ridicarea de obstacole birocratice și interdicții. Legea pe care am propus-o va crea acel cadru care va favoriza crearea și consolidarea unei clase de mijloc la sate”, declară deputatul USR PLUS Silviu Dehelean.

Proiectul de lege depus atinge mai multe obiective:

– Clarificarea termenilor neclari sau contradictorii care au
generat o lege neclară;

– Eliminarea barierelor birocratice ridicate de modificările din
2020 prin simplificarea procedurilor și reducerea termenelor legale;

– Clarificarea claselor de preemtori;

– Diminuarea amenzilor prevăzute pentru sancționarea contravențiilor,
în așa fel încât acestea să poată fi dispuse de către instituțiile cu competențe
în acest domeniu.

Textul integral al proiectului de lege poate fi consultat aici: http://bit.ly/3eo9Mdk

Articolul USR PLUS debirocratizează vânzarea și cumpărarea de terenuri agricole apare prima dată în Uniunea Salvați România.